Povestea porcului

Să presupunem că se întîmplă un anumit lucru. Eu sunt spectatorul acelei întîmplări. Particip în mod direct la acţiune. Trăiesc în atmosfera respectivă. Simt mirosul omului şi mă pot apropia de el, dacă vreau. Am timp să mă gîndesc la o mulţime de lucruri care pot să nu aibă nicio legătură cu personajul din faţa mea şi cu atît mai puţin cu povestea lui.

El a fost martorul unui eveniment, ca personaj principal. Sau poate că acolo, în lumea de unde venea, rolul a fost secundar. Dar şi personajele secundare pot să joace la fel de profund ca şi cele principale. Nu vreau să sugerez ce simţea omul respectiv, pentru că nu am trait nicio secundă în pielea lui. Cînd existenţele noastre se intersectează pentru cîteva momente, presupun o mulţime de lucruri despre trăirile celuilalt. Inventez emoţii, analizez gînduri care pot să fie doar proiecţii ale minţii,  năluciri de-ale mele, departe de structura personajului.

Să ne imaginăm că suntem într-o sală de teatru şi că privim, concomitent,  două scene lipite una de alta, despărţite doar de un zid fals, de carton.  Pe fiecare scenă se desfăşoară piese cu subiect diferit, dar sincronizate.

Pe una din ele vedem un tînăr de 19 ani, pe jumătate beat, pe cealaltă, un preşedinte bătrîn despre care se spune  că bea de stinge. Unul e plebeu, celălalt e mare domn. Unul e jerpelit şi murdar, celălalt e scrobit şi ţanţoş. Unul şi-a tras nişte cizme de cauciuc, lagate cu sfoară, celălat era încălţat cu pantofi din piele fină. Unul vorbeşte greu româneşte, celălalt o rupe greu pe englezeşte. Tînărul se află într-o cameră de gardă, unde a ajuns cu  ambulanţa. Preşedintele bătrîn e într-o sală de bal, după o călătorie istovitoare cu avionul şi cu limuzina.

Amîndoi par extrem de supăraţi. Fiecare acuză ceva, însă scena e prea depărtată de spectatori şi nu se aude ce-şi spun. Figuranţii par să înţeleagă despre ce e vorba, dar nu ridică tonul, aşa încît cei din sală nu pricep nimic. Tînărul este vînăt de frig, preşedintele e roşu şi asudat de căldură.

La un moment dat, se petrece un fapt greu de imaginat şi toate diferenţele dintre cele două scene dispar. Mai mult, peretele de carton se ridică spre tavan şi scenele se unesc.  În aceeşi clipă, tînărul şi preşedintele fac acelaşi gest. Preşedintele desfăşoară un sul de hîrtie şi răsfoieşte cîteva pagini. Apoi, îl întinde  cuiva. Tînărul scoate, la rîndul lui, din buzunarul adînc al pantalonilor răpănoşi, negri şi uzi, din pînză de cort, un sul gros de şorici. Fîşia e îngustă şi lungă. O desfăşoară şi o întinde cu generozitate celor din jur. Nimeni nu se repede să ia şoriciul.

Cortina cade peste ambele scene, în acelaşi timp. Iar publicul, care n-a înţeles nimic, va avea, ca de obicei, ultimul cuvînt.

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;Povestea porcului&8221;

  1. Martin Schulz n-are gusturi. Șoriciul era mai bun, dar chiar și așa, depinde cine ți-l dă, șoriciul. Carevasăzică românii au gusturi mai fine. Dar vezi-l pe cel din spatele lui Schulz, felul în care-l privește, cu milă, pe președintele țanțoș, cel cu pantofi de piele fină. Acum, i-o fi dat hârtia ”ciupit”? ar avea o scuză… cât de mică… Dar tânărul, ”ciupit”, barem voia să dăruiască pe când președintele voia să ”dea” sau să ”IA”? :)))

  2. Asta e, că nu se ştie. Putem presupune. Despre tînăr am unele relaţii. Pot reconstitui, în mare, povestea lui. Ai dreptate, săracul e generos. Am văzut oameni care căutau de mîncare în tomberoane dînd din ce găseau unui cîine vagabond la fel de flămînd ca şi ei.
    Băiatul era ameţit doar din două pahare de vin prost. Era, în schimb, nemîncat de peste 12 ore. Fusese cu tată-său să taie porcul unei femei de nimic, o zgîrcită. După ce au terminat munca, în loc să-i invite la „pomana porcului”, după cum e tradiţia în Moldova, le-a dat şorici, vin şi i-a izgonit pe uliţă. Tînărului i s-a făcut rău. După ce i-am administrat „purceluşi” de glucoză şi vitamine pe venă, în perfuzie şi l-am pus într-un pat cald, a dormit ca un prunc.
    Nu mai ştiu de ce a scos şoricul: dacă numai din generozitate, sau pentru că ştia că la spital nu vii cu mîna goală. Poate din ambele motive. Oricum, gestul m-a şocat şi am deja peste 30 de ani de meserie. Am văzut multe la viaţa mea.
    Cred că la fel de uimiţi au fost şi domnii de la Bruxelles, cînd preşedintele a venit la poza de grup cu… şoriciul în mînă. Cazul se pare că e unic. Dacă despre tînăr pot spune unele lucruri şi am o infinită simpatie pentru el, despre Băsescu poate vor povesti alţii. Săracul a făcut un gest de mare domn. Muncise pentru cei 30 cm de şorici o zi întreagă. A vrut să-l împartă cu alţii. Băsescu, trimisul meu şi al tău în lumea civilizată, ne-a umilit pe toţi.
    Presupun, nu ştiu.
    Mai ţii minte povestea porcului, nu? Poate că hîrtia aia era şoriciul lui, al preşedintelui şi s-ar putea să-l vedem belit pe masa de Crăciun. Noi avem tradiţii la sacrificat.
    În ce ţară trăim, Daniel?
    În ţara lui ignat, zic eu…

  3. Am facut vin anul acesta: 70 de litri – am mai ramas cu vreo 18 litri – l-am daruit oamenilor simpli. Feteasca neagra. L-a prins frigul si a ramas mai dulce decat trebuie si usor acidualt. Dar merge de minune: ma gadeam eu, ca ce leac bun impotriva cancerului este vinul curat. L-am facut cu o presa din Elvetia, mica presa. Dar n-a fost sa fie, pentru scopul initial si cu asta basta… Nu imi pare rau, fiindca am zis asa: lasa sa mai bea romanul si vin adevarat ca prea bea doar posirca. Mai dau si la antrenor, mai dau si la paznici si lui tata si gata. Vinul bun nu stiu a-l face zgarcitii nenicule – vinul bun se face cand ai de gand ca al sa-i dai altora; pe cand daca-l tii doar pentru tine te imbeti cu otrava rautatii, mai rau decat un porc sau un caine. Vinul facut de mine anul asta e ca muraturile rare. 🙂
    Tara in care traiesc eu are oameni frumosi ca tine, ca Mitica si Costica…
    Sa-l lasam pe prezident si sa nu mai punem pe dansul accent. 🙂

  4. Frate Rasvan, deşi presupun că sunteţi un medic bun (mă feresc de aprecieri extreme…), cred că v-aţi putea apuca liniştit, chiar înainte de pensie, şi de scris (mă refer la mai mult decât blog…). Nas fin, condei subţire… ce mai, păcat să nu o faceţi! Uite, eu din ideea asta aş vedea cu adevărat o piesă de teatru, într-un singur act (că ajunge şi unul !).
    O singură adăugire, cu îngăduinţă: „Preşedintele desfăşoară un sul de hîrtie…” Cred că, în ideea imaginii şoriciului din partea cealaltă a scenei, ar trebui forţat „un sul de… carton”. Că la preşedinte şoriciul e gros! Gros rău de tot!
    Da… ţara lui ignat, cu „i” mic, că e tot mai mic porcul (cel din coteţ!)… 😦

  5. CAND AM PACEA DOMNULUI

    1. Cand am pacea Domnului in inima
    Poate veni orice vifor
    Inima mea si-atunci tot asa va canta
    Bine e, bine e in Domnul.

    Refren:
    Bine e, bine e în Domnul,
    Bine e, bine e în Domnul!

    2. Când Satana-mi stă-n cale să mă-nfrice,
    Acest cuvânt mă mângâie:
    Isus a sfârşit toate pentru mine-a murit;
    Sunt curat prin a Lui sfant sange

    3. Sarcina păcatului El a purtat,
    El mi-a uşurat sufletul;
    Pe cruce pentru mine a sângerat,
    Sufletul meu laude pe Domnul!

    4. Acuma-n Hristos trăiesc şi pentru El.
    Cuvântul Lui mă conduce
    In El am pace, prin El sunt eu liber,
    în Domnul am odihnă dulce !

    [C. Ev]

    Istoricul acestei cantari:

  6. Am urmarit la stiri povestea porcului de juma de tona. Nu stiam ca sunt asa mari si in tara noastra porcii:).

    Fie Lumina acestei Sarbatori vie peste tine si familia ta Rasvan

  7. Daniel , apreciez gestul tau !
    1:45:18….[greu de gasit timp in zile ca astea ]
    Il impart in … ,,serial”
    Sa fii Sanatos , si voios !

  8. Dragă Rodica, am… căzut pe gîndurile tale 🙂
    Am găsit căldură în vatra inimii şi dragostea-n bucatele minţii. Domnul să fie cu tine şi cu toţi ai tăi!

  9. Dragă frate Marinel, aş scrie o carte care să arate ca Mersul Trenurilor, dar care să se cheme Mersul Vremurilor. Partea proastă e că la mine au ruginit şinele şi-mi tremură tampoanele. 🙂

  10. ,,Dragă Mitică, dacă te strîng în braţe, ce te faci? ”

    …nu patesc nimic . Daca ai s-o faci cu blandete .
    Am un prieten ,,mai greu ” decat mine . Uneori cand ne intalnim ma strange si ma ridica in sus. Am incercat si eu odata si mi s-a rupt…bratara de la ceas {!}

  11. Dragă Mitică, sper să ajung pînă la Bethlehem. Isus s-a născut între arabi: de acolo nu mai ştiu, s-ar putea să mă duc la Ierusalim, sau poate să fug în Egipt. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s