Un cuib de vulturi (1)

Am ajuns la Petru Vodă mult după ora prînzului. La sfîrşit de septembrie se întunecă devreme, iar la munte lucrul devine palpabil. Cînd soarele dispare după dealuri, e deja noapte. Tranziţia e o poveste de la oraş.

Îl admirasem pe Soljeniţîn nu numai pentru Arhipelagul său, ci şi pentru istoria comună pe care a scris-o, despre ruşi şi evrei. Nu ştiu dacă noi avem o asemenea carte sau dacă va fi cineva în stare să o scrie în viitor: o carte despre români şi evrei. Vremurile nu sunt propice pentru asta.

Din două motive Petru Vodă a reprezentat, pentru mine, o provocare. În primul rînd,  datorită ortodoxismului lor exclusivist, intolerant. Apoi, pentru că sunt antisemiţi, deşi nu par să o recunoască cu toată gura. Cu alte cuvinte, am pornit la drum cu două condamnări în buzunar: prima de a fi considerat sectant baptist, deci păcătos, stricător al dreptei credinţe şi, de ce nu? mason. A doua venea de la sine, ca o mănuşă: atitudinea părtinitoare pe care am avut-o dintotdeauna faţă de evrei, pe care ei îi numesc, de cele mai multe ori jidani, şi-i consideră responsabili de răspîndirea bolşevismului (şi, ulterior, a comunismului în România). În prezent, tot ei spun că la conducerea treburilor planetare s-ar afla mai mulţi evrei decît din celelalte neamuri.

Ridicată după 1990, mănăstirea adăposteşte pe unul din ultimii mari duhovnici ai neamului, o personalitate carismatică, ajunsă la adînci bătrîneţi, o mărturie a unor vremuri pe care nu cred că doreşte cineva să le repete. Vorbesc, evident, de părintele Iustin Pîrvu. Cunoşteam, în egală măsură, reacţia violentă a grupării de la Petru Vodă în ceea ce priveşte ecumenismul şi pe cei ce-l promovează.

Plecam la drum cu toate inepţiile şi  adevărurile pe care le-am adunat de-a lungul anilor,  esenţiale pentru viaţa mea prezentă şi viitoare. Clişeele mele pentru clişeele lor, fără speranţa vreunei punţi de legătură între unii şi alţii. Un soi de însingurare care nu-mi displace ci, mai mult, mă provoacă.

Întreba cineva de la Petru Vodă dacă un ortodox se poate ruga pentru un catolic: da, o poate face, a venit răspunsul, chiar e de dorit, dar nu împreună cu el. E un început, nu credeţi?

(fotografiile îmi aparţin, dar pot fi folosite de oricine)

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Un cuib de vulturi (1)&8221;

  1. Frumoase poze. Provocatoare reflectii. Uniunea Europeana e o mare provocare pt ortodoxie. Chiar m-am gindit ce impact va avea. Se obisnuisera sa confunde neamul cu crestinatatea (ortodoxia). Acum, nu mai sunt majoritari. In plus, sunt minoritate prin bejenie. Marele pacat al ortodoxiei, nationalismul. se vede acum mai bine.
    Chestiunea imi aduce aminte de-o schita umoristica a lui T. Musatescu. Se daduse o lege a cultelor si ii instruisera pe gradati la armata sa respecte libertatea religioasa a recutilor. Sarac de mama lui, sergentul nu putea face distinctie intre confesiune si etnie dar executa ordinele cu sfintenie:
    „Care esti roman, un pas inainte”; recrutii se executara.
    „Care esti catolic 2 pasi inainte” – citiva romani mai facura 2 pasi.
    „Mars la loc- ca esti prost” – ordona sergentul arogant.
    Apoi, incerca inca odata si inca odata.
    Obosit de prostia soldatului, sergentul deveni pragmatic:
    „Ia numara de la stinga la dreapta.” -soldatii se executara.
    „De la 1- 10 esti ortodox si mergi la biserica. De la 10-15 esti catolic si mergi la catedrala. Si de la 15-20 esti musulman si mergi la curatat cartofi, ca moscheie n-avem!”
    Ce pacat ca Iisus nu s-a nascut la Tigoviste si Biblia nu s-a scris la Gaesti… cum ar zice nea Petre Tutea…

  2. @ Se obisnuisera sa confunde neamul cu crestinatatea (ortodoxia). Acum, nu mai sunt majoritari. In plus, sunt minoritate prin bejenie. Marele pacat al ortodoxiei, nationalismul, se vede acum mai bine.

    Dragă Doru Radu, nu sunt de acord cu niciuna din formulările dvs. de mai sus. 🙂
    Nu vreau să detaliez subiectul pînă cînd nu voi termina miniseria. Pe scurt, iată ce spun dînşii:
    -neamul românesc se confundă cu ortodoxia;
    -recunosc chiar domniile lor, la nivelul cel mai profund de trăire, că sunt mai puţini, că multe mănăstiri au ajuns trasee turistice, etc., şi că asta înseamnă decăderea ortodoxiei; dar ideea de „majoritate” are un parfum eretic, protestant, şi nu se judecă lucrurile cantitativ, ci calitativ 🙂
    -naţionalismul nu este păcatul ortodoxiei, ci floarea ei cea mai de preţ, pentru că a dat martirii neamului românesc.
    Deocamdată atît 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s