Jurnalul unui om obişnuit (2)

Continuarea jurnalului primit…

II. Îmi place să cumpăr lucruri frumoase, ca de pildă tablouri. Stau la depărtare potrivită de stand şi le admir pe toate odată, deşi rareori îmi permit să cumpăr două. Mă uit în stînga şi-n dreapta, pentru că nu se ştie niciodată dacă nu te urmăreşte cineva şi-ţi suflă marfa. Mi s-a mai întîmplat.

Apoi,  pentru că e de folos să ştii ce spun ceilalţi, să le simţi invidia din priviri, chestie care te ajută să iei decizia potrivită, aştept. Nu am principii estetice sofisticate, doar atît cît am învăţat în şcoală: cu cît obiectul de artă îţi oferă un contact nemijlocit cu frumosul, cu atît mai bine. Formele clare, care spun ceva de la prima vedere, sunt pe gustul meu. Oricum, dacă nu se şterg culorile, sunt convins că valoarea lor va creşte o dată cu timpul.

Timpul care, de altfel, e foarte important în artă şi merită să investeşti în el. Cu cît pierzi mai puţin ca să înţelegi o operă, cu atît mai valoroasă devine. Impactul direct te scuteşte de îndoieli, frumosul ţi se oferă ca pe tavă şi n-ai cum să-i rezişti. Se adună, astfel, un timp pe care-l poţi folosi, să zicem, împotriva încălzirii globale,  pentru prezervarea mediului, mergînd pe bicicletă.

Spuneau bătrîneii aceia că, dacă sunt adunaţi acolo, e şi Domnul lor cu ei. M-am uitat cu atenţie să-l văd pe vreunul ridicîndu-se, dar n-a ieşit nimeni. Cred că au halucinaţii. Cred că încă se simt supravegheaţi, ca în vechiul regim. Şi poeziile lor sunt scrise de unii din cei care au fost închişi pentru chestii de care nu mai vorbeşte nimeni azi.

Poeziile lor îmi plac, pentru că merg direct la subiect, rimele sunt acolo unde trebuie şi toţi sunt de acord cu ce spune poetul. Îmi place unanimitatea în artă. La sfîrşit toţi au spus în cor amin, deşi n-am înţeles la ce le foloseşte, dar am reţinut cuvîntul şi, cînd unul din ei a citit intenţionat greşit din Cartea lor, ca să-i trezească pe cei ce picoteau, eu am fost singurul care, ca să mă aflu-n treabă, am spus amin. Întîi au început să legene din cap cu toţii, ca la comandă, că n-ar fi aşa, apoi au rîs şi mi-au citit corect versetul, din care oricum n-am înţeles nimic. De atunci, mai bine-mi dau palme decît să spun amin.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Jurnalul unui om obişnuit (2)&8221;

  1. Stimate anonim, imi place cum scrieti! Aveti jurnal fain, dar si mai fain daca spuneti cum va cheama, daca vreti!
    O intrebare simpla: puteti scrie in jurnal si poeziile batraneilor?Cu rimele lor cu tot, si cu autor, evident!Ca mie imi place sa citesc la modul general, dar la particular, imi plac poeziile…:D

  2. Omul obişnuit

    Stimată domnişoară, numele meu are mai puţină importanţă. Oricum, lucrurile nu sunt ce par a fi. Nu pot reproduce poeziile, mai ales că majoritatea le spuneau pe de rost, din capul lor. A fost unul singur care a scos un vraf de foi şi am crezut la început că erau note muzicale. M-am aşteptat să cînte, dar… , dar asta cu altă ocazie.

  3. Dragă „anonimule” sau dacă vrei „omule obișnuit”!

    Păcat că nu există rubrica „like” la comentarii. La primul ași fi dat un double click ! 🙂 🙂

Comentariile nu sunt permise.