Jurnalul unui om obişnuit (5)

Sunt nevoit, din nefericire, să întrerup, pentru moment, răsfoirea „Omului obişnuit”. Sper că, în principiu,  v-aţi dat seama că nu eu sunt cel care emite judecăţile de valoare din acest „Jurnal”.

Ca o minimă informaţie, v-aş recomanda o carte interesantă, scrisă cu ceva timp în urmă de Matei Călinescu, intitulată „Cinci feţe ale modernităţii”. Acolo era definit, cu acurateţe, ce înseamnă kitschul şi, implicit, ce vrea să însemne să fii o fiinţă „kitsch-oasă”. După felul în care apreciază arta, în general, şi poezia, în particular, cred că „omul obişnuit” se încadrează, din păcate, în această categorie.

De asemeni, pentru că vor urma, probabil, zile ceva mai dificile, ţin să fac trimitere la o altă carte, din care s-a inspirat, se pare, „omul obişnuit”, scrisă cu mulţi ani în urmă de Roger Avermaete, numită „Despre gust şi culoare”. Acolo erau înşirate, printre altele, tot felul de obiecte de prost gust, printre care şi o scrumieră cu o reproducere a capodoperei lui Michelangelo, „Pieta”, pe fundul ei. Vă imaginaţi ce şoc trebuie să fi avut cineva în momentul în care, fumător fiind, ar fi încercat să folosescă scrumiera aceea. Suveniruri de acest gen se găsesc, din păcate, pe toate drumurile, făcînd „deliciul” turiştilor de pretutindeni şi nu mă surprinde că „Omul obişnuit” le-a dat de… gust (aş spune, mai degrabă, de prost gust).

Totodată, a fi „om obişnuit” nu înseamnă, aşa cum s-ar crede, un soi de „prostul clasei”. Îmi pare rău că trebuie să-i spun- şi să-mi cer scuze- dar uneori e mai bine să nu fi citit nimic, decît să ai o brumă de cultură şi să te foloseşti anapoda de ea.

Anunțuri