Eu n-am…

Fiecare le ştie pe-ale lui. Cum să înţeleg eu ce va face America cu sau fără Obama? sau ce va face Europa în viitorul apropiat ca să rezolve criza euro? Cum să apreciez dacă va izbucni, sau nu, un război în Orientul Apropiat, implicînd, în primul rînd  Iranul, SUA şi Israelul, apoi lumea întreagă?

Văd şi eu ce vedeţi şi voi la TV, citesc şi eu aceleaşi ziare ca şi voi. Dacă ne deosebeşte ceva, aceea este perspectiva diferită din locul unde muncim şi locuim, de la o societate la alta, de la un individ la celălalt. Sărăcie pentru unul pare bogăţie pentru altul.

Nici spiritual nu suntem identici, deşi  aparţinem unei singure biserici vii. Suntem născuţi din nou, dar păstrăm fiecare unicitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, şi nu mă refer aici doar la codul genetic.

Este riscant, spun eu, să extrapolez experienţa mea unică şi să fac judecăţi de valoare asupra unei lumi întregi. Oricît de interconectat m-aş simţi cu ceilalţi,  de oricîte obiecte „inteligente” m-aş folosi, oricît de des şi de febril mi-aş pipăi ecranele, ceva rămîne ascuns, ceva esenţial, ceva ce numai Dumnezeu vede, judecă şi decide.

A venit începutul sfîrşitului? Mai e cazul să scriem despre fleacuri? N-am studiat în mod profesionist istoria, doar m-am jucat cu ea. De aceea, nu pot să răspund dacă bunii şi străbunii noştri au anticipat, în vreun fel, crizele majore care au venit peste ei: războaiele, foametea, criza economică, revoluţiile, arestările în masă, epidemiile, holocaustul şi genocidele.

Au vrut oamenii să fie orbi, au întors spatele realităţii, le-a fost teamă să nu fie acuzaţi de paranoia? Sau totul nu a fost decît o capcană întinsă de cel rău, grefată pe mulţumirea stupidă a bogatului că a venit vremea îndestulării din hambarele pline? Poate nu facem altceva decît să împlinim Cuvîntul care spune că nu vom şti cînd va veni sfîrşitul.  Să fie orbirea o condiţie a destinului nostru individual şi comun?

Cu mulţi ani în urmă îmi povestea tata despre un unchi de-al său foarte bogat şi foarte zgîrcit. Trăia pe malul Dunării şi avea grădini întinse de legume. Cînd a venit stabilizarea, au văzut că avusese şifonierele pline cu munţi de bani care nu mai valorau nici cît o pîine. Omul a murit nebun, de inimă rea.

Zilele trecute a venit cineva să ne spună că trebuie să facem anual măcar două şedinţe unde să analizăm gradul de satisfacţie a personalului cu care lucrăm. Mi-am amintit de jocurile de strategie unde, dacă nu le dai omuleţilor pîine şi circ, ăia îşi iau casa la spinare şi se fac nevăzuţi. Dacă pierzi jocul, o iei de la capăt. Stăpînul lumii acesteia trebuie să ştie pînă unde se poate întinde holera.

Istoria a pierdut multe partide şi a luat-o de la capăt, dînd iluzia că pămîntul are mai multe vieţi. M-a întrebat cineva dacă la noi nu sunt infecţii intraspitaliceşti. „Nu e voie să spuneţi că nu sunt! Pînă şi elveţienii au declarat 1,5 %.” Despre restul de 98,5% nici nu putea fi vorba: „Doar tu nu te compari cu ei!!!”

Ba da! Eu mă compar! Eu n-am!

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Eu n-am…&8221;

  1. Păi de, Răsvane! Dar dacă n-ai? atunci ceva va fi să ai… consecințe! O să vină unii într-o zi ca, să eficientizeze totul: par example, o auditare de tip T.U.V. Adică să scrii dta într-o fișă așa: cum te cheamă, ce fel de materiale și cât ai folosit, în ce zi și la ce oră, să te semnezi mai jos, frumos, drăgăstos și imperios să o pui la o șină, de dosar, într-o geantă vidată, gata să sară spre analiză la organele ierarhice care, să constate câte ai, lipsuri! 🙂
    Dacă n-ai pacienți infectați în spital, atunci poate că nu respecți niște ISO! Nu se poate că, ai văzut că și meșterul Manole perdea peste noapte totul și o lua de la capăt până când vieții Anei, îi puse el capăt.
    Îmi amintesc de preotul acela ortodox care înființase, pe bani proprii, o cantină a săracilor. Și mâncau nevoiașii acolo, trei feluri de mâncare; însă nu avea aviz favorabil de la SANEPID că, singurii care n-au treabă cu SANEPID-ul sunt mâncătorii și beutorii de rămășițe eliberate pe cale naturală de organism. Nu contează cât era de bună fasolea și cât mărar avea, și cum era piureul sau ciorba de văcuță… n-avea aprobare. Adică la el acolo, săracul, era mai ”murdar”, dacă ar fi să înțelegem aiurea, decât prin canale unde oamenii străzii nu sunt verificați de SANEPID cu privire la ce-ș vâră prin stomah au prin nare. Și ”afacerea ” se pare că a căzut că, n-am mai auzit nimic de dânsul. Și-o fi luat câmpii.
    Zici de elvețieni – nu mai sunt ce-au fost odată… la ei UE funcționează la o treaptă mai înaltă, chiar dacă nu se numește UE: sunt dese cazurile de copii cu păduchi, de turbare mai puțin rare decât la noi (unul a vrut să salveze un corb rănit, i-a murit ăla acasă și a turbat omul… și a murit – vezi, că tot ziceai de pisicile mele – dacă turbau alea toate și mă mușcau dintr-o dată, adică fără să steie la coadă, ca pe vremea lui nea Nicu? Îți dai seama pe urmă ce prăpăd făceam eu, când ieșeam la bulevard? Nu scăpa nicio cucoană d-aia feministă! 🙂 )
    E bine că e curat la tine acolo unde lucrezi, fiindcă ție chiar îți pasă, și nu te lasă Dumnezeu să intri nici măcar în statistica elvețiană. Ține-o tot așa!

  2. Nu e mai curat, dragă Daniel, bolnavii sunt mai rezistenţi 🙂
    S-au tipărit nişte ghiduri de uz intern. Va trebui să răspundem la chestionare pe hîrtie. Tone de hîrtii. O armată de imbecili le vor controla. Pe banii statului. Nu ştiu cîte spitale vor mai avea cu ce lucra din ianuarie. Al nostru cică nu mai are. În faţa secţiei am o pajişte şi un nuc în mijloc. Cum vor arăta tărgile puse una lîngă alta, sub nuc? O imagine de război. Ne merităm soarta.
    Acum mi-au adus un elev de liceu în comă etanolică. Poate a luat şi etnobotanice. Colegii lui, ceva mai treji, nişte mocofani cu cercei în urechi. Apoi a venit maică-sa. O amărîtă de prin Cotnari. Îşi smulgea părul din cap. Disperare. Oameni necăjiţi. Femei care arată mai muncite ca bărbaţii. Ne dezmeticim sau murim. Elveţia? Atîta timp cît la noi pe Milka o cheamă Joiana nu vreau să ştiu de ea 🙂

  3. Nu te lăsa omule cuprins de frică. Eu așa fac – sfidez evidențele și mă rog dimineața, doar Tatăl nostru – că știe El de ce avem trebuință. Și mă gândesc că, dacă mă îngrijorez, voi adăuga un capăt de ață la zilele mele sau ale altcuiva? Auditarea despre care vorbeam în glumă, nu este o glumă. Iar apologeții acesteia sunt de regulă niște încuiați, fiindcă au carte, dar nu din aceea care trebuie. Mai demult, la o firmă de conta, la care am lucrat, veni unul, un cocot în toată regula, spilcuit, și pus și pe lecții de exprimare corectă – după ce eu linsesem tone de facturi și alte hârtii, de mă durea șira spinării și-mi frigeau urechile – îmi venea să-l iau de gât: atâta gramtică știa: că nu se pune virgulă între subiect și predicat. Și ca el să înțeleagă depindea la fel de subiect și predicat – accentuând stima lui pentru limba română. Era însă într-o totală eroare privind producitivitatea muncii de birou – că kompletând de zor la hârțoagele alea nu mai rămânea timp pentru contabilitate. Șeful ne zicea – treaba voastră, faceți contabilitate după program, dar acuma să completați fișe. Oricum nu se căzuse încă de acord asupra formatului, hașurilor și culorilor. Ideea e că, omul cu pricina studiase undeva la particular, ceva legat de pisicologie. Dar avea cămeșa apretată și o freză ca o ofertă de lichelism! Ce să mai, sadea lichelism! Tuna el, de la un amvon nevăzut, că TUV va trece pe sub șenile orice lucrare din sfera producției de bunuri și servicii; iar el era unul dintre preoții T.U.V. Ce mă intrigă însă este faptul că, între pretențiile asumate de o astfel de auditare a muncii și personalul angajat să constate asta există o mare prăpastie.

  4. Daniel, eu aş vrea să sfidez evidenţele, dar nu pot. Aşa cum am scris, există acelaşi Cuvînt, dar experienţele celor ce cred în El sunt diferite. Din colţul meu, nebunia arată altfel, deşi seamănă mult cu ce scrii tu. Dacă Apocalipsa mea a început acum, mă rog să nu ajungă şi la tine. Statul, incompetent şi corupt, se retrage tiptil de pe front şi lasă tot greul pe cine n-a putut fugi la vreme. Dezorganizarea, deruta, dezertarea sunt camuflate de singura artă pe care statul post-comunist a adus-o la perfecţiune: birocraţia.
    Am crezut că, după 32 de ani de meserie, am văzut totul. Nu era aşa. În fiecare zi mă conving de asta.
    Astăzi a fost Sf. Dumitru. Un prilej de mari beţii. Ţiganii s-au revărsat, violenţi, ameninţători, pe poarta spitalului. Poliţia nu mai face faţă. Unul din ei spune: nu te dezbraci tu de uniformă…, îţi arătăm noi! Eu am înnotat printre ei. Românii vin din urmă. L-au cules de pe stradă pe unul, ceremonios. „Sunt inginer!” şi-mi spune că mă respectă. E beat criţă, murdar, dar are onoare. Oferă şi cere în schimb o reverenţă. Mie nu-mi vine decît să i-o vărs, la figurat, în braţe, dar un coleg de la ambulanţă, mai tînăr cu mult decît mine, care se plînge de duhoare, o simte la propriu, o are în gît.
    M-am obişnuit cu moartea, dar nu mă pot obişnui cu impostura.
    Abandonaţi la capătul lumii, cu mîinile goale, va veni dimineaţa, apoi se va face din nou noapte, şi iarăşi o dimineaţă şi spunem că a venit ziua Domnului. Pînă atunci, îmi fac toate păcatele, sperînd ca El să mi le ierte, pentru că slujiesc o ţară pentru care nu mai simt decît dispreţ.
    Am acceptat non-valorile, generaţii după generaţii de plebei care ne-au condus şi ne conduc. Îmi asum acum revolta, o las să prindă contur, şi spun, şi repet: eu n-am! eu nu mai am!

  5. Și la mine a început… și nebunia mea este că mă las batjocorit cu bună știință pentru ca mai apoi să mă supăr… Apocalipsa mea a început prin anii 2000… porcii toți s-au întors să mă rupă când, am rămas fără mărgăritare. Să nu crezi că nu au ecou vorbele tale, la mine… au… Eu n-am cum să înțeleg de ce Dumnezeu mă așează lângă tine, să te aud… Inginerul acela, beat, murdar, puțind, evadase pentru o secundă într-o lume în care ar fi vrut să rămână mereu. De ce bărbații vor mai des decât femeia să fugă din lumea reală, deși-s mai puternici? Fiindcă puterea ce le-a fost dată e grea… prea grea pentru neputința omenească. S-ar lepăda cu toți de răspunderea asta… Dar lumea aceea în care a evadat inginerul, ratat evident, e doar o iluzie. O iluzie. O iluzie ce poate să țină doar până la ultima suflare. Când filmul acela frumos, iluzoriu, va arde ca celuloza. Să înveți atâția ani ca să sfârșești în a fi obligat doar la săruturi murdare, vulgare, bolnave… Să adormi cu totul, numai vreun organ neimportant să-ți rămâie de veghe… Să trăiești doar din pipăit… să respiri din papile… Eu am o altă definiție despre țară: uneori simt că eu sunt țara; iar atunci mă satur. Cât timp mai privesc, în felul în care am fost îndreptat de bunici și părinți, simt că România e altfel: mare ca Elveția, tare ca Rusia, melodioasă ca Grecia, sântă ca Israil… De ce? fiindcă așa e! Nu zic, și eu cad pradă uneori unui dispreț: dar tot eu zic, altă glie nu mă merită, și mă satur. Am multe de dat în sacul meu ponosit dar neputrezit. Îi mulțumesc lui Hristos că m-a ajutat să înțeleg că omul nu are voie a se făli cu nimic: știu tot cât se poate. Știu tot dar sunt o fărâmă și n-am niciun merit că alții nu știu. România nu degeaba are istoria ei… s-a greșit mult neică aici, s-a greșit mult… dar nu mai mult decât la irlandezi sau la francezi… cine suntem noi care credem că cantitatea e totul? Uite, în pustia Iudeii măslinii-nverzesc! Iar în pustia noastă verde, noi ne uscăm de mâhnire… ca ciulinii din Bărăgan, când îi duce vântul prin olanele vreunui acoperiș, sau prin acareturi sărace, sau prin lunci unde stau înșirate animale ce știu nimic despre politici și Obama; numai hrană și apă să aibă, și stăpânul frumos și sănătos. Iar învățătoarea de sat să fie cuminte și dragă. Mă gândeam: dacă mă supăr că țara se pierde, greșesc? Nu! Dacă vreau să îndrept lucrurile, să aduc pacea în țară, fac bine? Nu! Fiindcă creația este frumoasă, dar nu la fel fără Hristos! Findcă doar Dumnezeu face Binele!

    Te îmbrățișez doctore!

  6. Of. of, of !
    Incerc sa simt oftatul [durerea] din inima celui care a spus odinioara despre sine:

    ,,eram mai înaintat în religiunea Iudeilor de cît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram însufleţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.’’[1]

    Iar despre semenii sai de acelasi sange;

    ,,că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă.
    Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.’’[2]

    ,, Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi.
    Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
    pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s’au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.’’[3]

    Iata, dupa ce au trecut mai bine de un mileniu , W. Gurnall face urmatoarele observatii:

    ,,Multi oameni sustin ca orice religie il poate salva pe om, numai el sa urmeze lumina.
    Nu conteaza, spun ei, ceea ce crezi, atata timp cat tu crezi ceva. Dar imaginatia lorcreeaza tot atatea drumuri spre cer cate ne spune Biblia ca sunt spre iad. Acest rationament omenesc poate suna frumos dar sfarsitul lui nu conduce la Cristos, care spune ca nu exista un alt drum spre viata decat prin EL:
    Eu sunt Calea ,Adevarul si Viata’’[4]
    Ioan declara ca oricine nu se tine strans de unica doctrina adevarata a lui Cristos este pecetluit pentru eternitateca ub om pierdut.
    Iar cel care nu-L ia pe Dumnrzru inaintr dr moarte va fi luat de Diavol dupa ce a murit’’

    [1.] –Galateni 1:14
    [2.] Romani 9 :2-3
    [3.] Romani 10 :1-3
    [4.] Ioan 14;6

    In aceasta vreme cand cu totii ar trebui sa ne intoarcem fata doar Spre Dumnezeu
    [si nicidecum spre ceea ce cauta azi multi dintre semenii nostrii]
    …nu pot decat sa oftez si eu si sa implor Indurarea LUI peste neamul nostru.

    I
    Credinţa mea nu-i pe nisip clădită-n forme seci
    Ci e în Salvatorul meu, în El mă-ncred pe veci.
    Ref
    Al Său sfânt sânge e de-ajuns să spele-al meu păcat,
    Destul că-n locul meu Isus a fost crucificat

    Destul că m-a iertat Isus, de-acum sunt liniştit,
    Mă duc cu El pe-acelaşi drum şi sunt preafericit.

    Mă-ncred în al Său minunat şi neclintit Cuvânt,
    In Numele Lui sunt salvat, salvat prin sânge sfânt.
    II
    Credinţa mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc
    Ca spuma toate vor pieri, Hristos ca Stâncă-n veci va fi.
    Ref.
    Zidesc pe Stâncă, pe Hristos,
    Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos.

    Deşi-i ascunsă Faţa Sa, cu milă mă va-nconjura.
    Şi orice vifor de-ar veni pe Stâncă sigur eu voi fi!

    Când vin primejdii pe pământ, eu sunt scutit prin legământ,
    Chiar toate de s-ar clătina, Hristos rămâne Stânca mea.

    Iar când Isus va judeca şi celor morţi „Sus!” va striga,
    Neprihănirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci.

  7. Fiindcă creația este frumoasă, dar nu la fel fără Hristos! Findcă doar Dumnezeu face Binele!
    Așa am spus mai sus…
    Era o consolare Mitica! Atât. Iar răspunsul tău venit din Scriptură închide orice gură.

  8. Mulţumesc, Mitică.
    Îl completez pe Daniel, înainte de a lăsa Scriptura să-mi închidă gura 🙂 cu un citat din Jurnalul portughez al lui Mircea Eliade.
    Fragmentul a fost scris în anul 1942, luna septembrie:

    „Numai în asemenea crize îmi dau seama de tragedia vieţii mele: pentru că eu am jucat pe cultură, pe opera de artă, pe creaţie- şi toate astea sunt zădărnicii la nivel metafizic şi sunt absurde în momentul istoric în care trăim.”

  9. Draga Rasvan,
    draga Daniel, m-am delectat la randul meu citind si recitind ,,starea voastra de vorba”
    -ca prieteni vechi ce sunteti si ce-mi sunteti.
    Oftatul meu este in legatura stricta cu ,,goana aceasta dupa sfinti si sfinte…” specifica lunii Octombrie.

    [oare pana cand ? …si ce-ar mai trebui sa ni se intample sa-L cautam pe Dumnezeu cu aceeasi pasiune…]

  10. Daniel said:
    octombrie 31, 2012 la 17:20

    Pardon: despre Mitică era vorba! (în prima propoz a celui de-al doilea coment)

    Daniel, este duminica azi -ziua I-a….

    ,,Oftatul meu este in legatura stricta cu ,,goana aceasta dupa sfinti si sfinte…” specifica lunii Octombrie”
    octombrie 28, 2012 la 8:44

    …am crezut ca m-ai crezut cand ti-am scris sa ma crezi ca acest oftat nu era in legatura cu ceea ce vorbeati voi intre voi…
    Era ceva care vroiam sa apara aici la un sfarsit de saptamana.
    In caz ca nici acum nu ma crezi te rog sa-l intrebi pe Rasvan ce crede el depre faptul ca eu ,,imi permit” sa va fac observatii aici ,,acasa pe blog”
    Si daca nici dupa …nu poti sa crezi -n-ai ce face , va trebui sa ma crezi -PE CUVANT.
    Te imbratisez ,,frateste”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s