Locul unde moare veşnicia

Unde ar trebui să mă plasez pentru a înţelege mersul vremurilor? În tot cazul, nu acolo unde mă aflu acum. Oricît de mult aş încerca să mă conving că nu numai timpul, ci şi lumea s-au comprimat, s-au scurtat prin această minune a vremurilor noastre care este internetul şi tot ce ţine de explozia tehnologiei ultimilor ani, nu voi înceta să regret că nu sunt în miezul lucrurilor (sau al unui ev aprins, cum scria un cunoscut poet român de stînga: „Suntem în mijlocul unui ev aprins/ Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vama./ Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi/ În flăcările noastre se destramă).

Diversitatea culturală, noile curente, dezbaterile de tot felul pe piaţa ideilor nu fac parte din peisajul niciunuia din tîrgurile mele amărîte de provincie. Trăiesc un sentiment straniu de exil voit şi ne-voit, în care tentaţia de a extrapola, de a generaliza aspectele şi culoarea locală, îmbinate cu informaţii trunchiate, manipulate şi manipulabile provenite din mass media este pe cît de vie, pe atît de periculoasă pentru sănătatea mea mintală. De-a lungul timpului, buricul pămîntului s-a mutat dintr-un loc în altul, şi nu mă refer aici la cel economic, cît la centrul în care înfloresc curentele, modele şi nevrozele. Cel care spunea că veşnicia s-a născut la sat îşi făcea studiile şi veacul în alte spaţii decît cel arhaic românesc. Limba germană este limba filozofiei, spunea Raymond Aron, care s-a dovedit, precum limbile clasice de pe vremuri, extrem de plastică în exprimarea ideilor alambicate, pline de conţinut şi greu de înţeles pentru majoritatea dintre noi. Dar tot el amintea că doar anii petrecuţi la Berlin, în preajma marelui război, l-au ajutat să afle din primele momente, cu un mare grad de precizie, cine a fost Hitler şi regimul său şi să testeze de aproape satanismul care le insufla pornirile. Cuvîntul satanism revine, de altfel, de mai multe ori în exprimarea sa, lucru aparent surprinzător pentru un analist care nu a avut tendinţa de a amesteca lucrurile cu spiritele. Unde e centrul actual al pămîntului (după ce sute de ani s-a tot mutat, de la Genova la Veneţia sau la Florenţa, apoi în nord, la Amsterdam, pentru a ajunge, în final, la Londra, la Paris sau New York)? Într-un film recent nominanlizat la Osacar, personajul principal mulţumeşte lui Vishnu că i l-a făcut cunoscut pe Hristos, se botează, se roagă la masă, îşi aşterne un covoraş şi, cu faţa la Mecca, se roagă lui Allah. Avem un singur Dumnezeu, spunea el, iar lumea se împarte în raţionalişti şi credincioşi. Să fie Hollywood-ul, în aceste zile, centrul satanist (sincretic) al lumii, cel care promovează de ani de zile, prin nominalizarea anumitor filme, un atac violent împotriva lui Dumnezeu? Din tîrguşorul meu, rătăcit într-o ţară pierdută, mi-e greu să dau un răspuns la o astfel de întrebare, dar dacă ar fi să parafrazez sintagma de mai sus, veşnicia născută în satul meu e pe cale să moară în oraşul altora. 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Locul unde moare veşnicia&8221;

  1. La una din intrebarile tale, frate, raspunsul este Da!
    Cred ca foarte multi stiu, numai ca ei spun cam asa: stim si noi, dar… taci!

  2. Frate Rasvan, triste rânduri… Personal, nu mă tem atât că moare veşnicia în vreun orăşel sau într-o metropolă, ci mă tem că ea a început să moară tot mai mult în oameni… Şi asta e nu trist, ci tragic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s