Minciunică şi DeLear

Cînd eram mic, foarte mic, aveam un obiect mic, foarte mic, ascuns undeva, într-un loc mic, foarte mic. Mama mi-a spus că se numeşte minciunică şi că nu trebuie să mă joc cu ea. La ce foloseşte minciunica, mamă? am întrebat-o. Ai să vezi cînd ai să te faci mare, mi-a răspuns ea. (Restul era evident, nu trebuia să-mi explice mama toate cele.) Cu trecerea anilor, am uitat de minciunică. Era acolo, la locul ei, şi nu mai prezenta interes.

Au apărut, însă, minciunelele, şi tare-mi mai plăceau. Mama plămădea aluat, îl întindea pe planşetă şi tăia bucăţi din el, le cresta la mijloc, trecea o parte din aluat prin găurică şi ieşea… o minciunică. Evident, era vorba de cu totul altceva decît minciunica mea.

Minciunelele se lăsau la crescut (minciunelele, in general, se lasă la crescut), apoi se puneau în ulei încins, pînă deveneau arămii, apoi se pudrau cu zahăr. Minciunica fără dulceaţă nu e minciunică adevărată.

Erau, dragii mei, tot un fel de gogoşi, dar arătau frumos şi le înghiţeam cu plăcere.

Au mai trecut cîţiva ani şi multe lucruri s-au mai lămurit între timp. Aşa mor metaforele, basmele şi mamele. Minciunica a crescut şi-a devenit minciună, iar minciunelele, gogoşi şi-atît.

Pe cînd minciunica nu devenise minciună, şi deşi mă foloseam de ea, nu ştiam ce este (copiii mint, chiar dacă… îngereşte), am auzit la radio o poveste tristă cu un rege bătrîn şi cam zărghit, care şi-a împărţit regatul între fetele europene pentru ca, în final, să cerşească îndurare de la aia mică, de la românica, de care uitase la împărţeala gogoşilor. A fost prima dată cînd am lăcrimat pentru un bătut în cap. Cu timpul, mi-am dat seama că naturelul meu e simţitor la necazurile altora, şi cu cît necăjitul era mai ticălos, cu atît îmi venea să-i sar în spinare şi în apărare.

Veţi spune că iar încurc lumea cu lucrurile, cuvintele cu jucăriile şi oamenii cu umbrele. Accept şi mă căiesc (tot cu un măcăit s-a salvat, pe vremuri, Capitoliul).

Între Lear şi delir nu e mare deosebire, din moment ce se pronunţă la fel, iar între minciunică şi minciună nu e decît o chestie de timp, de mărime şi de vot. Pentru că, pînă la urmă, ce votăm, aia mîncăm.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Minciunică şi DeLear&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s