Istoria dureroasă a prostiei (11) Războiul oaselor

Nu toate osemintele sunt sfinte. Depinde de unde provin. Cele legionare au calităţi de moaşte, celelalte sunt resturile păcătoşilor care au adus ţara acolo unde este.

Aiuritoare afirmaţii, nu-i aşa? Şi cu toate astea, ele sunt publicate, citite şi însuşite. De cine? De parcă ar mai păsa cuiva de cine şi de cîţi!

Ne putem trezi pe cap cu un război religios, cu o puternică mişcare legionară? Cu cît citesc mai mult, cu atît am convingerea că asta va urma, sub o formă sau alta, cu lozinci mai noi sau mai vechi, roşii sau verzi, care şi-au dovedit eficacitatea criminală şi-n trecut.

Într-un articol scris de un fost deţinut de la Aiud pe nume Teodor Stănescu, publicat în Revista “Atitudini”, nr. 7, 2009, acesta scria despre monumentul de acolo următoarele:

“A fost proiectat de doi mari arhitecţi: Niculăiţă Goga, legionar vechi, care a făcut închisoare atît sub Carol al II-lea, cît şi sub Antonescu şi comunişti. Iar celălalt arhitect, profesor, a fost şi el simpatizant legionar, a făcut închisoare la Aiud.”

Mesajul monumentului ar trebui să fie, se pare, la fel de mobilizator şi pentru noua generaţie. Totul e să le tălmăcească cineva din vechea Gardă simbolurile ascunse în piatră:

“Deci, aceste şapte cruci îngemănate simbolizează martirii, eroii neamului, care s-au legat fraţi de cruce pentru salvarea neamului de toţi ticăloşii, de toţi trădătorii, de toţi duşmanii din exterior şi din interior.”

(Pentru cine nu ştie, „fraţi de cruce” este o sintagmă aleasă nu întîmplător de autor pentru a aminti de „Frăţiile de Cruce”, o organizaţie de „educaţie creştină a tineretului român de pe lîngă mişcarea legionară”. Din această organizaţie au făcut parte şi Valeriu Gafencu şi grupul lui de tineri între 14 şi 22 de ani- a se vedea şi Ioan Ianolide,”Întoarcerea la Hristos”, ed Christiana, 2006, pag. 6- nota mea.). (1)

Nu cred că e cazul să amintesc aici asasinatele pe care le-au comis legionarii pentru a salva neamul de… ticăloşi. Le ştim din istorie.

Ce nu ştiţi este că:

“Pe umerii martirilor se sprijină neamul”

Bun, şi ce-i rău în asta?  E vechea poveste, truismul l-am mai auzit şi la alte popoare la fel de eroice ca şi al nostru.

Dar, autorul face o diferenţiere esenţială între eroii lor şi eroii celorlalţi, a stricătorilor de ţară:

“Am spus un adevărat memorial al durerii, pentru că memorialul de la Sighet este un fals memorial. La Sighet au fost întemniţaţi marii politicieni de la noi din ţară, care s-au făcut, în marea lor majoritate, vinovaţi pentru dezastrul ţării pe care îl moştenim în ziua de astăzi.”

Cine au fost “trădătorii” care au murit la Sighet? Îi puteţi găsi cu uşurinţă pe internet.

Este aceasta poziţia oficială a BOR? Nici poveste! Pentru că atunci n-ar fi avut niciun sens matrialul pe care-l puteţi citi aici.

Atunci? Care-i problema? Unde-i adevărul? cum ar spune iubiţii mei cititori care judecă nuanţat toate gunoaiele istoriei, încercînd să salveze ce nu (mai) poate fi salvat.

Închei pentru astăzi în nota optimistă a vechiului legionar:

“Clădirea Memorialului Durerii de la Sighet a fost realizată cu banii lui Soroş, acel bogătan evreu de origine maghiară. Tot ce se realizează la Sighet se relizează sub auspiciile masoneriei. Din cauza aceasta, doamna Hossu Longhin, în toate emisiunile sale, nu pomeneşte niciun cuvînt despre mişcarea legionară, adevăraţii luptători împotriva bolşevismului şi comunismului.”

Şi conchide:

“Din ce cauză? Pentru că slujeşte masoneria.”

(Sublinierile îmi aparţin.).

E o voce singulară? E un ţipăt în pustie? Nici poveste! Sau, mai corect spus, e o lungă şi fascinantă poveste, apărută printre altele la fel de săţioase într-o revistă în care semnează cei ce sunt consideraţi marii duhovnici ai neamului. Nu ne rămîne decît să o luăm cu răbdare la cercetat.

Ştiu, e greu.

Neagu Djuvara constata în “Există istorie adevărată?” că tot mai puţini oameni se mai preocupă să afle ce-a fost în trecut. Tinerii trăiesc prezentul care, practic, nu există: cînd spui acum, deja e trecut.

Oamenii gustă doar clipa şi riscă să repete la nesfîrşit greşelile trecutului. Dezinteresul ăsta e paradoxal, pentru că se petrece într-o epocă în care avalanşa de informaţii este enormă. Nu poţi să zici: n-am ştiut, ca nemţii după holocaust. Mai greu e să selectezi ce crezi tu că merită spus.  Aici e o problemă!

E oare suficient să reproduci în neştire texte pe care le-ai citit şi să aştepţi, vorba lui Moshe Idel, să te bată unii pe spinare şi să-ţi spună: bravo, mă, halal aşa memorie, deştept băiat?

N-ar trebui să formulezi un punct de vedere? din moment ce există un scop şi o finalitate pe care o întrevezi doar tu,  cel ce scrii, care selectezi materialul şi te gîndeşti asupra lui?  Care e unghiul din care vezi tu lumea?

Aşa zic eu că e normal, aşa spun eu că e corect: să-mi asum afirmaţiile şi ceea ce scriu să fie limpede şi răspicat, indiferent de ceea ce crede unul sau altul despre mine.

NOTĂ

1. Mulţi dintre cei din „Frăţia de Cruce” au fost întemniţaţi la Aiud şi torturaţi cu bestialitate. Mulţi au murit. „Nu toţi cei închişi aleseseră calea duhovnicească a vieţii din închisoare. Mulţi erau luptători politici, intraseră în închisoare pentru a eradica din viaţa politică a României corupţia, indecenţa morală publică şi demagogia.”- Gh. Calciu-Dumitreasa, op. cit.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Istoria dureroasă a prostiei (11) Războiul oaselor&8221;

Comentariile nu sunt permise.