Desculţi de cursă lungă

Florian Guler este moderatorul manifestării numită „Desculţi”. În articolul pe care îl postez mai jos, domnia sa constată, pe bună dreptate, că „nici acum, după şapte ani, nu am aflat secretul care-i determină pe tinerii şi bătrânii din America să conducă 12 ore, cheltuind pentru această sărbătoare cel puţin o mie de dolari de familie„.  Identifică harul, dar simte că mai e ceva ce nu poate defini.

Asta îmi aminteşte, dacă mi se permite digresiunea, de un gînd a lui Andrei Scrima, un ortodox care arăta că Rusia bolşevică, interzicînd oamenilor deplasarea, mişcarea, i-a făcut robi ai celui mai drăcesc regim politic de pînă acum, comunismul. Aripile îngerilor nu sunt pentru zbor, ci semn, simbol menirii lor.

Ce-ar fi fost Isus, Domnul nostru, sau Pavel, Apostolul neamurilor, dacă ar fi fost ţintuiţi tot timpul ostateci la Ierusalim, la Roma sau Atena? Ce-ar fi fost creştinismul fără drumurile romane? Ce-ar fi fost lumea fără America şi ce-ar fi fost America fără asfaltul şoselelor ei?

În pofida crizei economice şi morale care stăpîneşte lumea de azi, iată că mai există o mînă de oameni care ştiu să preţuiască libertatea în esenţa ei, plecînd din bisericile lor către un spaţiu pe care Florian Guler îl defineşte ca fiind al părtăşiei, cuvînt greu de explicat celor străini de limbă şi de Sfînta Treime.

Tot în numele acestui gen de părtăşie ne trimite Florian Guler notiţele sale de om bun la şi în toate ale Sale.

Desculţi 2012 

de Florian Guler

Întîlnirea “Desculţi” Romanian Homecaming, “O sărbătoare în Cinstea Domnului”, începe cu călătoria spre Hickory, care în această perioadă a anului este traversare a unui spectacol de culori, fie venind dinspre vest, prin Appalachian Mountains, fie dinspre est, străbătând Smoky Mountains.

Drumul nostru spre Hickory din acest an a început cu 8 zile înaintea întâlnirii, cu un ocol de aproximativ 1000 de mile. Cu o familie de prieteni, venită la noi în vizită din România, am abandonat drumurile “Interstate”, de la cascada Niagara spre Washington DC, în favoarea drumurilor locale, mai pitoreşti şi mai spectaculoase în culorile domoale ale toamnei.

Am traversat sudul statului New York şi pădurile “muşcate de toamnă” ale statului Pennsylvania, spre capitala politică a lumii. Am ieşit pentru 3 zile la Ocean şi am admirat răsăritul soarelui deasupra Atlanticului. Apoi, un apus de soare diafan, care împărţea cerul în două.

Deasupra capetelor noastre părea să fie o linie care despărţea două ceruri, unul roşu aprins, celălalt de un albastru mohorât. A fost un spectacol pe care aproape că era să-l pierdem, dacă în timpul plimbării nu ne striga o tânără să ne ridicăm ochii în sus. A fost ca o lecţie spirituală pentru mine şi Liana.

Călătorind cu maşina pe şoseaua care trecea printre culturile de bumbac în floare ale Virginiei, am ajuns la Hickory vineri după masă pe la ora patru. Seara prevestea o întâlnire care putea dovedi că sala de sport, “filigoria” bisericii, construită în urmă cu doi ani, a fost gândită cu credinţa că se va ajunge, cândva, ca biserica să fie neîncăpătoare. Asta s-a întâmplat în acest an.

Nici acum, după şapte ani, nu am aflat secretul care-i determină pe tinerii şi bătrânii din America să conducă 12 ore, cheltuind pentru această sărbătoare cel puţin o mie de dolari de familie. Natan, solistul american, ne-a spus la întâlnire : “Timpul nu trece destul de repede ca să vină următoarea sărbătoare a românilor, şi de fiecare dată suntem tot mai mulţi”.

În afara harului, întâlnirile “Desculţilor” ramân, deocamdată, fără o explicatie satisfăcătoare. De fapt, cred că cei mai mulţi dintre noi am încetat să mai căutăm explicaţii. O mai fac unii “dogmatici” care nu au experimentat nici o întâlnire “Live” în viaţa lor, şi care nu acceptă prea uşor spargerea tiparelor, a automatismelor.

Mi-am făcut un obicei din a nota câteva gînduri după fiecare întâlnire. Nu pentru că a fi moderator este o slujbă mai importantă decât organizarea sau pregătitul hranei, ci doar pentru că slujba mea este să fiu atent la filosofia şi la acţiunea întâlnirilor noastre.

Formula în care au loc întâlnirile este eficientă şi pentru că nu suntem nevoiţi să părăsim aria bisericii, iar părtăşia în timpul mesei este absolut biblică. Este adevărat că munca e imensă şi, din păcate, cade mereu pe localnici, fapt pentru care nu suntem destul de mulţumitori şi îndatoraţi lor.

Aproape întotdeauna mai mult de o treime din participanţi sunt veniţi pentru prima dată şi, din această cauză, la începutul întâlnirii “încălzirea” se face mai greu.

“ Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos cel dintâi să tacă” (1 Cor 14:30). În acelaşi context, “unul dupa altul” sau “Duhul proorocilor este supus proorocilor” sunt aspecte care au rămas neexperimentate, dacă nu uitate.

Stângăcia noastră în această direcţie atrage anumite contestaţii oarecum normale, dacă nu ar fi argumentate prea dogmatic (mă refer la acostări personale dinafară). Desigur, întâlnirile “Desculţi” sunt departe de fi perfecte, dar de fiecare dată încercăm să facem mai bine şi mai curat, cu principala grijă “să nu stingem Duhul”.

Participarea tinerilor este copleşitoare din perspectiva noastră, a bătrânilor, cei care ar trebui să recunoaştem în tinerii noştri dorinţa după o experienţă reală a părtăşiei creştine.

Vrem să întipărim întâlnirile “Desculţi” în mintea tuturor ca aprtenenţa la o familie, bucuriile şi durerile le aşteptăm mărturisite, fie prin gesturi, fie verbal. “Desculţi” nu este o contestare a bisericilor din care facem parte. Ar putea fi considerată o provocare care să ne ajute să găsim moduri de a face ajustarea necesară între generaţii.

Este o deosebire fundamentală între flexibilitate şi compromis. În 90% dintre situaţii avem tendinţa să tratăm flexibilitatea ca şi compromis. La întâlnirile “Desculţi” participă pastori cu caracter permanent, unii cu statut de organizatori, de la care ne aşteptăm la o anumită supraveghere în ceea ce priveşte statutul Biblic, mai mult decât prezervarea obiceiurilor funcţionale ale bisericilor noastre. Aceste precizări sunt necesare, mai ales pentru acei care au avut sau au anumite întrebări în legătură cu modul desfăşurării întâlnirilor.

Unul dintre autorii mei preferaţi spunea: “Fiecare dintre noi suntem o mlădiţă, sau un vârf de lance, rezultatul unei încrucişări a Supranaturalului cu naturalul”.

Întâlnirile “Desculţi” am vrea să fie o asemenea intersecţie cu Duhul Domnului, care să ne aprindă un dor mai adânc după cunoaşterea Lui, intelectual, emoţional şi duhovnicesc. Şi după cum El ne dă şi voinţa şi înfăptuirea, nădăjduim ca la anul cei care vor avea harul să fie prezenţi să trăiască experienţa aceasta mai adânc, mai viu şi mai deplin. Amin!

Cu plăcută aducere aminte,

Liana şi Florian Guler

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Desculţi de cursă lungă&8221;

  1. Cine l-a cunoscut pe Florian mai are un fragment de răspuns… Pentru că, atunci când pui inimă în ceea ce proiectezi în viitor, aşa cum a făcut-o el, este imposibil să nu găseşti ecou… Culmea, un ecou nu unde este… gol, ci unde este un alt fel de „plin”!
    Dar, corectă ideea cu „deplasarea”… Amintiţi-vă că într-o perioadă nu tocmai foarte departe se încerca şi în România controlul deplasărilor… trebuia să „te anunţi la Miliţie” dacă te deplasai în altă localitate pentru mai mult de „nu-ştiu-câte” ore…

  2. „Culmea, un ecou nu unde este… gol, ci unde este un alt fel de “plin”!

    Dragă Marinel, mi-a plăcut zicerea asta a dvs!

    Acum, că am ajuns acasă, pot da şi fragmentul de care vorbeam în postare: era vorba despre solidificarea timpului…

    „În realitate, era vorba despre interdicţia, scoborîtă peste un imens spaţiu al umanităţii, de a te deplasa liber; era imposibilitatea de a mai fi pelerin, aşa cum fusese toată Rusia tradiţională pînă în ajunul Primului Război Mondial”.

    (Andrei Scrima, Timpul rugului aprins, Humanitas, 2010, pag. 91)

  3. @”La întâlnirile “Desculţi” participă pastori cu caracter permanent, unii cu statut de organizatori, de la care ne aşteptăm la o anumită supraveghere în ceea ce priveşte statutul Biblic, mai mult decât prezervarea obiceiurilor funcţionale ale bisericilor noastre.”
    Iata o propozitie simpla ce clarifica bine rolul pastorilor/liderilor, parintilor. Supraveghere in privinta statutului Bisclic si nu simpla prezervare a obiceiurilor functionale ale bisericilor noastre…
    N-o fi totuna? Nu!

Comentariile nu sunt permise.