Istoria dureroasă a prostiei (9) Trufandale sfinte

Ce rost ar avea să inventăm o poveste cînd există una şi e atît de bine scrisă? O istorie despre moaşte: cum se fabrică, pe unde să le cauţi, cum să le împrospătezi, cum să le ţeşi legenda şi cum să le livrezi, în întregime sau pe bucăţi, doritorilor de astfel de trufandale sfinte.

Umberto Eco are cîteva pagini memorabile pe tema asta, într-un roman de-al său, „Baudolino”. Nu are sens să vă povestesc cartea, cu atît mai mult cu cît Eco nu se lasă povestit. Cărţile lui sunt scrise într-o anumită cheie şi fiecare le poate degusta în funcţie de nivelul său de înţelegere şi de empatie cu stilul, cu tema sau cu autorul.

Moaştele de care era vorba erau mumiile Celor Trei Magi de la Răsărit. Evident, erau nişte falsuri, adăpostite în subsolul unei biserici din Milano. Dar dacă ar fi fost prezentate ca fiind autentice, cu totul altul ar fi fost destinul lor şi-al lumii.

Redau mai jos cîteva mici fragmente din cartea lui Eco:

„Baudolino ştia că o relicvă cum se cade putea să schimbe destinul unui oraş, să-l facă să devină ţintă de pelerinaj neîntrerupt, să prefacă o parohie într-un sanactuar.”

„Dar, oare o relicvă, ca să fie adevărată, trebuia cu adevărat să vină de la sfîntul sau de la fapta din care făcea aprte? Nu, cu siguranţă. Multe moaşte care se păstrează aici (…) sunt de origine îndoielnică, dar credinciosul care le sărută simte izvorînd din ele miresme suprafireşti. Credinţa-i cea care le face să fie adevărate, nu ele adeveresc credinţa.” (Sublinierile îmi aparţin.)

„… o relicvă are rost dacă-şi găseşte locul într-o poveste adevărată.”

Mă întreb: oare cîte moaşte s-au fabricat în lume? Şi cîte se vor mai fabrica de aici înainte? Interesul e comun, toţi au de profitat din asta: oraşul să-şi aibă un pelerinaj al său, cu cît mai multe rămăşiţe sfinte între zidurile sale, politicienii să-şi justifice prezenţa în mijlocul mulţimii şi să o motiveze la acţiuni ulterioare în interesul lor, oamenii de afaceri să aibă un profit de pe urma celebrităţii locului, iar preoţii să-şi afirme, o dată în plus, grija pentru sufletul, sănătatea şi destinul veşnic al sărmanilor care vor înghiţi aceste trufandale.

BIBLIOGRAFIE

Umberto Eco, Baudolino, Humanitas, 2007, pag. 127-132.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Istoria dureroasă a prostiei (9) Trufandale sfinte&8221;

  1. Dragă Răsvan, astăzi, pe bulevardul Regina Elisabeta (de la Universitate la liceu) am observat mai multe afişe cu Zelea Codreanu (lipite în weekend sau azi dimineaţă), printre numeroasele afişe electorale (Catalin Croitoru, Georgian Pop, Dan Diaconescu, etc.). Unele erau însoţite de mesajul „STOP actualei clase politice”, deasupra unei imagini cu un Iliescu zâmbăreţ, şi un link (www.miscarealegionara.org). În acest context, semnificaţia acestor afişe este destul de periculoasă, ţinând cont de faptul că, subtil fie spus, legionarii nu vor să-i înlocuiască pe politicienii actuali cu Regele……
    Despre Mihai Neamţu, stimabilii sunt clari: „Încercând probabil să-şi mai îndrepte puţin spinarea cocoşată, dl. Neamţu a apelat la câteva versuri ale marelui poet legionar Radu Gyr, însă după un nou val de presiuni evreieşti a recidivat patetic, scuipând pe obrazul marelui nostru mucenic.” (http://www.miscarealegionara.org/mihail-neamtu-perseverent-in-lipsa-sa-de-caracter/)

  2. Dragă Tudor, aici e un ghem de probleme pe care am să încerc să le expun în zilele următoare. Un amestec uluitor de lucruri bune şi lucruri cer trezesc fiori reci pe spinarea istoriei.
    Vorbeam în astă seară cu un prieten şi mi-a spus o chestie foarte adevărată. Spre deosebire de generaţia „blestemată” a anilor ’27 a secolului trecut, cînd în mişcarea legionară erau antrenaţi oameni de mare cultură, poeţi, etc., acum povestea vine pe un teren mintal viran, pe care domină golănia, incultura, violenţa pură gen Horia Sima. Nici credinţa aia ortodoxă pe care o invocau prozeliţii lui Zelea Codreanu nu mai este.
    O anumită parte a ortodoxiei încearcă să refacă acest traseu biserică-stradă-politică-biserică, dar accentele sunt de un fundamentalism nebun. Voi aduce argumente în acest sens pe parcurs şi pe texte, nu pe vorbe.

  3. Dacă pe inteligență se bate monedă scumpă ( pînă la idolatrie), de ce nu s-ar ridica o zeitate și pentru opusul ei: prostie-ignoranță ?!? 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s