Columna lui Isus

Tradiţie: iată un cuvînt de care unii dintre noi se tem, alţii îl folosesc fără să-l înţeleagă şi pe care mulţi ar vrea să-l audă tot mai rar. Unii şi-au făcut un titlu de glorie din a nega orice apartenenţă la trecut. Instituirile în credinţă, tainele,  sacramentele nu mai constituie un impediment. Dezlegaţi de experienţa credinţei altora, cu toate urmele lăsate de ea în scrierile Sfinţilor Părinţi, am plecat pe drumul contestării oricărei religii normative, fie ea de tradiţie ortodoxă sau catolică, menită să se interpună între noi şi credinţă, venită de dincolo de lumea vizibilă, un dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu şi pe calea căreia păşim, temători şi pelerini prin viaţă, spre întîlnirea cu El, în veşnicie. A fost un act de superbie (1) asumarea acestei libertăţi, dar şi de inconştienţă, pentru că am omis un lucru pe care eu, cel puţin, îl consider fundamental: adaptarea credinţei la ceea ce Andrei Scrima numea, atît de sugestiv, structura socio-culturală a condiţiei temporale a omului (politic, social, instituţional). Oamenii sunt fiinţe imprevizibile, iar istoria este, la rîndul ei, imprevizibilă. Şi, cu toate astea, sau tocmai de aceea, de ce nu mă mir că au dansat urmaşii dacilor creştini pe columna lui… Isus? Şi, mai ales, ce sens ar avea să-i acuz, din moment ce ei au intrat pe o uşă lăsată deschisă demult?

NOTĂ: (1) „Chiar latinii, spunînd traditio, au preluat grecescul paradosis. Paradosis, tra-ditio. Ce elemente întîlnim aici, ce structură de sens? În primul rînd dosis. Do, dare, a da. Acolo unde există credinţă, unde are loc o instituire în credinţă, există actul unui dar. Darul esenţial este dăruirea însăşi a lui Dumnezeu. (…)… Credinţa se asociază cu o tradiţie, o tradiţie în credinţă.”- Andrei Scrima, Funcţia critică a credinţei, ed. Humanitas, 2011, pag. 111-113.

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;Columna lui Isus&8221;

  1. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    „… adaptarea credinţei la ceea ce Andrei Scrima numea, atît de sugestiv, structura socio-culturală a condiţiei temporale a omului” Sună bine. Mă prind și eu. Cu ce începem?

  2. Sunt atatea comentarii pe acest subiect la cei doi blogheri incat ori ce ai mai spune intri in conflict ori cu o tabara, ori cu alta. Desigur sunt si multi care au un simt al realitatii (actualitatii) si stiu sa aleaga neghina din granar.
    Tu in felul tau ai dus tema pe un alt palier lasand loc „liberului arbitraj”a tuturor celor ce doresc sa se exprime .
    Desi intr-un fel sau altul este tot un comentariu ce voi scrie in continuare ( as fi putut tot asa sa-l scriu si dincolo) toata acesta renoita dezbatere ma duce cu gandul la discutia dintre Moise si Faraon din Exodul capitolul 8 vers 25-26;
    -Vrem sa aducem jertfa Dumnezeului nostru ,o jertfa care ar fi o uraciune pt egipteni ,si vrem sa o aducem afara, nu printre voi….
    Nu am scris exact versetele, ca nu iubesc „mitralierea cu versete”, fiindca stiu ca fiecare are acces si o poate face singur daca are dragoste de citit.
    Concluzie : sa avem in biserici discoteca, iar ortodocsii, cat sunt ei de lumesti, cand trec pe langa cladirea unei biserici se smeresc si-s fac cruce (nu tot asa cand trec pe langa o discoteca) si nu vom fi decat, asa cum zice Moise, o mare pricina de poticnire pt ei.
    Daca jerfa este placuta sau nu, va hotara Dumnezeu zic aici ;a lor ,a noastra si a tuturor de atunci ,de azi sau din toate natiunile pamantului.
    Bonne journée ! Salutul de pe aici .

  3. Sau mai bine incepem intelegand care era structura socio-culturala si conditia temporala a oamenilor pe vremea cand credinta se da ca paradosis de la Cristos apostolilor si mai departe.

  4. Aveti mare dreptate, s-ar putea ca din cauza luminii puternice sa fie ochii afectati. Dupa ce se opreste lumina trebuie tratati ochii. De fapt, cind este vorba de ochi sinteti cel mai in masura sa puneti un diagnostic. Oricum, ochii trebuie tratati imediat, caci daca ochiul este in intuneric, se pierde controlul celorlalte madulare. Ma alatur si eu. Doamne ajuta!

  5. Dragă Felician, nu lucrez cu categorii atît de largi. Cînd vorbesc de oamenii aparţinînd unei anumite religii nu-i pot numi de-a valma. Referitor la cazul discutat, el e un incident din multele care, probabil, vor mai apărea. Asta nu schimbă cu nimic datele problemei, din moment ce nu există un anumit tip de serviciu de închinare universal acceptat de fiecare denominaţie, cum este liturghia la ortodocşi sau la catolici. Nu mai spun că, plecînd de la ideea că ei sunt lumeşti, iar noi sfinţi, ne facem de rîs. Realităţile ne contrazic la tot pasul. Discuţiile de pe blogurile invocate de tine nu traduc acea stare de pace, dragoste şi smerenie pe care o pretindem oamenilor. Chiar şi termenul de „lume” ar trebui să-l definim cu mare grijă, pentru că, să nu uităm, şi noi facem parte din ea.

  6. Dragă Vasile Tomoiagă, aş citi cu mare interes o asemenea analiză venită din partea unor neoprotestanţi. Eu nu sunt printre cei pregătiţi să o facă. Vă daţi seama că cititndu-l (şi citînd-ul) pe Andrei Scrima nu pot decît să vă dau dreptate. Dar cine ar rezista unor astfel de şocuri, rămînînd cu fundul lipit de scaun, şi pentru cît timp? 🙂

  7. Nu am tinut sa-i definesc pe cei ce se inchina in stilul „ortodox” si nici nu am facut-o vreodata cum ca ei ar fi „din lume” iar noi in lume si ( avand capul in nori ) si mie mi se pare delicata o asemenea disociere.
    Ce tineam eu sa subliniez, ” ideea de jertfa” adusa intr-o anumita cultura sau anumit spatiu in care exista todeauna o majoritate si o minoritate avand fiecare modul ei de exprimare a jertfei aduse .
    Pana la urma si cei doi incepatori in a aduce jertfe, Abel si Cain, au avut jertfe diferite ! Problema pe care o interpretez eu e „privitul curmezis la jertfa celuilalt „, si de aici si pana la ce a urmat nu a mai fost cale lunga .
    De-am vedea cu alti ochi jertfa aproapelui nostru, poate ca nu ne-am ura atata (observi nu am zis deosebi?).
    Cu Domnul!

  8. Este buna venita avertizarea, mai ales ca vine din partea unui specialist in tratarea materiei umane, si este bine sa fie cunoscuta si de cei ce se ocupa cu partea spirituala. Am sa fiu mai cu grija ca pina acum, dar totusi ochii trebuie tratati. N-am rezolvat nimic daca raminem la nescoatera ochilor. Este adevarat ca se poate sa stam si nepasatori, dar atunci vor trebui pietrele sa strige. Doamne, calauzeste-ne Tu!!

  9. Probabil ca mai intii ar trebui eu sa vad care este lumina care o folosesc? Si ar trebui sa mai stiu unde se poate face verificarea? Unitatea de masura trebuie sa fie corespunzatoare luminii, nu?

  10. Sigur că da! dar, mergînd pe metaforă, lumina să nu orbească, ci să mîngîie. Uite, am să cobor discuţia pe un palier concret. Am văzut şi eu filmul acela. Eu sunt baptist, ei sunt carismatici, dar toţi suntem creştini şi spunem că slujim Domnului după cum ne îndeamnă Duhul. Poate că lui aşa i-a spus, nu crezi? În sala aia, care semăna cu un cinematograf de pe vremea mea, de pe bdul 6 Martie din Bucureşti, tinerii dansau pe ritmul muzicii… şi nu prea. Erau obişnuiţi cu anumite mişcări, unele erau de muzică de discotecă, iar muzica de pe scenă venea ca o comandă tacită, de mult dorită. Observă bucuria lor: ea nu s-a născut atunci, exista, dar ei nu aveau cum se exprima. Tinerii simt nevoia acestor mişcări, a dansului, mulţi dintre ei. Eu dansam cînd nu eram botezat, dar făceam şi alte prostii. Ei poate că doar dansează, că doar se mişcă în ritmul muzicii.
    Tînărul care cînta şi formaţia lui nu m-au deranjat, pentru că se potriveau cu sala aia. Ei o numesc biserică, e a lor, să le trăiască! Eu o am pe a mea şi, deşi e de cu totul alt gen, potolită şi la locul ei, nu am îndrăzneala să afirm că e mai bună decît a lor. Am văzut imagini de la evreii mesianici care dansează cu acelaşi foc. Îi respect şi-i iubesc, dar eu rămîn baptist. Eu nu văd nicio filozofie în toată povestea asta. Unde ar fi de discutat este recunoaşterea unui anumit stil şi a unei anumite tradiţii pe care nu o acceptăm că există, mode din veacurile trecute (o sută-două de ani, nu mai mult), poezii fără valoare pe care le credem sfinte şi spunem amin după ele, etc. Cînd am refuzat liturghia, am acceptat şi curentele, modele în spaţiul de cult. Nu regret asta, să fim înţeleşi! dar le admir liniştea şi consecvenţa ortodocşilor şi catolicilor, deşi şi acolo sunt discuţii. Lumea cu care trebuie să relaţionăm şi faţă de care să ne revoltăm nu e cea ortodoxă, carismatică, etc., ci aceea satanică, blasfemiatoare, arogantă şi, de multe ori, extrem de artăgătoare.

  11. Felician, Domnul i-a acuzat pe farisei nu pentru jertfa pe care o aduceau, ci pentru puţina credinţă care le însoţea jertfa. Cu cît credinţa este mai slabă, cu atît mai mare este tendinţa spre formalism, spre fundamentalismul orb şi acuzator. Decît comentariile Elisei, prefer muzica lui Tranca: chiar dacă nu mă zideşte, măcar nu mă demolează. 🙂

  12. Aveti dreptate relativ, la fel ca mine, caci cea adevarata este la Unul care este deasupra noastra. Sper ca pina aici sa cadem de acord. In masura care mi s-a dat, cred ca a mingiia asa ceva inseamna a incuraja un asemenea spectacol in Biserica pe care o frecventam. Pentru mine Biserica reprezinta Casa Lui Dumnezeu unde El este neaparat prezent, altfel o numim pe nedrept asa. M-am nascut intr-o familie de penticostali, bunicii s-au intors la Dumnezeu in tineretea lor, deci cunosc foarte putin religia Ortodoxa, sau Catolica. Cu toate acestea, imi vine citeodata sa schimb cladirea Biserici pe care o frecventez cu una Ortodoxa sau Catolica. De ce? Pentru ca noi nu mai avem acea reverenta care ar trebui, nici fata de local, nici fata de Dumnezeu. Unde este problema? Binenteles, nicidecum la mielusei, care pot fi de curind nascuti, sau sint bolnavi si au ramas la statura de mielusel, chiar daca spun ca s-au intors la Dumnezeu de zeci de ani, ci la cei ce pastoresc turma. Ei sint responsabili inaintea Lui Dumnezeu de cei care le-au fost dati in stapinire, dar asta nu scuteste nici mieluseii, pentruca in ei El a pus de la inceput ceva care sa-i avertizeze de pericol. Asa ca, nu este scuza pentru nimeni. Dar sa nu uitam ca in turma s-ar putea strecura si alte vietuitoare, unele chiar periculoase. Prietenia cu ele s-ar putea sa ne coste viata. Biblia ne avrtizeaza sa luam seama, si vremurile care le traim sint prielnice. Daca am comentat pe unele bloguri, am facut-o in cunostinta de cauza, cunosc bine pastorul „bisericii” ( club crestin), si ma doare pentru toti fratii si surorile mele. La sfirsit, vreau sa-mi cer scuze pentru comentariul meu lung, pentru greselile gramaticale sau de care or fi ele, si pentru faptul ca am indraznit sa comentez pe acest blog si pe altele, fara sa-mi cer permisiunea. Va citesc blogul regulat, imi place cum scrieti, am sa-l citesc in continuare, am sa comentez cit mai putin posibil, dar rugaciunea va promit ca va continua (in masura in care Dumnezeu ma va ajuta). Puteti sa postati numai ce este necesar din acest comentariu si va multumesc anticipat. Dumnezeu sa va binecuvinteze si, cu permisiunea dumneavoastra, am sa va numesc de acum inainte frate in Domnul.

  13. Salutare, draga Rasvan!
    E ceva foarte ciudat cu ziua [ zilele ] de luni. M-am trezit foarte devreme. Asa, batraneste, m-am dus la bucatarie si, din rutina, am trecut pe la soba sa o fac sa dea caldura, pe la filtru, sa-l faca sa curga cafeaua si ceva pe langa ea, vorba lui maica-mea, sa am grija ce iau pe inima goala…
    Imi fac de lucru. Incerc sa citesc ceva in Carte dar… trebuie sa renunt foarte curand. Constat ca mintea imi este ca o foaie velina, pe care incerc sa scriu cu un creion, altul decat HB. Caut ceva mai usor. O carte care mi-a prins bine ori de cate ori am deschis-o…
    Rasfoiesc si ajung la un personaj. La adolescentul Iosif, acel Iosif din Geneza. Se facuse urat fratilor, mai intai din cauza ca a vorbit tatalui sau despre vorbele spuse de ei, vorbe rele.
    Citat :
    ,,Vedem un adolescent care are nu numai convingeri bine intemeiate cu privire la integritate si moralitate si sfintenie, dar si curajul afirmarii convingerilor sale.’’

    Revenind la filmuletul asta, mi-am amitit de metodele alea de demult, cand eram la internat. Dimineata: desteptarea, apoi fuga afara pentru inviorare, apoi la spalator, apoi facutul patului, imbracarea si fuga la sala de mese, apoi la clasa. Ceva asemanator si in armata.
    Acum, eu nu stiu cum e cu filmuletul asta. Se spune ca e trunchiat. Adica echipa de filmare a trebuit sa se deplaseze imediat la Cluj la o „biserica sora” sa filmeze ceva asemanator. La Baia Mare, sala respectiva e facuta dupa cele mai moderne cerinte. Este dotata si cu cabine de dus. Dupa „tapureala aia oseneasca” s-au deplasat fiecare in partea corespunzatoare, apoi de la vestiare au aparut din nou in sala, in „tinuta de biserica”. A urmat studiul pentru ziua respectiva.
    Tema : „Intrati pe poarta stramta”.
    Vorbitorul a incercat sa le explice cum e cu intratul, facand referire la cerculetele alea de la hora. E asa cum ati fost prinsi in cerc, se rupe cercul si unul cate unul trebuie sa intrati si apoi sa continuati sa mergeti DREPT la CER pe calea ingusta. Nu se face precizarea cati au raspuns invitatiei de a intra.
    Cred ca, pe unde a ajuns vestea despre aceste noi metode de a face receptivi enoriasii, la slujbele de dimineata, este acum o mare framantare. In multe biserici – nu cele ortodoxe – se mai si doarme.
    Ce o sa fac eu ca sa incep altfel ziua de luni?
    Voi incepe, ca pe vremuri, cu inviorarea. Fuga prin curte, miscari de brate si rotirea capului, apoi spalat pana la brau cu apa rece si sters cu prosop aspru… Asta ca sa nu-mi mai fie mintea ca… hartia velina.

  14. Salutare, dragă Mitică! 🙂

    Interesant ce spui. Dacă armata semăna cumva cu viaţa din cămin, ce se întîmplă la carismatici nu se petrece la baptişti. Iosif Ţon a plecat de la noi şi a devenit „Străjer”, nu a adus noile învăţături în adunarea cea veche. Nenorocirea, zic eu, e atunci cînd lucrurile se amestecă. Cinstit e să le laşi pe toate cele bune aşa cum le-ai găsit. Eu sunt foarte conservator cînd vine vorba de biserica mea (mă refer aici la cultul din care fac parte).
    Nu-i judec pe cei de peste gard. În fond, fiecare şi-a ales calea de slujire şi slăvit să fie Domnul, zic eu, că nu Îl înjură pe Dumnezeu, că nu profanează cele sfinte, aşa cum vedem în lume (lume înţelegînd pe cei fără Dumnezeu). Mă mulţumesc cu foarte puţin cînd vine vorba despre semenul meu, caut să-i găsesc calităţi pe care poate nu le are.
    L-am apărat pe Pustan de fiecare dată cînd şi-a făcut cruce, nu pentru că e penticostal. Şi dacă era baptist aş fi făcut-o. Dar cruce nu şi-a făcut în bisericile noastre, neoprotestante, ci a respectat ordinea casei în care a ajuns.
    M-a deranjat proiectarea filmului „Patimile lui Isus” în biserica baptistă, o peliculă plină de violenţă, dar nu m-a iritat cu nimic videoclipul carismaticilor. În primul rînd, deşi nu-mi place muzica populară, mi-am dat seama că omul interpreta bine, avea voce, instrumentele sunau decent, mişcările de dans nu erau lascive, provocatoare. Am înţeles că la ei, la carismatici, e mai zgomotos decît în alte părţi. Dacă evenimentul ar fi avut loc într-o biserică baptistă, aş fi spus că au înnebunit ăştia din cultul meu şi-al tău. Dacă la mine, în biserica mea, s-ar fi petrecut scene de acel gen, m-aş fi ridicat şi aş fi părăsit sala: fără urlete, decent, în tăcere, neobservat.
    Acum, referitor la zilele de luni: încerc să mai dau jos din calorii, aştept să vină primăvara şi, dacă Domnul îmi îngăduie, să încerc să alerg, măcar dimineaţa şi nu foarte mult. Sunt lucruri care nu depind de mine, ci de El. Pînă şi astea, fleacurile de zi cu zi.

  15. Multumesc pentru comentariul tau.
    Aici e una dintre cantarile vechi…

    Cel ce Te-ai deschis mie

    Cel ce Te-ai deschis mie,
    Stâncă de mântuire,
    Apa şi sânge preasfânt,
    Care curge spre pământ,
    Să mă spele de păcat
    Şi să fiu eliberat.

    Faptele câte-am lucrat,
    Legea Ta le-a judecat,
    Oricât zel eu aş avea
    Şi ce lacrimi aş vărsa
    De păcat nu m-ar scăpa,
    Numai sfântă mila Ta.

    Vin cu datoria mea
    În genunchi la crucea Ta,
    Doamne-s gol, îmbracă-mă!
    Slab, dar Tu ajută-mă!
    Vin ca şi un necurat,
    Tu mă spală de păcat.

    După lupta vieţii grea,
    Trâmbiţa când va suna;
    Şi prin lumi ce strălucesc
    Voi vedea un tron ceresc
    Stânca mea! Primeşte-mă!
    În Isus ascunde-mă.

    Amin

Comentariile nu sunt permise.