Istoria dureroasă a prostiei (5) Săgeata otrăvită

Multă lume se întreabă cum am ajuns la un asemenea climat de ură în societatea românească. Oameni mari de cultură, scriitori de prim rang, politologi renumiţi nu mai ştiu ce să creadă. Societatea civilă e mai scindată ca oricînd. Se rup prietenii vechi, se leagă alianţe de neimaginat între oameni care, aparent, nu au nimic în comun.

Să fie aceasta o stare nouă, o boală de moment, sau răul are rădăcini adînci, trăgîndu-şi seva din trecutul nu foarte îndepărtat?

Vă amintiţi, desigur, de atacul dur al lui Patapievici asupra lui Eminescu (poet celebru pentru xenofobie şi virulenţa antisemitismului). Contestat de mulţi, mustrat cu dragoste de oameni pricepuţi, (de talia lui Nicolae Manolescu), Patapievici a fost, de atunci, calul de bătaie a unor indivizi certaţi cu cultura, care s-au folosit de Eminescu doar ca motiv de linşaj a „omului recent”.

Că eşti de partea lui Petru Creţia, persoană regretată, etalon de urbanitate, de măsură şi bun simţ, un savant de mare fineţe intelectuală şi morală, care l-a adorat pe Eminescu, sau a lui Petapievici, un om de o cultură înspăimîntătoare, dar abrut şi excesiv, care l-a stîlcit în judecăţi de valoare, în mare parte nedrepte şi rău formulate, are mai puţină importanţă. Toate sunt trecătoare, iar istoria literaturii noastre a dovedit din plin că gusturile se schimbă, reacţiile se atenuează, gafele se uită, iar oamenii de caracter se numără pe degete.

Un lucru, însă, a reieşit cu claritate din toată povestea: faptul că nu suntem capabili să ascultăm, să răbdăm un discurs tulburător, să dialogăm la rece, decent, fără patimă, fără clişee.  Nu putem aborda niciun subiect important, fie că e vorba de literatură, de politică sau de Dumnezeu, fără să iasă scandal.

Stilul polemic face parte din noi, e sarea din mămăliga românească, şi se serveşte lipicios şi fierbinte, dar parcă mai mult ca oricînd atunci cînd pe masă sunt puse simbolurile naţionale, eroii naţiunii, religia majoritară.

Cei care te atacă cel mai vehement, sunt cei ce te acuză de trădare, de vînzare, de apartenenţă la masonerie, de conspiraţie la integritatea teritorială. Cînd eşti politic normal, te acuză că eşti politic corect.

De această religie s-a folosit, din plin, statul, în istoria veche şi recentă; astăzi se folosesc oamenii care cunosc bine dublul tăiş al cuvîntului. Ortodoxia este tot mai des folosită ca armă a discriminării, a marginalizării, a naţionalismului de extremă dreapta, reînviat, revigorat, restaurat.

Apar, ca ciupercile după o ploaie acidă, tot soiul de pălării ale şaprelui, care mai de care mai ciudat colorate, mai ispititoare, mai otrăvitoare. Sunt dezgropate obiceiuri demult uitate, sunt amestecate credinţele populare, precreştine, de-a valma cu esenţa minunată a ortodoxiei. Arcul e frumos, dar săgeata e poleită cu otrăvă.

Întrebarea mea de astăzi este: voi avea curajul să o prind din zbor, cu mîinile goale, fără să fiu stîlcit de cei din jur? voi putea să merg pînă la capăt?

Cei care se joacă cu totemurile şi folosesc ortodoxia ca armă împotriva celor de altă religie (nu credinţă, să fim bine înţeleşi!), amestecă esenţele şi adăugă  în completare mierea albinelor sălbatice: simbolul martirilor din închisorile comuniste. Există un singur Hristos, iar acela e ortodox şi legionar. Pentru noi, ceilalţi, rămîne doar Iuda.

Miza este enormă şi situaţia trebuie privită cu mare atenţie, analizată din toate unghiurile, definiţi termenii, exprimate cu grijă ideile, ocolite concluziile, reformulate ipotezele.

Pentru început am să vă spun ceva ce ştiţi (sau poate că nu ştiţi). Marea politoloagă Hannah Arendt, citată de Marta Petreu, scria astfel:

„Nu este o exagerare să spunem că România era cea mai antisemită ţară a Europei interbelice.”

Şi argumentează cu date de netăgăduit: Franţa a acordat emanciparea evreilor în 1791, Anglia în 1860, Italia în 1866, Austro-Ungaria în 1867, iar Germania în 1870. România a acordat cetăţenie pentru evreii săi abia în 1923, şi asta numai la cererea expresă a puterilor occidentale.

Moshe Idel spunea că Târgul Neamţ a fost, după 1880, „Ierusalimul României”, pentru că numărul evreilor de acolo era foarte mare, dar şi din cauza numeroaselor sinagogi (peste zece) şi a cunoştinţelor profunde de iudaism a unor rabini renumiţi din zonă. Cînd primarii făceau recensămîntul, aduceau români din satele din jur, ca să nu fie nevoiţi să recunoască că procentul evreilor era de peste 50% din totalul locuitorilor din tîrg.

După 1948, evreii au început să plece în masă, iar Ierusalimul României a devenit, treptat, Cetatea dreptei credinţe, kilometrul zero al ortodoxiei româneşti, afirmaţie pe care am auzit-o de nenumărate ori. Cauzele au fost multiple. Pe de o parte, extrema stîngă (comunismul) a fost cel puţin la fel de eficientă în naţionalismul ei turbat ca şi cea dreaptă. Pe de altă parte, Statul Israel fusese creat, iar marele vis al evreilor de a se întoarce, după aproape două mii de ani, în ţara lor era pe cale de a  se împlini. (Contrar afirmaţiilor lui Nae Ionescu care scrisese că Ierusalimul regăsit era o utopie păguboasă a evreilor, o încercare a lui Iuda de a scăpa de pedeapsa dreaptă a creştinilor.).

Despre otrăvurile în care a fost muiată săgeata voi scrie mai tîrziu, şi mai ales, despre moaşte, martiri şi sfinţi.

Anunțuri

27 de gânduri despre &8222;Istoria dureroasă a prostiei (5) Săgeata otrăvită&8221;

  1. Hannah Arendt a fost şi rămâne o personalitate notorie a lumii culturale după ultimul război mondial. Celebritatea a dobândit-o prin publicarea „Originilor totalitarismului”, New York, 1951 şi traducerea acesteia în majoritatea limbilor de mare circulaţie. La fel de cunoscută a fost Hannah Arendt şi pentru neobişnuita, strania poveste de dragoste cu autorul cărţii „Fiinţă şi timp”, Martin Heidegger, ştiute fiind simpatiile naziste din tinereţe, ale acestuia. „Eichmann la Ierusalim” este o carte-document privind aspectele legate de aplicarea de către Germania nazistă a „soluţiei finale”. Trebuie mentionat ca citatul dvs. face parte din cele peste 4 pagini rezervate Holocaustului din Romania.
    In aceeasi carte gasim si afirmatii care surprind pentru o persoana care a tinut cursuri la universitati ca Princeton: „Ungaria, România şi Bulgaria au putut fi câştigate ca parteneri ai Axei prin extinderi generoase ale teritoriilor lor…”. Nu am inteles la ce teritorii face referire, in cazul Romaniei, cand noi pierdusem in 1940 peste 100.000 kmp ?
    Sau: „Împotriva URSS, începând cu 22 iunie 1941 a luptat Legiunea Română… o forţă militară demnă de luat în seamă…” ?
    Tot ea scrie ca:”doar într-o lună şi jumătate (1 iulie 1941-15 august 1941) românii uciseseră aproape 300.000 dintre evreii lor”. Adica aproape 7000 pe zi…
    Sunt cateva afirmatii care nu prea stau in picioare.
    Doamne ajuta !

  2. Dragă Liviu, eu nu am citat-o pe Hannah Arendt ca să fac apologia ei, ci pentru a arăta un adevăr pe care ea l-a argumentat. Marta Petreu a scris un studiu excepţional pe tema asta şi îl recomand tuturor: „DE LA JUNIMEA LA NOICA”, care e un studiu de filozofat, nu de înfierat. (Personal voi reveni la ea de mai multe ori.).
    Dacă aveţi un argument împotriva vreunei afirmaţii din postare, vă stau la dispoziţie şi putem dialoga, alături de cei care au timpul şi bunăvoinţa să acorde atenţie unor astfel de chestiuni şi care ne pot îmbogăţi perspectiva.

  3. Nu vreau sa intru intr-un dialog despre Hannah Arendt, i-am citit cartea despre Eichmann si m-au surprins alegatiile mentionate, absolut fara nici o baza si care nu stiu daca ne prezinta corect. Despre opera Martei Petreu, pot sa aduc in discutie o carte foarte interesanta: „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian” din care am descoperit ca Mihail Sebastian „fusese cucerit de personalitatea universitarului şi publicistului de forţă care era Ionescu, director al ziarului Cuvântul” Mihail Sebastian a lucrat la Cuvântul lui Nae Ionescu între 1927 şi 1934. Cariera lui la ziar s-a suprapus perioadei de glorie a publicaţiei, dar şi de expansiune a ideilor de extremă dreaptă… Surprinzator, nu ? Ati citit-o ? V-o recomand cu caldura.

  4. Cartea am citat-o (şi am citit-o, ed. a II-A) la o postare din acest ciclu. Am citat din ea şi am spus de unde. E la episodul 3. 🙂
    Zguduitor în cartea aceea este şi concluzia la care a ajuns Marta Petreu, cea despre duhul rău care se află în spatele întregii afaceri, dar despre asta mai tîrziu.
    Mă bucur că o recomandaţi şi dvs.

  5. Citez Rasvan Cristian : ” Zguduitor în cartea aceea este şi concluzia la care a ajuns Marta Petreu, cea despre duhul rău care se află în spatele întregii afaceri, dar despre asta mai tîrziu .”
    Shalom ! TOT , absolut tot ceea ce s-a intamplat incepand cu Cel de-al treilea Reich, Solutia finala , Holocaustul …in Romania antisemitismul Guvernului Goga – Cuza , pogromurile soldate cu morti, raniti , zeci de case si pravalii devastate, atentatele Legiunii si tot Manifestul demonic al acestei miscari , liderii, Corneliu Zelea – Codreanu , Horia Sima etc , ei bine, toate acestea au avut in spate un duh rau, antichristic ( pentru ca Satan ii uraste si pe evrei si pe crestini ). Si pentru ca e cert , de asemenea orori numai Lucifer poate fi in stare. Bine ca Mantuitorul , in Jertfa Lui , e mai mare !

  6. Recomand tuturor bloggerilor o rubrică de tip CONTACT aşa cum mi-am făcut pe blogul meu. Mulţi vizitatori ar dori să ia legătura cu domnul Răzvan Cristian şi NU AU ACUM (să-i trimită un mesaj privat) pentru că nu există o posibilitate în acest sens. O adresă e-mail ar fi imediat năpădită de spam dar soluţia tehnică aplicată de mine este chiar eficientă şi sunt foarte mulţumit :

    http://www.emailmeform.com/builder/form/A8cy1e57B3Jn67ILd5w12M

  7. Patapievici nu l-a atacat pe Eminescu, ci l-a aparat. Povestea asta cu Patapievici si Eminescu e cam ca la Radio Erevan, ma mir ca nu stiti deja acest lucru. Mai documentati-va, chestiunea e de mult clarificata in destule articole scrise de HRP si nu numai. Un anume Viorel Patrichi a nascocit toata aiureala asta care s-a raspandit la momentul potrivit prin anumite mijloace de presa si a intrat atat de bine in capul romanilor incat nimeni nu o mai poate demonta. Asta mi se pare un motiv cat se poate de serios de ingrijorare legat de societatea in care traim.
    Despre subiectul propus de dumneavoastra, poate alta data.

  8. NU, nu l-a apărat pe Eminescu. Scandalul e cunoscut de majoritatea celor care citesc acest blog.
    Eu nu vă trimit „să vă documentaţi”, pentru că mi se pare o obrăznicie fără seamăn să vin în casa cuiva şi să-i spun aşa ceva.
    Am spus că Nicolae Manolescu încearcă să îl scape. Redau pasajul din „Istoria…” sa
    (pp. 1404-1405).
    Citez:
    „De fapt, ce i-a iritat pe comentatori a fost, ca şi în alte cazuri (de exemplu, aşa-zisa contestare a lui Eminescu din revista Dilema), încercarea lui Patapievici de a baza disputa ideologică pe spirit critic, nu pe tradiţie pur emoţională.”
    Exact despre asta am scris şi eu în postare, apărînd într-un fel poziţia lui Patapievici.
    Scandalul a pornit de la vol. Politice, în care se regăseau nişte scrisori către Paleologu, din 1990- 1991.
    Patapievici se apără în revista „22”, cu articolul „Criticilor mei”, din 1996.
    Stilul lui Patapievici de atunci era execrabil. Epitetele cu care erau complimentaţi intelectualii români apolitici („o nostalgie onanistă le animă substratul afectiv…”) şi despre poporul român („iresponsabil”, înotînd într-un „hîrdău de Fecale Supurînd de Nestinsă putoare”) sunt de o vulgaritate fără seamăn. Despre ele scrie Manolescu şi le comentează, nu eu. N-am o fixaţie anti-Patapievici, nu mi s-a pus pata pe Pata, aşa că nu mă suspicionaţi de ce nu am.

    Acum, domnule Sandu, rămîne să-mi spuneţi, pe texte, unde îi ia apărarea Patapievici lui Eminescu. Dacă-mi demonstarţi chestia asta, halal şi dvs., şi lui Patapievici, care ar dovedi că i-a venit mintea la loc. (Altul decît cel de aici: SENATUL EVZ: Despre patriotism, Eminescu si Uniunea Europeana 28 Decembrie 2006
    Horia Roman Patapievici, ca să nu mă bateţi „cu ziarul” în cap.)
    Postarea nu e pe tema asta, de aceea nu reiau aici toată polemica legată de acest subiect, dar am rugămintea să nu mă scoateţi din ale mele cu indicaţii venite de sus.

    Şi acum iată ce a scris Patapievici despre Eminescu (care nu îl atacă, ci îl apără, după concepţia domnului Sandu- Sandu şi mai cum?, şi care mă trimite la bibliotecă să mai studiez):

    Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi ieşim azi din zodia naţionalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţămîntul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvîntului canon şi manifestă tendinţa să pună mîna pe revolver cînd aud cuvîntul tradiţie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresişti.
    Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decît ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil.

    Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilităţii sale fără a trebui să pună totul între ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără a-şi cere scuze ori fără a-l scuza, luîndu-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sînt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi plăcut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate apărea decît ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinţa «eşti învechit». Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decît să scape de tot ce este «învechit» – adică să fie progresistă.

    Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara.”

    Apoi, în postare am pus faţă în faţă două atitudini: cea a omului de cultură şi mare fineţe care a fost Petru Creţia, şi Patapievici, tot om de cultură, dar care are ieşiri vulgare în decor. Primul a scris admirabil despre Eminescu, al doilea l-a anihilat, efectiv. Am dat pasajul la care mă refeream.
    Am arătat şi cum şi unde îl apăra Nicolae Manolescu. Chiar dacă nu sunt de acord cu reacţia vulgară şi aerele de superioritate ale lui Patapievici, îl citesc cu plăcere şi nu-l acuz că e duşmanul naţiunii, ca aceia de extremă dreaptă. Asta era ideea, domnule Sandu-şi-mai-cum-nu-ştiu. Mai mult nu pot să zic.

  9. Domnule Rasvan Cristian (nu stiu si mai cum si nici nu cred ca ma intereseaza), tonul cu care va adresati mie este inacceptabil pentru un dialog. Stiu exact cum l-a aparat Patapievici pe Eminescu, exista cel putin doua articole ale lui plus o conferinta dedicata lui Eminescu dar pur si simplu nu pot intra in dialog cu cineva care este atat de agresiv cu cineva care posteaza civilizat, cum am pretentia ca am facut-o eu. N-am sesizat in postarea dumneavoastra aceasta nota, de aceea mi s-a parut de bun simt sa intervin.
    Ramane valabil ce v-am spus: documentati-va si veti avea o surpriza cat se poate de placuta in privinta lui Patapievici (in caz ca va doriti asemenea surprize) si veti fi socat de distorsionarea careia i-ati cazut, se pare, si dumneavoastra victima.

  10. Eu sunt agresiv? Domnu’ Sandu, îmi pare rău şi cer iertare. 🙂
    Mă cheamă şi Stoica: o lume-ntreagă mă ştia, tu nu m-ai cunoscut. (Iertaţi-mi tutuiala, dar nu suna bine altfel). Şi tot nu mi-aţi scris cum vă cheamă? Vă e teamă? Vă e ruşine? Sau poate vă e scîrbă? După patos, vă simt un tip juvenil şi cu acnee. 🙂
    Puteam să vă las la moderare pînă vă creşteau mustăţile, dar am trecut peste tonul dvs. şi peste faptul că nu aveţi identitate şi mi-am pierdut o oră din viaţă dîndu-vă răspuns. Şi tot eu sunt obraznic, tot eu nu am apetenţă de dialog. Aţi citit-o pe asta cu dialogul şi o aplicaţi aici, ca să închideţi tema. Căutaţi citatele şi veniţi cu ele. Eu nu v-am grăbit. Şi peste o lună puteţi aduce argumente, dovezi că Patapievici i-a luat apărarea lui Mihai Eminescu şi vă stau la dispoziţie. Vedeţi că nu cenzurez nimic, că am trimis la spam doar pe cei cu limbaj extremist. Ce să fac să vă intru în voie? Tot eu am dat trimiteri, ca să vă ajut, unde se apără Patapievici. Să mint nu pot.

    Domnule, eu v-am pus textele în faţă, am dat trimiteri, mi-am apărat punctul de vedere, am lăsat cititorii să judece pe text, nu pe ce zic eu, dar se pare că totul e inutil. Probabil că îndrăgstiţii (cum se pare că sunteţi dvs. de Patapievici) au un metabolism al lor. Vă las să vă digeraţi în tihnă obiectul pasiunii. Vă recomand doar puţină sare, să nu vi se-aplece. 🙂

  11. Iată ce spunea filosoful creştin Petre Ţuţea:
    “Nu am fost şi nu sînt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni.”
    (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, pag. 20)

  12. @ Domnule Cadar , nu ma ating de filosofia lui Petre Tutea. Fiecare va raspunde inaintea lui Dumnezeu ” pentru orice cuvant nefolositor ” ( sau distrugator ! ) . Insa din citatul pe care l-ati plasat aici ( se vede de la o posta ” buna – intentie ” !! ) reiese ca Domnului Christos i-ar fi scarba de Falticeni , si ca Si-ar intoarce Fata de la acest oras. De ce, stimate domn ? Pentru ca acolo s-au nascut si au crescut multi evrei?
    Ei bine, domnule , puteti afla ca Iisus Christos , Mantuitorul nostru , cand a plans pentru Ierusalim, cand a plans in Gradina Ghetsimani, EL a plans de fapt pentru tot ceea ce avea sa urmeze : pentru toate pogromurile, pentru toate Cruciadele, pentru toate rugurile, pentru toate Inchizitiile, pentru toate Holocausturile, pentru toate cuptoarele de gazare , pentru toate inchisorile, pentru toate Sinagogile in care Tora a fost arsa, pentru toate orasele cu tarabe evreiesti calcate in picioare , inclusiv pentru … Falticeni.

  13. Cred că asta cu Fălticeniul i-a scăpat lui Ioan din vedere. 🙂 El a dat citatul doar pentru prima parte. Legenda Petre Ţuţea face victime chiar şi printre evanghelici 🙂

  14. Ideea e că Betleemul nu e în România, că doar Iisus, S-a născut ca Om din neamul lui David.
    În loc de Fălticeni poate fi orice oraş din România.
    Habar nu am câţi evrei erau în Fălticeni, nu asta era intenţia mea şi sunt convins că nici a lui Ţuţea.

  15. Posibilă explicaţie (pentru partea a doua din citatul lui Ţuţea): Fălticeni sună amuzant şi, pe deasupra, e din Creangă 🙂 Fără nici un subînţeles demografic.

  16. Mă refeream la episodul şcolii catihetice („fabrica de popi”) de la „Folticenii” din „Amintiri din Copilărie”.
    Pentru familia Lovinescu (Eugen, Horia, Liviu, minus Monica), e invers, dar, se poate, şi vice-versa.
    Observaţia mea este că citatul lui Ţuţea are un efect comic (de care multe din vorbele domniei sale nu este străin).

  17. Puteam să pun pariu că vii cu citate sau trimiteri. Tu o să ajungi mai bine (sau mai rău) ca Patapievici 🙂
    Fireşte că citatul cu Ţuţea e comic, dar nu prin ce spune, ci prin locul unde a fost plasat 🙂

  18. Dragă Ioan Cadar, Petre Ţuţea a fost întîi fanatic de stînga, apoi, pe la 1933, a înclinat către mişcarea legionară. Citatul dvs. a venit ca o mănuşă… de box. 🙂
    Toate târguşoarele din Moldova erau populate de evrei, majoritatea veniţi din Rusia şi Polonia, unde au avut o viaţă foarte grea. Fălticenii nu făceau excepţie.
    Vă recomand cu mare drag să citiţi, măcar pentru parfumul vechi, dacă nu pentru informare, două cărţi total opuse ca atitudine, de la adresa www. dacoromanica.ro.

    Prima se numeşte „Din istoria evreilor- Împopularea, reîmpopularea şi întemeierea tîrgurilor şi a tîrguşoarelor din Moldova” de Dr. E. Schwarzfeld (tipărită în 1914).

    A doua se cheamă „Studii sociale- Evreii în România”, scrisă de N. Basilescu şi editată în 1903.

    Nu ştiu dacă Ţuţea ştia ce e pe la Fălticeni :), dar dvs. veţi fi a toate ştiutor după ce răsfoiţi cărţile astea.

    Doamne! că nu mai sunt eu tînăr! nimeni nu mă mai scotea din biblioteci. 🙂

    Cu drag.

  19. Nu rezist să nu mai adaug un citat din Ţuţea, care ca şi celălalt are o doză de umor:

    „Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că dacă scoţi Biblia din Europa atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare şi consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.”
    (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2000, pag. 22)

    P.S.
    Am avut grijă să aleg un citat fără nicio legătură cu vreo localitate din România 🙂

  20. Dat fiind numărul şi frecvenţa mare a comentariilor, încerc să dau un răspuns scurt:
    (trimiteri improvizate):
    – I.Creangă: „auzim că Nică Oșlobanu s-a dus să învețe la școala catihetică din Folticeni, vorbă să fie!”, „căci școala era numai de mântuială; boii să iasă” („Amintiri din copilărie”, III)
    – P.Ţuţea: „La comunişti, dacă nu eşti cu ei – sau nu mai eşti cu ei – înseamnă că eşti legionar. De ce acest „sindrom legionar” la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvântul glumă şi când îi prindea pe comunişti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii” („vai de cozonacul lor” are, în acest caz, un efect comic, într-un paragraf care, altfel, ar fi fost grav – lucru care intră în stilul umoristic a lui Ţuţea)
    În privinţa dl. Patapievici, cum spune o cugetare înţeleaptă: „Învaţă din greşelile altora: nu o să ai timp să le faci tu pe toate”, dar înainte de a învăţa, trebuie să le observi, iar eu am ochii deschişi.
    Să fim noi sănătoşi şi să fim atenţi la extremiştii care ne periclitează…. „cozonacul” 🙂

  21. Stimate domnule Stoica, trecand peste agresivitatea mascata de stilul mistocaresc ieftin cu care mi-ati raspuns, o sa va dau cateva raspunsuri, chiar daca in mod normal nu stau la discutii in asemenea conditii. In primul rand, gresiti cand va imaginati ca blogul acesta este casa dumneavoastra in care unii sunt invitati iar altii sunt nepoftiti. Nu, domnule, un blog este un spatiu public in care, chiar daca apelezi la moderare, nu o faci discretionar, ci dupa niste reguli clare. Felul in care moderezi, te caracterizeaza. Nu poti, in virtutea faptului ca e blogul tau sa dezinformezi, apoi sa pretinzi ca ai fost un domn ca ai permis cuiva sa intervina si nu l-ai lasat pe nemernic „sa-i creasca mustatile” asteptand sa-i apara postarea. Faptul ca cititorii dumneavoastra nu sunt deranjati de atitudinea dumneavoastra fata de alti comentatori spune ceva despre calitatea blogului.
    Acum, revenind la chestiunea Patapievici-Eminescu: pretindeti ca m-ati trimis la text si, astfel, mi-ati demonstrat ca Patapievici l-a atacat dur pe Eminescu. Ce text este cel la care ma trimiteti? Care este sursa lui? Este el complet? V-ati pus aceste intrebari, inainte de a boldui, pentru cei care eventual nu ar pricepe, pasajele lamuritoare, care va fac sa nu aveti nici cea mai mica indoiala ca detineti adevarul absolut? Pentru cineva care vehiculeaza cu familiaritate numele Monicai Lovinescu, nu credeti ca v-ar prinde bine ceva mai multa rigoare?
    Cat despre buna credinta, ramane de vazut. Daca veti posta aici textul complet, inseamna ca aveti asa ceva. Apoi, ramane de vazut daca veti admite ca v-ati inselat grosolan.

    RĂSPUNS

    Domnule Sandu, schimbaţi blogul dacă vă irită. Un clik şi gata. Aveţi dreptate, postez în spaţiul public, dar nu la colectivă, ci individual. Am dreptul să fac ce vreau pe moşia mea. WordPress-ul mi-a arendat o palmă de vid pe care o umplu cu ce pixeli vreau eu.
    Aveţi tot dreptul să vă supăraţi, să mă înjuraţi sau să mă lăudaţi. Dar eu sunt acela care hotărăsc ce sădesc în cîmpul meu şi ce nu, dacă vă permit să-mi călcaţi bălăriile sau nu. Şi n-o spun numai eu, ci mulţi alţi blogări „de top”, de la care am învăţat toate răutăţile meseriei. 🙂
    Faptul că aţi trecut de la persoana a doua plural la o adresare mai directă, mai neaoş românească, îmi întăreşte convingerea că plimbarea prin spaţiul virtual presupune şi acest gen colocvial de adresare. Din păcate, nu vă pot urma exemplul.
    Trebuie să remarcaţi faptul că, deocamdată, mi-aţi rămas dator cu două chestii:
    numele dvs. şi citatele din Patapievici unde acesta îl laudă pe Eminescu. Asta era, de fapt, ideea. Aţi făcut o afirmaţie nesusţinută de probe. Dacă vreţi, le daţi, dacă nu, nu şi ne despărţim prieteni.
    Părerea mea e că puneţi prea multă patimă unde nu merită. Nu vorbesc de Patapievici, ci de blogul meu, pe care îl criticaţi cu vehemenţă. Dvs. credeţi că-mi schimb stilul sau că pun la suflet ce mi-aţi scris? În cazul ăsta vă faceţi iluzii.
    Mi se pare absurd să mă certaţi că nu pot fi ca Monica Lovinescu. E adevărat, am multe de învăţat din mărturia ei, şi-mi pare rău că am ajuns să o citesc atît de tîrziu. Fără să ştiţi aţi atins un punct nevralgic. Nu atît acurateţea informaţiei m-a impresionat la ea, cît modul în care şi-a stăpînit emoţiile, pudoarea scrisului şi onestitatea mesajului.
    Nu, nu mă pot măsura cu Monica Lovinescu, aveţi perfectă dreptate, dar nu mă pot opri să n-o citez.
    În rest, ce să vă mai spun? Îmi cer iertare că v-am ironizat, că am formulat cu prea multă libertate anumite fraze, dar vă rog să mă credeţi că niciun moment nu am urmărit să vă umilesc cu ceva.
    Vă doresc zile binecuvîntate.

  22. „Să fim noi sănătoşi şi să fim atenţi la extremiştii care ne periclitează…. “cozonacul” ”

    Parcă eşti Maria Antoaneta, dragă Tudore:

    „Dacă n-au pîine, să mănînce cozonac!”

    Vai de mămăliga noastră, cu alte cuvinte, că nici aţă la nădragi s-o tăiem (în vest) nu mai avem 🙂

  23. Da, dacă prin pîine înţelegi Cuvîntul lui Dumnezeu. Dacă prin pîine înţelegi trupul lui Hristos care s-a frînt pe cruce pentru iertarea păcatelor celor ce cred în El. Dacă prin pîine înţelegi împărtăşirea cu Hristos.

    Altfel, ne rugăm la brutar, nu la Dumnezeu, dragă Tudor.
    Aşa este, cum ai spus: din suflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s