O ciucalată pentru premiul Nobel

S-a observat că există o corelaţie între consumul de ciocolată amăruie şi numărul de premianţi Nobel. Elveţia, de exemplu, este prima atît la mîncat ciocolată, cît şi la premianţii de acest gen.

Dacă fiecare locuitor al ţării va mînca în anul ce vine cam o jumătate de kilogram de ciocolată (0.400g), negreşit amăruie, am avea şansa să ne alegem cu un premiant Nobel în 2013 la fiecare 10 milioane de locuitori. Cu alte cuvinte, dacă ne punem pe treabă, şansele lui Cărtărescu de a lua trofeul vor creşte simţitor şi ne vor rămîne şi trei sferturi pentru Patapievici.

O să spuneţi că am ceva cu ei, dar nu e nici pe departe aşa. Glumeam. Dar studiul cu ciocolata nu e glumă. El a fost publicat într-o revistă medicală de mare prestigiu (după opinia mea, poate cea mai serioasă).

Lucrarea e amuzantă. În primul rînd pentru că îmi aminteşte de un film care mi-a plăcut teribil, în al doilea rînd pentru că ea dă o speranţă şi celor care, cu vîrsta, tind să-şi piardă din conexiuni (aici e cazul meu).

Nu mai spun că e bună pentru prevenirea demenţei şi pentru creşterea capacităţii cognitive. Există şi o logică în toată povestea asta, medical vorbind. Ciocolata, alături de ceaiul verde, de vinul roşu şi de unele fructe, conţine o substanţă din clasa flavonoidelor, de fapt o subclasă, care zace în ciocolata neagră şi aşteaptă să fie ronţăită sau băută.

Ăia deştepţi devin şi mai deştepţi pentru că, înţelegînd la ce foloseşte produsul, îl consumă în cantităţi mai mari, în timp ce prostul, după cum îi e felul, bea vin roşu şi dă în ciroză.

Regula cu ciocolata nu e valabilă peste tot. Suedezii, de exemplu, consumă ciocolată cît să se bucure în istoria lor de 14 premianţi Nobel, iar ei au avut pînă acum 32. Parcă văd pe românaşii mei cum trag concluzia că scandinavii au luat Nobel-ul pe pile sau pe copiat, ca Ponta doctoratul. Se pare că mai sunt şi  factori socio-economici care contribuie, pe lîngă ciocolată, la moţul prăjiturii.

Ciocolata produce vasodilataţie în periferie şi în creier şi ajută la funcţionarea celulelor  din care sunt făcute vasele (endoteliale). Doza minimă e de 2 kg (pe an, nu pe zi!), iar cea optimă e de 11 kg. Deci, puneţi-vă pe mîncat! (Nu, nu mi-am deschis-încă!- o fabrică de ciocolată). Prietenii mei americani pot să stea liniştiţi: la ei se consumă valuri de ciocolată, cam 125 milioane de kilograme pe an. Realegerea preşedintelui de ciocolată ar fi pentru unii uşor de explicat, în timp ce pentru alţii, mai greu de digerat.

Ideea celor de la St. Luke’s–Roosevelt Hospital şi Columbia University este interesantă, deşi pare cam ciudată la prima vedere. Eu am făcut-o să sune mai zurlie decît este. De aceea, merită să vă convingeţi singuri accesînd articolul. Pentru România, el e sponsorizat, pentru restul lumii nu mai ştiu.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;O ciucalată pentru premiul Nobel&8221;

  1. Eu cred ca e adevarat! Nu numai ca face bine la creieras, dar da si o stare de bine, de comfort psihic. O ciocolata amaruie, un pahar de vin rosu, fructe rosii, nuci, migdale, foarte bun si ramai si cu constiinta linistita in fata cantarului :)). Bine, acum pentru a scoate si o „opera” mai e nevoie si de transpiratia creierasului, nu numai de relaxarea lui.
    Avem nevoie de o igiena alimentara.

  2. Ei, zic si eu , depinde si de firma care o produce.
    Pe vremuri era ciocolata amaruie de Timisoara.
    Atunci o duceam si eu mai bine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s