Cele şapte cercuri ale iadului

Nici acum nu înţeleg prea bine pînă unde ne-a viciat comunismul felul de a gîndi, de a percepe lumea şi valorile din jur. Manipularea istoriei, promovarea non-valorilor în literatură şi artă, în critică şi ştiinţă, repetată ani de zile, începînd din clasele primare şi, apoi, pe unde te duceai, încotro te uitai, tocită pînă la exasperare, a impus generaţiei mele o sumă de nume, de etichete, pe care nu ne-am mai obosit, unii din noi, să le mai verificăm autenticitatea.

Ni s-a spus (de către cine şi, mai ales, cînd?) că scriitorul cutare a fost demn, sau curajos, sau imun la politica partidului. În ce mă priveşte, fac şi acum mari eforturi să recapitulez lumea, privind-o dintr-un cu totul alt unghi. Citesc cărţi despre acei ani şi am sentimentul că totul se răsuceşte, se contorsionează de dezgust şi nu pot să nu mă întreb: cum a fost posibil să fim minţiţi tot timpul? şi, mai ales, cum de-am crezut că ceea ce ni se lasă vederii este adevărat?

Nu-mi permit să vă sugerez o grilă de lecturi de trezire la viaţă. Cred că nici nu există vreuna. Totul depinde de capacitatea fiecăruia de a suporta o altă realitate. Pe de altă parte, există riscul de a înlocui un clişeu cu altul, poate uşor exagerat. Dar eu spun că merită încercat.

Astăzi am să vă prezint o carte pe care presupun că mulţi aţi citit-o încă de la apariţie. Eu am ajuns la ea abia acum şi mă bucur că niciodată nu e prea tîrziu ca să afli un punct de vedere al unui om pe care îl apreciezi. E vorba de volumul lui Virgil Ierunca  intitulat „Trecut-au anii…” (Fragmente de jurnal. Întîmpinări şi accente. Scrisori nepierdute), apărut la ed. Humanitas în anul 2000.

Într-un interviu dat Elenei Ştefoi, în 1990, reprodus în volumul citat, Virgil Ierunca împărţea „trădarea cărturarilor de pe Dîmboviţa” în 7 categorii: cinicii, răsfăţaţii pervertirii răsplătite, disponibilii, păguboşii cinstiţi, şantajaţii de circumstanţă, abilii în şi cu misiune, idealiştii.

Mi-ar veni foarte uşor să vă las aici şi să vă recomand (lucru pe care-l şi fac, de altfel, cu multă căldură) să citiţi volumul, dar ştiu că mulţi din prietenii care-mi citesc blogul nu au acces imediat la biblioteci, iar cartea e epuizată de mult din librării. Aşadar, îmi cer permisiunea să vă plictisesc cu cîteva fragmente, completînd fiecare categorie enunţată mai sus cu nume şi, evident, cîteva justificări sumare.

Cinicii

George Călinescu, Mihai Ralea şi Rosetti.

„… Vinovăţia cinicilor nu s-a manifestat de la început şi pînă la sfîrşit în egală măsură. Alexandru Rosetti avea impresia că Partidul Comunist e o moşie personală, pe care el o exploatează. Boiereşte. În Universitate epura şi redistribuia cadrele după un criteriu al diftongilor activişti şi progresişti.”

„Cinismul lui George Călinescu era un cinism dizolvat în dezinvoltură, paradoxul jucînd aici rolul unui auxiliar al unei iresponsabilităţi pre-făcute.”

„În ceea ce-l priveşte pe Ralea, el exemplifică cinismul integral. Îşi făcuse din Stere un model, avea pe biroul de lucru portretul lui Stere. Călca peste principii cu o graţie şi un farmec inconfundabile.”

Răsfăţaţii pervertirii răsplătite

Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi.

„Mihail Sadoveanu este… răsfăţul imperial. Călca fără scrupule peste trecut, peste voievozi, peste sfinţi. În noua ediţie despre viaţa lui Ştefan cel Mare (reeditată sub comunişti), a înlăturat pretutindeni cuvîntul Dumnezeu şi l-a înlocuit cu inofensivul natură. Şi a pus natura să intre în partid.”

Păguboşii cinstiţi

Miron Radu Paraschivescu, Nichifor Crainic şi Radu Gyr

„El (Miron Radu Paraschivescu) a avut întotdeauna dificultăţi cu Partidul Comunist, deşi era realmente un comunist. Nu putea însă suporta dogmatismul de partid, tocmai pentru că era un poet autentic. Atunci, partidul s-a gîndit să-l trateze ca pe un nebun, iar poetul s-a mulţumit să facă pe nebunul.”

Şantajaţii de circumstanţă

Ion Vinea şi Ion Frunzetti

„Ei erau oamenii care, ajunşi într-o situaţie de dependenţă, fără să fi făcut ceva grav, nu se mai puteau apăra de acuzaţiile puterii.”

Abilii aflaţi în misiune sau cu misiune

George Macovescu, George Ivaşcu, Gh. Dinu, Eugen Jebeleanu şi Cicerone Teodorescu

„…Patronaţi de Partidul Comunist, ei aveau rolul de a face propagandă în presa de dreapta, fiindcă, dacă tot existau în tradiţia Partidului Comunist pacte cu Ribbentropi şi Molotovi, de ce să nu existe şi micropacte ale lui Macovescu şi Ivaşcu încheiate cu… ‘duşmanul de clasă’?

Disponibilii

Camil Petrescu, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian şi Tudor Vianu

„Camil Petrescu a reuşit performanţa să-şi transforme orgoliul în vanitate. Cinstea intelectualului nu e circumstanţială, ea e globală şi categorială, n-o poţi secţiona în trepte şi împărţi în grade.”

„În ceea ce mă priveşte, eu sunt mereu pe drumul Damascului. Pentru mine, orice scriitor care vrea să devină el însuşi e binevenit, chiar dacă vine în ceasul al XI-lea. Sunt pentru conversiune, cu condiţia ca aceste conversiuni să nu fie succesive.”

Idealiştii

Geo Dumitrescu, Saşa Pană, Ileana Vrancea, Maria Banuş

„Poţi să arunci cu pietre într-unul ca el (Geo Dumitrescu), sau ca Ileana Vrancea care, intrînd în comunism ca într-o religie, n-a scris, de fapt, nici măcar un text de care să se ruşineze, deşi a avut posturi de răspundere?”

*

Despre fiecare categorie sunt spuse lucruri interesante, pe care nu le-aţi învăţat în şcoală.  Dar am scris prea mult pentru o postare, timpul vostru e preţios, iar cartea există şi nu vreau să vă răpesc plăcerea de a o citi la vremea potrivită.

Bibliografie: Virgil Ierunca, Trecut-au anii, ed Humanitas, 2000, pag. 354-365

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cele şapte cercuri ale iadului&8221;

Comentariile nu sunt permise.