Cronici mondene (74) In ginocchio da te

Dragii mei, hai să vedem ce înseamnă calamburul. Din DEX aflăm că este un joc de cuvinte bazat pe echivoc, pe deosebirea de sens a unor cuvinte asemănătoare ca formă.

Să luăm, de pildă, cuvîntul TON (scris fără diacritice, aşa cum vom vedea mai departe). El poate fi numele unui peşte oceanic, de mari dimensiuni, din care se hrănesc mulţi pescari din Islanda, de exemplu (are Johan Bojer un roman minunat pe tema asta, „The Great Hunger”). De asemeni, poate însemna tonul în muzică, după cum vine şi vorba că tonul face chestia asta.

Dar TON este şi numele unui cunoscut personaj evanghelic român care are parte, din nefericire, de un tratament fără diacritice. Cu alte cuvinte, rar se oboseşte cineva să scrie cu Ţ în loc de T, aşa cum ar fi cazul.

Acum, calamburul e la îndemîna dumneavoastră, plecînd de la datele biografice ale numitului domn Ton, şi pe care nu le mai amintesc decît în treacăt: credincios, abjurat de la credinţă, fost securist, zbuciumat marxist, revenit la credinţă (era şi o melodie italienească, pe vremea mea, cîntată de Gianni Morandi, „În genunchi mă-ntorc la tine”,  şi-mi pare că şi-un film cu acelaşi titlu), baptist, apoi penticostalo-baptist, pentru ca, în final (oare?) să eşueze pe un banc prost, adică la străjeri, un soi de adunătură de monştri sacri (şi chestia cu bancul ţine tot de calambur, ca să fim în temă: peşte, ton, poantă, ape tulburi, eşuat pe nisip, loc de dat mare-n apă mică), iar monştri îl puteţi folosi la modul atît simplu, cît mai ales horror).

Că TON-ul a făcut ‘Rapsodia albastră’ (nu „Rhapsody in Blue„, că aia e altă poveste), ţinînd seama de uniformele superiorilor săi la care raporta- şi se raporta- prin anii ’60-’70, e iarăşi lucru ştiut. Că s-a zbătut ca un peşte, după aceea,  să nu se afle, deşi căzuse în plasa pescuitorilor de perle din dosare, iar e de notorietate. Că, din carnea lui, spiritual vorbind, s-a hrănit o mulţime de pescari de oameni, e un adevăr de necontestat. Că, în formă conservată, e scump la buzunar, iar se vede, după cum a păstrat distanţa de suc propriu faţă de marele şi adoratorul său public, care îl serveşte chiar şi expirat.

Dar, am ajuns la final şi, după cum vedeţi, la mine vorbăria-i bogată şi calamburul sărac.

Marius Cruceru, în schimb, nu ratează, în 2012, la doi ani de la prima inflamaţie, un joc de cuvinte, o ironie de povestit la nepoţi. Ca să tempereze elanul pudibond al unui comentator care a afirmat că Ton e un nume prea mare ca să fie trecut cu vederea la adoraţia de dimineaţă, filologul-blogăr i-a răspuns sec că, de fapt, acesta e un nume scurt. Dar se poate înţelege şi că TON-ul e prea mic pentru un tămbălău atît de mare, şi atunci ironia e şi calambur.

Ca să fie bîlciul complet, şi  cum nici nunta n-are farmec fără lăutari şi ţiganii fără urs, au intrat în rezonanţă şi cei trei neuroni ai papagalului, puşi la macerare timp de doi ani în sulfamidă de broască rîioasă. El nu numai că nu înţelege subtilităţile seminţelor fine de mei, dar mai şi propune un nume „drag” lui, la schimb, nimeni altul decît Negruţ (Paul, pentru cine nu e dus la biserică), care ar fi tot un nume scurt. Silabisind, Negruţ are două silabe, în timp ce Ton are doar una (e dintr-o bucată, aţi spune, dar aici nu-i cazul). Deci, oricum ai lua-o, Negruţ e cu o silabă înaintea lui Ton, indiferent din ce tabără gramaticală faci parte.

Temă pentru acasă: ce deosebire este între fiţe şi fîţe şi de ce mi-a venit mie în cap să vă întreb asta.

Şi, nu uitaţi! Între înger şi drac e, uneori, doar o… codiţă diferenţă.

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Cronici mondene (74) In ginocchio da te&8221;

  1. fâță
    * Pește foarte mic, puĭ de pește:

    ** Nume dat speciilor de pește mic (care înoată repede).

    FÍȚĂ, fițe s. f. (reg.) Leliță.

    FÍȚE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A face fițe = a se arăta mofturos; a se lăsa rugat.
    fițos, -oasă, fițoși, -oase adj. 1. mofturos, capricios. 2. încrezut; prețios. 3. (fig.) căutat, studiat. 4. (d. lucruri) prețios, scump, costisitor.
    [doar am facut copy -paste]

  2. In urma cu doua saptamani m-am intalint cu fratele Iosif Ton. E la fel, nu s-a schimbat cu nimic. Aceeasi caldura, acelasi spirit viu. Stransul de mana e la fel de calduros ca in urma cu 14 ani. Si Iosif Ton e un nume frumos, nu? Parca este un nume destinat eroic pentru un om care va ramane in istoria baptistilor, si nu numai, pana la venirea Domnului cred. Va ramane in istorie pentru binele pe care l-a facut prin EL.
    Iosif Ton chiar nu este nume scurt. 🙂

  3. Pentru că aici s-a petrecut fapta la care se face referire în acest loc (am fost atenţionat de cineva care îmi este prieten!):
    http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2012/09/20/domnule-marinel-blaj-aveti-onoare-atunci-cereti-va-scuze/ ,
    consider că şi precizările îşi au loc, cu îngăduinţa gazdei, tot aici, întrucât nu sunt un cititor al blogului respectiv şi nici nu intenţionez să fiu.
    Da, domnule Cristea, Marinel Blaj are onoare! Atâta cât să îl doară şi de cea terfelită a multor altora! Fără fanatisme.
    Este adevărat. Datorez scuze. Pentru că sunt lucruri care NU TREBUIE spuse! Şi este adevărat că uneori între înger şi drac nu e doar codiţa. Uneori încape şi o bârnă şi un pai…
    Iertare, frate Rasvan, că am ales această variantă! Dacă o consideraţi inoportună, procedaţi în consecinţă!

  4. Dragă Marinel, am citit „replica” cam în două pene a papagalului. Nu m-a dat în mustăţi 🙂 Eu nu-l mai numesc „Alin Cristea” de multă vreme. El e o pasăre exotică care mănîncă firimituri de cuvinte din căuşul nebuniei. Guano mult şi psitacoză de-ţi împute ochiul magic.
    Nu cred că trebuie să-l luaţi la jumulit. De ce credeţi că s-au inventat mîţele? dacă nu pentru terapia papagalului malad 🙂

  5. „nu sunt un cititor al blogului respectiv şi nici nu intenţionez să fiu” Cu asta cred că am spus CE TREBUIA. Restul e, pentru mine, deja istorie! Mulţumesc pentru că aţi înţeles de-a dreptul… chirurgical! 😉

Comentariile nu sunt permise.