Blestemul Căpitanului

Că mulţi politicieni români sunt tîmpiţi nu mă mai miră, dar nu m-aş fi gîndit niciodată că un om prelucrat cu meşteşug pentru o carieră strălucită, în alambicurile Noii Europe, cum este Mihail Neamţu, ar fi în stare de o gafă monumentală despre care vor vui presa şi canalele de televiziune multă vreme de acum încolo.

În cadrul campaniei electorale a formaţiunii din care face parte, el a recitat în public o poezie de Radu Gyr. Acest Radu Gyr a fost legionar, iar poezia aleasă de Mihail Neamţu exaltă cîteva din ideile naţionaliste promovate de legiunea Căpitanului. Cine vrea să se convingă de asta, poate să citească, de exemplu, cele patru discursuri legionare ale lui Nae Ionescu sau pasaje din cuvîntările Căpitanului. Cu toată greaţa, puţină informare istorică nu strică nimănui, mai ales în vremuri tulburi.

Mi-e greu să cred că Mihail Neamţu nu ştia chestiile astea şi că Radu Gyr nu e George Coşbuc sau Vasile Alecsandri. Se vede însă că a ales prost ţăranii.

Întîmplarea de acum îmi aminteşte de păţania lui Nicolae Manolescu din 1968, omul care a editat, în tinereţe, pe vremea comuniştilor, o antologie a poeziei româneşti. Printre poeţii aleşi de el era şi… Radu Gyr. Evident, comuniştii au sărit ca arşi şi au retras întregul tiraj de pe piaţă şi l-au dat la topit. Foarte puţine exemplare au scăpat. (Despre asta puteţi citi în amintirile lui Manolescu şi în Jurnalul Monicăi Lovinescu.).

Cu alte cuvinte, Radu Gyr poartă ghinion. Dar, spre deosebire de cartea amintită, Mihail Neamţu nu poate fi dat, din fericire, la topit, fiind exemplar unic.

Dacă vă mai amintiţi, Virgil Ierunca îl trecuse pe Radu Gyr la „păguboşii cinstiţi” (alături de Nichifor Crainic):

„Ei îşi cultivau paguba pentru că nu aveau încotro. Findcă fuseseră de extremă dreaptă, se mulţumeau cu faptul de a fi toleraţi măcar în paginile Glasului patriei, cu gîndul că va veni vremea să poată fi publicaţi cu literatură şi în revistele care apăreau în ţară.”

Interesant este că Radu Gyr a fost condamnat la moarte în 1956 pentru poezia recitată de Mihail Neamţu în 2012, „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane„, considerată instigatoare de către regimul comunist.

Cu alte cuvinte, nu numai poetul, ci şi poezia poartă ghinion.

Anunțuri

27 de gânduri despre &8222;Blestemul Căpitanului&8221;

  1. Sa fi serosi, toata asta este o simpla gaselnita politica…
    E aiurea daca nu reusim sa nuantam diferentele dintre ideologii si literatura. Probabil ca ar trebui sa-i interzicem si pe Noica, Nae Ionescu, Eliade, in aceasta ordine de idei. Din pacate, chestia asta cu holocaustul ar trebui lasata in seama istoricilor in vreme ce acum este exploatata si ideologizata la maximum.

  2. Nu este adevarat!
    Poezia este scrisa de Dan Desliu sau de Mihai Beniuc, nu imi amintesc exact!
    Este un indemn la lupta adus taranimii romane progresiste impotriva chiaburilor.
    Mihai Neamtu este un adulator comunist! Sa-l cautati la platforma politica: nu cumva vrea reinfiintarea CAP-urilor?

  3. Dragă Dan, cînd vine vorba despre Noica, oamenii se cam foiesc, omul a ispăşit, apoi a făcut, într-un fel, servicii comuniştilor, prin absenţă de la… disidenţă. Avea teoriile lui, cu Ceauşescu care nu e chiar atît de rău, etc. Săracul, nici nu era de condamnat, ziceam numai aşa. Cînd vine vorba despre Eliade, e nebunia lui de tinereţe, omul a vrut să facă uitată toată păţania. În revista naţionalist-ortodoxă „Atitudini” este dată fotografia în care Eliade mărşăluia pe stradă cu legionarul Nae Ionescu. Ştii cît l-a deranjat insistenţa lui Culianu de a lămuri lucrurile, cînd erau amîndoi în America, nu? Nae Ionescu e clar pus la index. Personal, am citit două cursuri de-ale sale (fascinante) şi o parte din discursurile legionare (jegoase). Ce pot să mai spun? e o (de)cădere mare între mesajul profesoral şi delirul legionar.
    Radu Gyr şi-a găsit locul, după eliberarea din închisoarea comunistă, la „Glasul patriei”, unde misiunea sa era să-i înjure pe cei din exil. Vai de capul lui, îţi dai seama cît de strivit a fost de comunişti.
    DAR, dragă Dan, una e să facem noi istorie sau să-l citim pe unul sau pe altul, alta e să faci campanie politică cu poezii care au fost scrise în perioada legionară şi al căror mesaj e corespunzător aberaţiilor vremurilor respective.
    Cum spunea şi Ierunca, Radu Gyr a fost, pînă la urmă, poet. Dar nu numai…
    Manolescu l-a ales în Antologie, alături de alte şase-şapte nume compromise, (îmi pare rău că nu sunt acasă să citez din cartea sa), crezînd că Ceauşescu va liberaliza comunismul. Era s-o păţescă rău de tot şi numai George Ivaşcu l-a scos din belea.
    Sunt de acord cu tine că, la prima vedere, reacţia evreilor este disproporţionată, dar ei sunt păţiţi şi suflă şi-n iaurt. Nu poţi să negi că extrema dreaptă s-a întărit în ultimii ani. Cred că voi scrie despre asta şi te-aş ruga să mă combaţi, pe texte, dacă am sau nu dreptate.
    Cu drag.

  4. Dupa ce am vazut cateva fragmente din stenogramele publicate recent in presa, as indrazni sa spun ca exista o cantitate mare de vid in mintea celor(a) … astfel este posibil ca Mihail sa nu fi fost constient de implicatiile poeziei.

    Prin aceasta nu vreau sa il disculp pe mai sus mentionatul, pentru ca nu am nici un interes, nici macar de natura etica :). Dar in politica romaneasca predomina natingomania brevetata, originala si neplagiata.

  5. Vezi, ce alunecoase sunt si (re)abilitarile astea: mult mai ingaduitoare este lumea academica romaneasca cu un Nichifor Crainic (un ideolog alunecos si totusi extremist – insa ce mandru ortodox!) decat cu un poet consecvent cu crezul sau (asa, legionar, cum era) in vremuri greu modelate de bocancul rusilor …

  6. Dragă Romuluss, nu m-ar mira ca şi liberalii mei să (re)înceapă cu Goga. Poet mare, genial chiar, dar… 🙂
    În general, la noi sriitorii au fost cu „bubă”, din cauză că s-au cam pliat regimurilor sub care au nevoit la borcanul cu smîntînă. Mai bine cita din matematicile speciale ale lui Dan Barbilian, alias Ion Barbu. Şi aşa poporul nu înţelege mare lucru, dar merită să-l epatezi niţel, să-l faci să creadă că pricepe 🙂

  7. Dragă Dyo, ce-ar fi fost ca Mitt Ramney să fi folosit în campanie niscaiva terfeloage din timpul ku-klux-klan-ului? Crezi că ăia n-au avut poeţi? 🙂
    Din păcate, la noi mulţi politicieni cad, în campanie, în proletcultism, iar în afara ei, în cap 🙂
    Am uitat de Nichifor Crainic. Sunt convins că ai citit portretul făcut lui de marele Stăniloae, înainte de căderea lui Crainic în anti-semitismul cel mai vulgar (în cartea „Orotoxie şi naţionalism”). Un text de prin anii ’30. El este citat acum de ultraşii ortodocşi, ca să-l reabiliteze pe Crainic prin Stăniloae. Dar, să mă ierte Dumnezeu, poate greşesc, cînd citeşti textele anti evreieşti scrise de Crainic ţi se întoarce stomacul pe dos.

  8. @ Nu este adevarat! Poezia este scrisa de Dan Desliu sau de Mihai Beniuc, nu imi amintesc exact! Este un indemn la lupta adus taranimii romane progresiste impotriva chiaburilor. Mihail Neamtu este un adulator comunist!

    Nu, Alexandru, e chiar de Radu Gyr 🙂 Lasă-i pe Beniuc şi Deşliu. Dacă vrei, vorbim şi despre ei, deşi nu cred că merită.

    Cum să fie Mihail Neamţu comunist, cînd el e produsul de concepţie intelectuală al lui Pleşu şi al lui Liiceanu? 🙂
    E ortodox, aripa destupată la minte, cu deschidere ecumenică, deci fără şanse să capteze atenţia extremei drepte, oricît ar încerca el să pară ce nu este.
    Mihail Neamţu nu e bun pentru politică, el e bun să scrie cărţi. Nici antisemit nu e. Cine ştie ce idiot i-a sugerat să citească o poezie legionară.
    Din păcate, cînd e la tribună sau pe estradă, în faţa mulţimii, devine exuberant, labil şi populist. Nu ştiu dacă se va maturiza vreodată sau dacă va ajunge la balamuc (parlamentul nostru fiind secţia exterioară a acestuia). 🙂

    Părerea mea e să nu judeci cu platformele altora, ci cu mintea ta 🙂

  9. Frate Răsvan, sunt micălăcean, ca şi Neamţu (Micălaca este un cartier al Aradului, deşi noi spunem că Aradul este la periferia Micălăcii :D) şi pot să-l „judec” (şi) prin prisma asta. Micălăcenii sunt oameni care nu prea uită. Mulţi dintre ei au „vizitat” închisorile comuniste. Pentru ei, dreapta politică trebuie să fie dreaptă, nu… extremă dreaptă! Dincolo de multele afirmaţii, cea cu „Mihail Neamţu nu e bun pentru politică, ci să scrie cărţi” mi se pare cea mai potrivită. Dar… de ce un intelectual ca el lasă pe alţii să-i aleagă „anexele” literare sau de alt gen ale discursului? Oricum, el nu este un comunicator verbal strălucit. Există oameni care nu au coerenţă în exprimarea verbală, dar pot fi superbi în cea scrisă. Maturizarea?… Din punctul acesta de vedere mă tem că pe el îl paşte vorba aceea a mea: „Maturizarea este un proces. Pentru unii, atât de lung încât atunci când ajung la o maturitate deplină n-o mai pot folosi din cauza… senilităţii”.

  10. Aşa m-am gîndit şi eu, frate Marinel, că nu se poate, că e o gafă şi atît. Omului ăstuia i-am citit o carte, am văzut o emisiune de mare ţinută, cu el şi cu Liiceanu şi Pleşu. Nici măcar partizanatul său pentru Băsescu nu m-a mişcat cu nimic.
    O singură chestie, în afară de gafa menţionată, m-a surpins în mod neplăcut. Cînd Băsescu (un mitocan perfect, după opinia mea) a văzut că refrendumul USL-ului a fost un eşec (şi bine că a fost!), de la tribună, preşedintele l-a împins cît colo pe Mihail Neamţu care voia să spună ceva la microfon. „Marş, bă, mulţimea e a mea!” asta era semnificaţia gestului. M-am uitat la faţa lui Neamţu, derutată şi rînjind a rîde, şi l-am plîns şi mi-am spus: cum e posibil ca nenorocita asta de politică să aducă pe scenă actori atît de diferiţi? şi oameni şi maimuţe?
    Umilitor… Dacă va contiuna aşa, Mihail Neamţu va decădea treptat şi va fi mare, mare păcat, pentru că are o minte strălucită.
    Faptul că a locuit în cartier cu dvs. mi-l face mai simpatic 🙂
    Bună vorba aceea a dvs. 🙂

  11. Vedeţi, frate Răsvan, ceea ce nu înţeleg (şi semnul meu de întrebare se multiplică tot mai mult, în dreptul a tot mai multe persoane!) este cum se ajunge ca oameni „de ţinută” să se poată asocia cu asemenea rebuturi sociale! Am văzut şi eu scena aceea şi, să mă ierte Dumnezeu, am avut aproape o satisfacţie de genul „aşa-ţi trebuie!” De unde această „prostituţie politică” în gena noastră?
    Mă tem că Neamţu va decădea, fiindcă ceea ce este tragic la intelectualii noştri intraţi în politică este că nu mai au puterea de a ieşi din ea! Rare excepţii! Tragic de rare!
    Mulţumesc pentru plusul de simpatie! Mă face să mă gândesc la vorba aceea celebră: „Michelangelo a murit, Da vinci s-a dus şi el, Einstein nu mai este şi… nici eu nu mă simt prea bine!” 😀

  12. ,,Faptul că a locuit în cartier cu dvs. mi-l face mai simpatic ”

    Dar si faptul ca s-a nascut in Fagaras spune ceva…

  13. E dintr-o zona in care a fost o puternica rezistenta anticomunista.
    [si un cuib al legionarilor]
    Draga Rasvan orasul e situat intr-o depresiune dar oamenii sunt ,,de neclintit”-ca Muntii Fagarasului.
    Acum e rau de tot.
    Industria e ,,la pamant”…oamenii sunt plecati la lucru departe de tara.[dupa doua-trei mandate psd..]

  14. O vorba buna pt Gyr… (tizul meu): Poezia Azi noapte Iisus (cam asa ceva) e impresionanta. Poate Dumnezeu l-a iertat de legionarism. S-o fi pocait adecatelea…

  15. Dragă Doru Radu,

    Nici eu nu am ceva cu Radu Gyr. În tot ce am scris nu l-am acuzat de nimic. Nu asta era problema, dar e bine că aţi spus-o. Problema e să nu-şi facă alţii chip cioplit din lemnul verde… politicienii momentului, indiferent că se numesc Şova sau Neamţu. Dan avea dreptate: problema e în primul rînd politică.
    Cît despre credinţă în Dumnezeu şi legionari, e altă istorie, una care merită discutată pe viitor.
    Poezia se numeşte „Isus în celulă”. Este zguduitoare. O transcriu mai jos, mulţumindu-vă pentru atenţionare:

    Iisus în celulă

    Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
    O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
    Luna venea dupa El, în celula
    si-L facea mai inalt si mai trist.

    Mainile Lui pareau crini pe morminte,
    ochii adanci ca niste paduri.
    Luna-L batea cu argint pe vestminte
    argintandu-I pe maini vechi sparturi.

    Uimit am sarit de sub patura sura :
    – De unde vii, Doamne, din ce veac ?
    Iisus a dus lin un deget la gura
    si mi-a făcut semn ca să tac.

    S-a asezat langa mine pe rogojina :
    – Pune-mi pe rani mana ta !
    Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
    parca purtase lanturi candva.

    Oftand si-a intins truditele oase
    pe rogojina mea cu libarci.
    Luna lumina, dar zabrelele groase
    lungeau pe zapada Lui, vargi.

    Parea celula munte, parea căpătâna
    si misunau paduchi si guzgani.
    Am simtit cum îmi cade capul pe mana
    si-am adormit o mie de ani…

    Când m-am desteptat din afunda genuna,
    miroseau paiele a trandafiri.
    Eram în celula si era luna,
    numai Iisus nu era nicairi…

    Am intins bratele, nimeni, tacere.
    Am intrebat zidul : nici un raspuns !
    Doar razele reci, ascutite-n unghere,
    cu sulita lor m-au strapuns…

    – Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
    Din luna venea fum de catui…
    M-am pipait… si pe mainile mele,
    am gasit urmele cuielor Lui.

  16. Multumesc si eu. Sfirsitul e zguduitor (cum ziceti). Ce m-a dat gata e mirosul parfumat. Oameni care au avut experiente de vindecari miraculoase mi-au povestit ca au mirosit parfum. Erau oameni seriosi. E prea serioasa poezia -chiar de-i fictiune- sa nu fie o experienta mistica in dosul ei. .. Da, politica-i murdara…

  17. Cam asa incearca sa salveze situatia Mihail Neamtu intr-o postare pe Facebook :

    La fel, Radu Gyr. Găsești pagini memorabile sub raport estetic (…”A venit la noi Crăciunul, să ne mângâie surghiunul…”), dar omul are o biografie indoielnica. In tinerete, Radu Gyr a demonstrat un oportunism jalnic. A susținut cauza legionară, dar, să nu uităm – la ieșirea din inchisoare în 1964 – a scris și pentru gazeta comunista „Glasul Patriei”. Poeziile sale sau cele ale lui Nichifor Crainic erau memorate în celula închisorii din Gherla, așa cum ne povestește Nicolae Steinhardt în „Jurnalul fericirii”…

    Strigatul din „Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane” razbuna suferinta a sute de mii de plugari si chiaburi inchisi de comunisti pentru un simplu motiv: dragostea de pamint si libertate.

    Cind am recitat „Ridica-te Gheorghe”, am vrut sa onorez memoria taranilor ucisi de comunisti, iar nu sa cautionez aberatiile politice din tineretea lui Gyr. Ele sunt respingatoare si stupide. Legionarismul a fost o aberatie politica, combinind extremismul naționalist, recursul la crimă și cultul morților.

  18. Mulţumim, doamna Lupaşcu. Mă bucur că Mihail Neamţu s-a delimitat de mişcarea de extremă dreaptă. Nu sunt de acord că Radu Gyr a demonstrat un oportunism jalnic. După părerea mea, mult mai uman şi mai nuanţat l-a caracterizat Virgil Ierunca.

  19. @ Lupascu Margareta : ” Legionarismul a fost o aberatie politica, combinind extremismul naționalist, recursul la crimă și cultul morților ”
    Stimata Doamna , sunteti cat se poate de blanda cu legionarii . Daca ati fi …..si ati fi avut rude care v-ar fi murit intr-un abator , spanzurate precum mistretii , ca sa se scurga sangele din ei ( vezi modul Kosher de taiere a animalelor ) sau daca ati fi avut rude care ar fi fost omorate in padurea Jilava, sau in cea de la Baneasa , cu siguranta ati afirma ca miscarea legionara a fost DEMONICA.
    Iubesc Literatura pentru ca o predau , dar nu pot sa-i scuz pe scriitorii care au tras plugul acestei miscari odioase. Sau i-as scuza daca ar fi existat DECENTA invocarii IERTARII. Insa nici Mircea Eliade , nici Nichifor Crainic …etc n-au schitat un cat de mic gest consonantic in acest sens. Mircea Eliade, desi a locuit in Franta si in SUA ani de zile, nu si-a cerut iertare niciodata pentru anii lui fierbinti de legionarism. Nici macar moartea lui Mihail Sebastian ( vechiul lui prieten din tinerete ) nu i-a desclestat gura, din pacate. Si-atunci …este usor deductibil ca el credea orbeste in aceasta miscare si ii placea.
    Da, e frumoasa Literatura ! Dar ce facem cu viata omului din spatele cortinei ? Pentru ca nu vom fi judecati dupa cat de frumos vorbim sau scriem , ci DUPA CAT AM TRAIT IN IUBIRE.
    Shalom, si numai bine.

  20. Stimate tudorvisanmiu, mi-e totuna. Bine ar fi citatele sa fie insotite si de o Nota Bene. Altfel ce rost au ?
    Daca lucrurile acestea nu sunt CONDAMNATE , ele se vor perpetua intr-o noua generatie , care si-asa , din pacate, cultiva duritatea si extremismul ( uitati-va la desenele animate ale copiilor ). Iar tapii ispasitori sunt usor de gasit. Cine-a mai fost urat in Istorie , va mai fi , pentru ca natura umana , daca nu este regenerata de Jertfa Mantuitorului , ramane la fel de ticaloasa.

  21. Interesante comentarii, lume cunoscatoare, erudita, sigur nu ma pot ridica la nivelul dvs. dar am sa incerc, daca-mi este permis. Nu stapanesc istoria literaturii romane atat de bine ca cei de aici (majoritatea), dar am studiat putin istoria. De aceea imi permit sa ridic cateva semne de intrebare. Dl. Otniel afirma si pe buna dreptate ca numai cei care au trecut prin „abatoarele” mortii ale miscarii legionare pot cunoaste adevarata dimensiune „demonica” a legionarilor. As pune aici o intrebare: stie cineva pe aici care au fost motivele aparitiei acestei miscari ? In momentul in care analizezi un astfel de curent national, trebuiesc studiate ambele fete. Tin sa-i reamintesc d-lui Otinel ca nu romanii au fost cei care au emigrat peste evrei ci invers. Deasemenea poate dl. Otinel a uitat un nume celebru din anii 1900, Fischer, numele unor arendasi evrei care au jupuit 7 piei de pe taranii moldoveni. Numele de la care a pornit 1907, cu miile de morti. A platit vreun Fischer pentru Fischerland ? Deasemenea ar mai trebui, poate, mentionat atentatul comunistului Goldstein & Co din parlamentul Romaniei, care numai roman nu era, din 1920. Am mai putea vorbi si de „socialistul” marxist refugiat din Rusia in 1875, Dobrogeanu-Gherea, pe numele lui adevarat Solomon Katz. El a reusit sa organizeze Partidul Socialist al Muncitorilor din Romania (ce ironie, intr-o tara complet agrara…) si sa fie foarte apreciat de Leon Trotsky pentru orientarea spre bolsevism. Tot el milita pe la 1900 pentru o unitate socialista balcanica, in care sa dispara statele. Acestea se petreceau inainte de infiintarea Miscarii Legionare, ca sa nu amintesc cine a condus Revolutia Bolsevica din 1917. Doar cateva momente istorice care pot aduce o lumina peste situatia Romaniei din acea perioada… Acum vin si intreb: daca un roman ar pune o bomba in Knesset si ar muri cativa parlamentari evrei, cum i-ar trata Israelul pe minoritarii romani si ce sentimente ar avea evreii pentru ei ? Nu vreau sa dau exemplul palestinienilor drept raspuns…
    Cat despre Radu Gyr, se pare ca nu are parte de liniste nici in mormant. Sa-i acuzi de legionarism poezia scrisa in 1956, mi se pare, daca nu o mizerie fara margini, atunci o prostie. S-a gandit cineva ca poate a fost un gest de curaj si patriotism ?
    cu stima

  22. Eu sunt de acord că legionarismul trebuie condamnat, mai ales când există extremişti giga-radicali care încă pretind că Mişcarea a fost şi rămâne una perfect LEGALĂ (http://saccsiv.wordpress.com/2012/11/13/mai-multe-bloguri-ortodoxe-si-nationaliste-au-fost-acuzate-de-anti-semitism-pe-baza-unor-minciuni-ordinare/) şi ajung în Top 3 WordPress, deci sunt citiţi de un număr periculos de mare de oameni (sper că, dintre aceştia, o mare parte doar studiază fenomenul dar nu îl şi aclamă….).
    Atenţionarea mea a pornit de la o idee simplă: politicienii trebuie să-şi justifice singuri afirmaţiile 🙂

  23. Domnule Merisordan, nu voi încerca să analizez frază cu frază comentariul dvs.
    Prin postarea de astăzi, prima dintr-un lung şir despre prostie, am deschis o poartă de dialog, de discuţie, pe teme de mare actualitate.

    Azi am vorbit despre prostia mea, pe care mi-am recunoscut-o. Acum, oarecum mai înarmat cu informaţie şi argumente, mă simt mai confortabil să combat unele dintre ideile de genul celor pe care le-am citit în comentariul dvs.

    De aceea, voi amîna răspunsurile şi vă invit, dacă timpul vă va perimte, să mă urmăriţi în zilele (săptămînile) următoare , pentru că voi scrie despre legionarii de ieri şi de azi, despre anitsemitismul în creştere din România, despre naţionalism şi ortodoxie, despre ideologia găunoasă a lui Nae Ionescu şi a „şcolii” sale de la „Cuvîntul”, alături de tipăriturile de astăzi ale mişcării de extremă dreaptă.

    Sper ca dialogul nostru, în cazul în care acesta va avea loc, să respecte bunele maniere, să evite atacurile la persoană, să fie documentat pe cît posibil, cu trimitere exactă la o carte sau o revistă anume, să respecte opinia celuilalt, chiar dacă ne vom confrunta public.

    În cazul în care cele de mai sus nu vor fi respectate, mă voi vedea nevoit să curmăm discuţia şi ar fi păcat pentru toată lumea.

    Referitor la dna Otniela, (este doamnă, nu domn), domnia sa se bucură, din partea mea, de o mare admiraţie pentru că este evreică, creştină şi cultă. Domnia sa este un comentator privilegiat din acest punct de vedere, pentru că face parte din poporul care a avut de suferit, de-a lungul istoriei, cele mai mari tragedii. Cel mai bun şi mai vechi prieten al meu este evreu şi locuieşte în Israel, şi am cunoscut, prin intermediul lui, cum „funcţionează” o familie evreiască „pe viu”, nu din cărţi.

    Referitor la poezia lui Radu Gyr: cred că este o naivitate să credeţi că ea e „curată”, fără urme de ideologie legionară, indiferent cînd a fost scrisă. (Despre filozofia legionară referitoare la ţărănime, port naţional, tradiţie, etc., voi avea o postare ulterioară).
    În general, foştii legionari nu s-au dezis de credinţa lor, chiar dacă au fost nevoiţi să cedeze sub comunişti şi să o renege, uneori trecînd din extrema dreaptă în cea stîngă.
    E adevărat, nu Radu Gyr era problema, ci Mihail Neamţu, care a avut o prestaţie execrabilă şi înainte, şi după incident.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s