Cronici mondene (76) Desculţii, de la Guler în jos

Îmi face mare plăcere să vă trimit la Barthimeu, dacă n-aţi trecut azi pe acolo. Blogul lui are un parfum de Curte Veche, cu arome de cafea prospăt şi armeneşte măcinată, chiar dacă el e ardelean american şi ne-o serveşte, aburindu-ne, cu conflicte antigen-anticorp.

Frumoasă şi benefică postare, mai ales că aminteşte şi de portocala mea mecanică, Cristian Ionescu, pe care l-am cam neglijat în ultima vreme. Barthimeu scrie să aş fi spus că Ionescu n-are Duh în postări. Nu cred că asta m-a interesat vreodată la el. Dacă stau să mă gîndesc, Ioneştii au avut succes în exilul românesc. Amintiţi-vă de Eugen, marele scriitor de teatru absurd. Omul a trăit din absurditatea lui, la fel cum Cristian, adică Ionescu de la Chicago, este un pastor-blogăr la fel de absurd ce trăieşte, vanitos vorbind, din absurditatea lui de blog.

Spre deosebire de mine, Barthimeu este la cravată şi pedant, îngrijit şi politicos, scorţos cu măsură şi crispat cu ironie. Descălţatul se pare că i-a priit, atît lui, cît şi celor din jur, spiritual, cel puţin, dacă nu şi olfactiv.  El a scris una dintre puţinele sale postări pline de glamour, semn că, de la o vîrstă, puţin lifting la realitate nu strică. Referindu-se la muzică, el vorbeşte de fanfară, de tobe, de chitare electronice. Nu pomeneşte, în schimb, nimic despre sirene.

Florian Guler, omul care se Descalţă în fiecare an, nu în România, unde suntem, oricum, desculţi de nevoie şi rupţi în fund de voie, îi răspunde cu un comentariu, în care, la fel de glamouros, îşi declară numele, ca samuraii, în japoneză. Barthimeu nu se lasă nici el mai prejos şi-i răspunde în aceeaşi notă şi limbă. Mă gîndesc la ce-am pierdut în vară, să-i fi vorbit în chineză lui Daniel Brânzei, cînd a venit în România, privindu-ne în ochi,  surîzători şi oblici!

Aşa cum i-am spus şi Barthimeului, ferice de el că l-a catadixit Dumnezeu cu o vorbă scoasă din Guler, că mie nu mi-a scris nimic acum ceva vreme, cînd năduşeam copiind jurnalele lui de călătorie de prin Israel şi Descălţatul cu doi ani în urmă. Am presupus că una e să mergi, Desculţ, din California la Detroit, alta e s-o tai înot, din Atlantic pînă-n canalul Dunăre-Marea Neagră.

Oricum, n-am să-mi fac seppucu pentru asta. Cel mult o să-mi stea capul unde-mi stau picioarele, mai mult sau mai puţin… Desculţe.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Cronici mondene (76) Desculţii, de la Guler în jos&8221;

  1. Vindecătorule, Cu cît să te cadorisesc pentru PROMO-ul (mascat și rafinat) pe care mi-l faci?!?
    Sincer și pe bune, nu-l merit!
    Vezi că virgulatul din crăpătura subiectului și predicatului n-o să ne scutească! 🙂

  2. Draga RazvanCristian, iata-ma subiect de gazeta.
    Sunt foarte recunoscator pentru munca ta privind jurnalul de calatorie in Israel si mai inainte la Sighet, care erau pentru o categorie de oameni mai putin sofisticati decat voi blogarii si cititorii vostri, iar tu mi-ai facut o apreciere calda care trebuie sa iti spun ca mi-a gadilat destul de viguros firea, si nu cred ca altcineva m-ar fi publicat, motiv pentru care nici nu am indraznit sa incerc, a facut-o Doru Radu in locul meu.
    Inainte de toate aveai desigur destule motive de ” agatare “ avand in vedere multimea de greseli de ortografie, in mare parte datorita nestiintei.
    Barthimeu este membru in aceisi biserica cu mine. Cineva din tara care se pare ca a fost usor deranjat de aluzia ironica la persoana mea mi-a trimis textul. Numele de „samurai” mi l-am declinat ca si o reactie la criptica lui prezentare.
    Aceasta intalnire “desculti” (nu am spus miscare) are critici in USA,politicile sunt intotdeauna locale, iar blogarii cand se refera la ea nu o fac decat in genul romanesc de luare peste picior, (aici nu este cazul tau) reactia lui Barthimeu a fost surprinzator de pozitiva.
    Este mai usor sa fii critic la orice actiune, deoarece critca are in ea un cliseu stereotip, sa fii pozitiv este nevoie de un anumit efort.

    Cred ca am facut o greseala ca nu ti-am scris. Obisnuiesc sa scriu impresii personale dupa intalniri. Le trimit de obicei lui Daniel Branzei nu stiu insa daca le si publica intotdeauna. (iata de exemplu una din anul acesta daca crezi ca face sens si provoaca inters public-o)

  3. Dragă Florian Guler, mie mi-au plăcut articolele trimise de dvs. prin Doru Radu. Altfel nu le postam. „Munca” mea a constat în a le pune diacritice, chestie nu foarte plăcută, dar a meritat. Există un soi de contor pe blog care-mi arată cît de citite sunt postările şi ale dvs. au avut, realmente, mult succes.
    Referitor la fire, şi Daniel Brânzei, pe care l-am lăudat de cîte ori l-am prins, mi-a reproşat că-l „atac” la smerenie :).
    Voi posta mîine articolul dvs. despre Desculţi. Sunt sigur că va trezi interes. Vă mulţumesc că aţi ales blogul meu.

  4. Dragilor,
    Am crescut intr-o fanilie de 5 frati. Eu sunt mijlociul. Ne-am bucurat de putine jucarii in vremea copilariei. In schimb am avut mai multe jocuri instructive [unul dintre ele era ,,Nu te supara frate!’’].
    Intr-o zi tata a venit cu un joc inventat pentru … perspicacitate: ,,Marocco’’.
    Pentru cei care nu au auzit de acest joc spun doar ca erau niste bete de culori diferite, mai subtiri decat cele folosite de chineji in loc de tacamurile noastre.
    Trebuia sa extragi din gramada de bete lasate liber sa cada pe suprafata mesei, cat mai multe bete fara sa le atingi pe celelalte.
    Cand jocul se termina, primul clasat era cel cu punctajul cel mai bun, adica cel care a acumulat puncte adunandu-se valoarea fiecarui betisor luat fara sa-l atinga pe un altul.
    Ei bine, amintirea aceasta a fost rascolita de dialogurile [comentarii] aceasta postare.
    Apreciez raspunsul lui Florian G. la fel de mult cum, la vremea potrivita, m-am bucurat de acele postari sub aceeasi semnatura.
    Ieri ma gandeam un pic cu ingrijorare ca unele ,,chestii’’ se sparg cateodata in… capul lui Doru Radu.

    [cu aprecieri]

  5. Salutare Mitica!
    Ingrijoraea ta este justificata in mare masura, dar este ceva ce blogarii si critici lui Doru Radu nu stiu. Doru are un „cap tare” dar o „inima moale”. Doru este greu de zdrobit (desigur nu imposibil). Capul lui tare si inima moale sunt premizele care il duc la implinirea poruncii care inglobeaza toata filosofia si etica gandirii umane:
    „Sa iubesti mila, sa faci dreptatea si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau”

  6. Dragă Mitică, eu fac parte din generaţia jocului „Maroco”. Beţele aveau punctaje diferite, erau dungate, cele cu dungi violete erau de 25 şi 50 de puncte. Erau şi cu dungi roşii, dar alea aveau punctaj mai mic. Îţi trebuia strategie să le dezlocuieşti, răbdare şi îndemînare. Să fii deştept şi să nu-ţi tremure mîna. Şi să nu furi, pentru că, uneori, cîte un băţ din grămada rămasă se clătina şi începea cearta. Eram copii. Era bine. Eram săraci. Eram bogaţi.

    Acum, te rog să nu cazi în mania conspiraţiei. Doru Radu n-are nicio legătură cu postarea mea. Florian a fost mortal cu „cap tare, inimă moale”, ba a mai dat şi verset, dovedind că Biblia, cap compas, şi te scoate din impas 🙂

    Să-ţi spun ce a fost în mintea mea, să-ţi iau neuronii la rînd, ca la Maroco :).
    Florian Guler nu a apărut pe bloguri, chestie pe care o recunoaşte. Face parte din generaţia tihnită, toate bune, dar nu brusc. Pe bloguri e foială, lume ca la bîlci. Dai un clic şi te dai în roata mare a vorbelor. Dai două şi iei o vată de zahăr peste bot. 🙂
    Florian merge în pantaloni scurţi, dar călcaţi la dungă şi nu se dă pe tobogan. E om serios.
    Apariţia lui în comentariul de la Barthimeu m-a făcut fericit, mai ales povestea cu traducerea în japoneză a numelui său.
    Sama Florian, shogunul desculţilor, ca să-i fac pe plac, s-a jucat cu focul. Ştii cum era în primul război: la al treilea foc la ţigară, te ţintea lunetistul duşman. La mine l-am ochit de la primul fum. 🙂
    Dar, spre deosebire de luptele de tranşee, blogurile nu sunt chiar aşa de rele. Pînă şi tifosul ăla de virgulă pusă unde nu trebuie nu a ucis, încă, pe nimeni. Apropo de chestia asta- şi închei- am observat că mulţi nu mai pun virgule nicăieri. Decît să le pună greşit, mai bine le înghit. 🙂

  7. Draga Rasvan, mi-a placut ca ti-ai amitit de Maroco. Uite inca ceva ce ne leaga.
    ITI MULTUMESC ca ai venit cu precizari -mult mai clare decat cele amintite de mine.
    Cat despre aluzia la Doru Radu ingrijorarea mea era ca va trebui iar sa intervina ,,spre impaciuire”
    [Florian si Doru sunt si rude apropiate ]
    Ce sa mai zic ? cu virgule , fara virgule , viata merge inainte iar eu ma bucur ca vom mai citi ceva fain despre ,,Desculti”.
    O seara buna tuturor ,iar tie :spor la lucru [adica la gramatica si diactrice]
    -N-ai ce face !
    [o expresie care inseamna :n-ai incotro! DACA TREBUIE , TREBUIE!]

Comentariile nu sunt permise.