Şatra

România, la orele dimineţii. Un abur coclit, de ploaie rece, care nu prevesteşte nimic bun. O ţigancă e adusă pe braţe, dintr-un Audi negru, ultimul tip. Nu încetez să mă întreb de unde au bani şi cum reuşesc să-şi schimbe maşinile de la lună la lună.

Femeia-copil are 14 ani. E căsătorită cu un ţigan de 16. Nu întreb dacă face şcoală, din moment ce de-abia poate vorbi. Are o boală complicată, iar statutul incert o ajută să penduleze între serviciile medicale de copii şi de adulţi ale unei meserii româneşti în agonie.

Un individ, mic de statură, negricios şi agitat, se repede obraznic la gîtul meu, desprins din masa de ţigani care face, ca de obicei, bu(c)lucul de ţară orientală. Îmi ajunge pînă la buric. Vrea să ştie ce are fata. Îl reped cît colo. E noră-sa. Mi se face scîrbă. Nu mi-e frică de ei, deşi unii sunt agresivi. Sunt căldărari. Femeile au la gît salbe de aur bogat, cu multe carate.

Îşi rîd de români de cîte ori pot, făcînd pe tîmpiţii, cerşind toată atenţia. Mulţi români sunt infinit mai săraci decît ţiganii. Situaţia s-a inversat de mult, chiar dacă nu se oboseşte nimeni să observe asta. Pe unii îi angajează ca şoferi, pentru că ţiganii nu pot trece testele pentru carnet. Unii abia pot să se semneze. Nu toţi.

Cazul se rezolvă şi pleacă. Se face, brusc, linişte. În urma lor rămîne o undă de miros de săpun fin. E o legendă că ţiganii put. Doar cei foarte săraci mai miros a fum. Şi cei care umblă prin tomberoane. Există şi la ei, ca şi la noi, o aristocraţie a banului, aşa încît mă întreb ce-o fi hotărît Ponta pentru a rezolva cazul. Care caz?

Îmi amintesc ce-mi spunea bulibaşa (unul din cei pe care-i cunosc, cel credincios): noi suntem săraci pentru că respectăm Biblia. Ca să fii ţigan bogat, trebuie să furi.

Asta nu e o chestie specifică neamului lor.  Aş spune că e o regulă românească.  Şi politicienii români fac la fel. Generic vorbind, înnotăm într-o mare (de) ţigănie. Nu vreau să jignesc pe ţigani. „Tu eşti tatăl nostru!”, îmi spun, cînd vor ceva de la mine. Nu, nu Cel din ceruri, cel de pe pămînt. Cînd nu le dau, mă-njură pe limba lor.

Am răsfoit ultimul număr din „Suplimentul de cultură”. L-am primit alături de un pachet de cărţi. Secretarul general al ICR se plînge de reducerea cu 30% a fondurilor de la  instituţie. Trece în revistă toate realizările, din 2006 încoace. Articolul are aerul îmbîcsit şi milog al dărilor de seamă din vechiul regim. Aflu că există 18 (!) sucursale ale ICR, răspîndite prin lume, în centrele importante, nu în Somalia sau Afganistan. Mă gîndesc la corupţia din România. Nu-ţi trebuie  prea multă imaginaţie ca să-ţi faci idee pe ce criterii a fost angajat personalul şi cu ce salarii la sinecuri.

Sunt amintite peste 300 (!) de volume de traduceri din literatura română în doar cîţiva ani. Mă crucesc. Nu cred că am citit atîtea titluri româneşti în toată viaţa. Poate francezii sau americanii. Să fim serioşi! Îmi vin în minte pagini din Jurnalul  Monicăi Lovinescu, din anii exilului,  în care povestea ce impact aveau chestiile astea la Paris. Nu se uita nimeni la ele. Excepţii, puţine: Cioran, Eliade, Ionescu. Uneori, Vintilă Horia şi Sorescu. Marin Preda, un fîs! Poate dacă erau „Moromeţii”, dar nici atunci… Caragiale, de neînţeles. Eminescu, un romantic oarecare: deschis traducerii, parfumul se răsuflă. E drama unei limbi care nu circulă. Politeţea occidentală acoperă totul, nu şi proletcultismul nostru desuet. Există, fireşte, şi excepţii, dar nu 300 de volume, Doamne!, nu 300…

Mi-e tot mai teamă că trăiesc în Ţigania.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Şatra&8221;

  1. A ramas pe plaiurile alea acelasi vis ca pe vremea comunismului…

    „Riuri de lapte dulce ca mierea
    Curg acolo…Si de unt piraie…
    Tarmurile-s de mamaliga moale,
    De colaci de turta si malaie…”

    Doar ca nu-l mai viseaza tiganii acuma ci romanasii nostrii, saracii …

  2. Pai nu suntem departe de ” Tiganiada ” lui Budai – Deleanu. E taman buna , ca la publicare si-asa n-a avut o forta afirmativa prea virulenta. Intre timp ne-am mai maturizat – in bine ? – si suntem in stare sa descifram pe , propria noastra piele, si poematioanele burlesti- parodice cu Nascocor sau Rascocor…oricum tot cu radacina si desinenta – ” cocor.” Cu atat, cel putin , ne-am ales de pe urma bunatatii lui Vasile Alecsandri fata de Porojanii lui.
    Si totusi , ma intreb – nu retoric , ci ne-retoric – pe unde se tot fofileaza Cartarescu ? Cica la Paris , dincolo de afirmatiile Monicai Lovinescu, chiar e in voga …!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s