Planeta gibonilor (4) Armata roşie

Ce l-a supărat pe Traian cînd, la patinuarul de anul trecut, i-a pus piedică şi patina pe figură lui Raed, nu ştiu, pentru că preşedintele, în ipoteza că vede ceva, nu se sinchiseşte să explice poporului ce anume. El se conducea după un principiu vag: să se privatizeze, de exemplu. Dar ce, e greu de spus, pentru că planeta gibonilor era deja „privatizată”.

Cînd am intrat în NATO, una din condiţiile esenţiale era să lichidăm armata populară, armata lui papuc. Să rămînă din ea numai o mînă de profesionişti. A fost întrerupt zborul tradiţional al glonţului din dragoste pe care şi-l trăgea în cap, periodic, soldatul în termen aflat pe perimetru. Termenul a dispărut, dar a rămas soldatul.

Oricum, această mică armată a salvării, care pentru unii pare un panaceu universal la bolile de care suferim, îmi dă fiori reci pe şira spinării din cel puţin două motive: unul ţine de logică, celălalt de istorie, deşi simplificările (ca şi generalizările) pot să distrugă subiectul.

Arafat şi-a dat seama că nu poţi băga disciplina în cap poporului român decît punîndu-l sub arme şi la ascultare. Indiferent cum e recrutată şi ce pregătire are, cît de onestă pare la prima vedere, o armată e, totuşi, o armată, fie ea şi de giboni. Dacă pînă mai ieri, medicina avea şi militari (trecuţi, la ordin, în marea lor majoritate, în rezervă), acum militarii par să aibă medicina.

Istoric vorbind, mie nu-mi plac entuziasmele pornite din bocanci. Parafrazînd o vorbă veche, aş spune că drumul spre iad e pavat cu butoane bune. Nu ştiu dacă planeta gibonilor va confirma că amestecul celor două sisteme, civil şi militar,  poate deveni letal, dar…

E o gafă monumentală să contrazici un gibon, şi cel mai rău e să-i spui nu. Atunci îţi arată gradele şi te pune să semnezi, ca martor, să spunem, că o marfă n-a vrut să fie livrată acolo unde ei, gibonii, ar fi dorit s-o ducă. Dacă te opui, gibonul îţi întinde un telefon din măruntaiele căruia răzbate un soi de ghiorăit isteric, a unui organ de departe, mai mare în grad şi potent, care te legitimează, te ameninţă şi- de ce nu?- te anihilează.

Am politizat postarea, deşi nu asta am vrut. Nu-l lovea pe Băsescu nebunia degeaba, în plină iarnă, să-i strice jucăria lui Raed. Oamenii au sărit atunci ca arşi: ce ne vom face fără micuţa noastră armată roşie? Cum vom face o nouă revoluţie la palatul de iarnă fără ea?

Anunțuri