Istoria dureroasă a prostiei (6) Verde crud

Am fost acuzat de toate relele pămîntului pentru că nu i-am acordat lui Radu Gyr locul de prim rang pe care îl merită în poezia românească.  Am fost acuzat că sunt spălat pe creier şi că sunt un masturbator intelectual.

Am căutat, din curiozitate, în „Istoria critică a literaturii române”, scrisă de Nicolae Manolescu. Cred că n-o să conteste cineva profesionalismul criticului, deşi în România de azi nimic nu e exclus, mai ales cînd vine din partea extremei drepte.

Aşadar, în volumul de aproape 1500 de pagini pe care-l am în faţa ochilor, Radu Gyr apare menţionat în 6 locuri şi de fiecare dată în treacăt.

-La capitolul despre poezia lui Ion Pillat, care pleda în favoarea tradiţiei prin anii ’30. „De aici împrumută clişeele poetice ortodoxiste Crainic şi Gyr”.

-Tot la poezia lui Ion Pillat, dar la altă pagină, Nicolae Manolescu scria că programul tradiţionalist strămuta locurile biblice în satul românesc. Autohtonizarea mergea mînă în mînă cu folclorizarea. Şi, din nou, apare remarca despre clişeele „ortodoxismului poetic la Voiculescu, Gyr şi Crainic”.

-Radu Gyr este consemnat într-o listă de nume a „autorilor de dicţionar”. Nu insist asupra sintagmei. Am regăsit în ea scriitori pe care-i iubesc şi-i recitesc cu plăcere (Păstorel Teodoreanu, de exemplu). Nu e nimic peiorativ în asta, doar o punere la loc şi la punct.

-Radu Gyr este menţionat pentru că Adrian Popescu a scris un scurt eseu despre el.

-La capitolul despre criticul Alex Ştefănescu, Nicolae Manolescu îi face o corecţie importantă criticului respectiv (şi semnificativă în contextul postărilor mele): „Radu Gyr n-a fost arestat ca ortodoxist or ca nostalgic al Basarabiei româneşti, cum susţine autorul, ci ca fostă căpetenie în Garda de Fier”.

-Figurînd ca nume într-o înşiruire de persoane care apar în contextul cărţii lui Ion Ioanid, „Închisoarea noastră cea de toate zilele”.

Cu alte cuvinte, Istoria literaturii legionare nu coincide cu Istoria literaturii române, iar cînd vine vorba despre spălaţii pe creier, mi-e teamă că lucrurile stau exact invers.

BIBLIOGRAFIE

Nicolae Manolescu, „Istoria critică a literaturii române”, ed. Paralela 45, 2008, pag. 655, 659, 882, 1088, 1300, 1436.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Istoria dureroasă a prostiei (6) Verde crud&8221;

  1. Ca literat Manolescu este o personalitate incontestabila. Nu stiu daca mai este Presedintele Uniunii Scriitorilor. Nu ma intereseaza literatura legionara, chiar daca si pe Noica, Cioran sau Eliade i-am putea include acolo. Ce m-a surprins neplacut in lucrarea respectiva este ca autorul isi permite sa „epureze” nume ca Alexandru Vlahuta, Andrei Muresanu, Cezar Bolliac, Al. Bratescu-Voinesti, Otilia Cazimir, Emil Garleanu sau Panait Istrati. Pe ce considerente poti exclude din literatura romana asemenea personalitati, imi este greu sa inteleg. Fiecare autor are dreptul sa agreeze pe cineva sau nu, totusi aici nu pot sa cred ca dl. Manolescu nu da dovada de ignoranta, o fi doar subiectivism ?

  2. „Nu ma intereseaza literatura legionara, chiar daca si pe Noica, Cioran sau Eliade i-am putea include acolo.”

    Doamne fereşte! dragă Liviu, eu nu i-am încadrat niciodată pe cei trei în acea categorie. Că au avut „momente” legionare, asta e altceva. Oamenii aceştia au fost geniali, zic eu, nu-i pot amesteca în cloaca puturoasă a legionarilor. Aş spune că „au alunecat” la un moment dat, deşi Moshe Idel s-a revoltat cînd a auzit prima dată termenul, el pleda pentru verbul „a călca”. 🙂 Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

    Referitor la critica literară: Nicolae Manolescu nu este istoric literar, ci critic. După cum spuneţi dvs. mai sus, parcă l-aţi fi citat pe Eliade, care scria în perioada „verde” că în cultură critica înseamnă moarte. 🙂

    Eu zic că are rolul ei şi că fără ea nu se poate. Eu zic că Manolescu nu greşeşte. E subiectiv, o şi spune, criticul nu e computer, are preferinţe, idiosincrazii, etc., dar de un singur lucru nu poate fi bănuit el: că nu a citit tot, toate cărţile pe care le comentează, toţi scriitorii, cu tot ce-au dat ei tiparului.

    Toate numele pe care le enumeraţi mai sus sunt „de dicţionar”. Azi nu mai au nicio valoare, alta decît sentimentală.
    Vlahuţă? păi dvs. puteţi să citiţi o descriere de natură a lui fără să vă vină rău? 🙂
    Ceilalţi (O. Cazimir, Brătescu-Voineşti, Gârleanu) sunt minori, sensibili, dar subţiri 🙂 Nimeni nu mai citeşte aşa ceva. Poate doar copiii mici. Eu îi citeam la şase ani. 🙂 Învăţam poezii de Otilia Cazimir că altfel nu venea Moş Crăciun la pom la tata, la institut. 🙂 Ei fac parte din istoria literaturii române, dar estetic sunt morţi. Asta e drama cărţilor: să fie îngropate de timp, uitate pe rafturi, o dată cu autorii lor.
    Panait Istrati e un caz mai special şi de-asta l-am lăsat deoparte. Ca brăilean, vă dau dreptate. 🙂
    Ce să mai spun eu? Nu v-am zis că sunt rănit cu Păstorel? 🙂
    Dar de frate-său Ionel (Teodoreanu), ce mai spuneţi? Nu e de dicţionar, dar Nicolae Manolescu îl face arşice. Şi cît l-am iubit… „La Medeleni”… Dar toate romanele… Asta e: omu’ rău nu ne iartă, ne loveşte la amor 🙂

  3. Sunt de acord cu tine in majoritatea comentariului tau, mai putin in cazul lui Vlahuta (totusi Romania Pitoreasca s-a bucurat de critici elogioase, Garabet Ibrăileanu vede în ea o modalitate prin care Vlahuță „ne-a făcut să vedem și să iubim și mai mult țara, frumusețile ei, locul unde s-a desfășurat istoria acestui neam”. Cat despre Panait Istrati, sper sa nu fie o „razbunare” pentru simpatiile socialiste ale braileanului, cu toate ca Manolescu a mai dat dovada de asemenea gesturi ( vezi tratamentul aplicat lui Cezar Ivanescu)

  4. Cred şi eu la fel, că de la socialism i se trage. Monica Lovinescu şi Ierunca aveau reţineri tot din această cauză. Pe ei îi înţeleg: erau sătui de Aragon, de Sartre şi erau exilaţi din pricina comuniştilor. Nu mai spun de ce păţise mama Monicăi. Lipsa de ecou a romanelor lui Istrati la Paris nu justifică, totuşi, răceala. Oricum, francezilor greu le intri în voie şi chiar dacă o faci, uneori te uită repede: probabil s-au contaminat. Nicolae Manolescu nu ştiu de ce a procedat aşa. L-aş fi întrebat, dar nu suntem chiar aşa de intimi 🙂
    Ei, dragă Liviu… Garabet era în aceeaşi lojă masonă cu Vlahuţă, cu Sadoveanu… Era şi aia tot o… Românie pitorească, ca şi cea de azi 🙂 Bunul Vlahuţă a fost pitoresc, dar mason.

  5. Domnilor – Rasvan si Liviu ,
    Vlahuta este cel mai ” dragalas epigon ” al lui Eminescu. Haideti , domnule Liviu , ce facem , ramanem la o asemenea literatura ? Garabet Ibraileanu chiar nu avea ” ceva mai bun ” atunci , in Moldova ( sa nu-l uit pe Sadoveanu ). Bine ca a aparut Eugen Lovinescu , altfel ce ne-am fi facut ?

  6. Pace frate Rasvan,

    Imi permiteti sa va pun cateva intrebari legate de subiect(ele)ul postat(e) in aceasta tematica?
    Intrebarea nr. 1:
    Putem discuta despre literatura, in general, fara a amesteca viata scriitorului(Unul sigur e AUTOR si acela e DUMNEZEU)?
    Intrebarea nr.2:
    Putem discuta despre viata scriitorului fara sa abordam scrierile sale?
    Intrebarea nr. 3:
    Putem aborda ambele perspective fara subiectivism?
    Intrebarea nr. 4:
    Putem fii obiectivi intr-o situatie subiectiva?
    Si ultima:
    Daca da, din ce perspectiva, daca nu, de ce?

  7. Dragă Tabi, am să încerc, deşi nu pot să scriu prea mult din lipsă de timp.

    1. Putem discuta literatură fără să amestecăm viaţa autorului, dar e un lucru nefiresc, artificial. Eu, personal, nu pot. Înainte de a citi o operă literară, trebuie să ştii cine a scris-o şi în ce perioadă istorică. Nu poţi interpreta hermeneutic un text pe o operă picată din cer.
    Nu e interesant să afli cum şi-a scris Cioran opera, sau Eliade, sau Ionescu? (asta ca să rămîn aproape de tema de azi).

    2. Sigur că putem! Bîrfele literare au făcut dintotdeauna deliciul publicului. Este foarte important să ştii cine a fost, de exemplu, J.J. Rousseau, cîte parale făcea ca om Sartre, ce a fost cu Marx, fără să fie nevoie să citeşti vreun text de-al lor sau să-ţi propui s-o faci. Este o carte pe care ţi-o recomand, scrisă de Paul Johnson, „Intelectualii”. Ai să te… cruceşti din ce afli acolo.
    Din punct de vedere istoric, fiecare om îşi are „foaia sa de parcurs”. Este important să ştiu, dincolo de scrierile sale, dacă a fost sau nu legionar (rămîn în zona temei).
    Dacă nu s-au folosit (după război) de cercetările medicilor germani criminali din lagărele de exterminare naziste (deşi sunt voci care spun că americanii au uzat de ele), nu cred că pot cita cu plăcere şi folos din scrierile lui Nae Ionescu şi nu pot recita din Radu Gyr, cînd ştiu că omul a fost mare lider al Gărzii de Fier.

    3. Greu de spus. Nimeni nu e „imun” la subiectivism. Într-o discuţie purtată de Gabriel Liiceanu cu Mario Vargas Llosa se ridicase problema asta: pînă unde se amestecă profilul scriitorului în cel al personajelor? Poate să creeaze un scriitor imoral un personaj moral? Dar cititorul? Este preferabilă experienţa mediată cu o lume murdară, prin literatură, ca o cale de cunoaştere a vieţii din jur, decît să te scufunzi, personal, în cotidianul cel mai sordid? Cred că intuieşti la ce concluzie au ajuns: e prefarabil să citeşti, decît să te bălăceşti.
    Pe tema dialogului dintre cei doi, a apărut o carte la Humanitas. Merită să o citeşti, pentru că îţi va răspunde la majoritatea întrebărilor tale de azi.
    Dacă nu ai principii prea rigide, poţi citi fără probleme din Gide, Proust sau Wilde, fără să te gîndeşti că toţi au fost homosexuali, dar e prefarabil să nu recomanzi şi altora ceea ce tu ştii că poate duce în păcat pe celălalt. O poţi face din greşeală, dar nu în cunoştinţă de cauză. De-asta e util să te informezi înainte asupra operei şi a vieţii scriitorului respectiv.

    4. Trebuie să defineşti termenii: ce înţelegi prin „a fi obiectiv” şi ce „situaţie subiectivă” versus „situaţie obiectivă”.

    5. După ce lămurim pe (4), revenim şi aici.

  8. Buna dimineata, domnule doctor (ceasul meu arata 10:45 deci este dimineata),

    Multumesc ca ati raspuns la intrebarile 1,2,3.

    4.Probabil ca intrebarea este un joc de cuvinte pe care nu le pot explica. Am cautat ceva in dex si nu m-a multumit, ca atare ma folosesc de un exemplu sa fiu inteleasa la ceea ce am vrut sa spun!

    Despre Radu Gyr se stie/spune/cunoaste, cum ati mentionat, ca a fost membru in garda de fier. In acest caz, putem fii obiectivi intr-o situatie „asa” de subiectiva?
    Pentru ca, din perspectiva mea (si fac aici o paralela), nu poti vorbi de parabolele lui Isus fara sa vorbesti si de viata Lui, de trairea Lui!

    5. Da, poti vorbi, dar asta inseamna sa fii superficial, asa cum ati spus mai sus, insa atunci care ar mai fi puterea cuvantul, daca nu exemplul personal????

    Nu, nu cred ca poti fii obiectiv intr-o astfel de situatie (a lui Radu Gyr), insa ramane de vazut daca am sau nu dreptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s