Truisme

Am observat un lucru pe care mi-e şi ruşine să-l mai pomenesc (era să spun rostesc), pentru că a fost repetat de nenumărate ori înainte de alţii. Dar, chiar şi un truism, un loc comun, poate deveni un punct de plecare spre un soi de meditaţie, una lipsită de originalitate, ce e drept, dar odihnitoare.

Am cunoscut oameni al căror potenţial intelectual i-ar fi îndreptăţit să ocupe un loc important, nu doar în societate, cît mai ales în ochii celor din jurul lor. Din diverse motive, viaţa i-a împiedicat să dea lumii răspuns talentului pe care Dumnezeu l-a pus în ei.

Fie că au trăit într-o perioadă grea din istorie, plină de evenimente negative, dramatice (cum au fost atîtea în secolul XX), fie că, datorită unor întîmplări nefericite din familie, au fost obligaţi să-şi abandoneze studiile sau nu le-au început defel, unii au fost marginalizaţi, alţii uitaţi, majoritatea refuzaţi de la un loc pe care l-ar fi meritat, dacă trăiau într-o lume normală şi într-o conjunctură favorabilă.

Cunosc oameni cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut că mintea pe care le-a dat-o Dumnezeu le-ar fi fost îndeajuns ca să fie cel puţin egali cu mulţi (din păcate, prea mulţi…) dintre aceia pe care lumea îi consideră inteligenţi şi care sunt curtaţi pentru rangul lor social, pentru gradele universitare, pentru cărţile pe care le-au scris, pentru pictura pe care au expus-o, etc, etc.

Şi nu mă refer aici neapărat la perioada comunistă, unde scara de valori era oricum viciată de interesul unui grup restrîns de activişti (vorba lui Ierunca, în comunism sociologia a murit ca disciplină), cît la epoca pe care o parcurgem. Departe de mine să încerc să generalizez, vreau doar să spun că mulţi din aşa-zişii rataţi de lîngă noi au un potenţial mult mai mare decît oamenii consacraţi de aiurea.

Mîncătoria, invidia, îngîmfarea, egoismul, teama sunt doar cîteva din motivele care ne opresc să-i recunoaştem,  bucurîndu-ne, în schimb, de belşug şi linişte, în timp ce ei ne lustruiesc cu admiraţie, statuile. Şi, cel mai trist e că am început să credem că Dumnezeu ne-a dat din toate pentru că, nu-i aşa? le merităm.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Truisme&8221;

  1. Zilele astea am discutat cu o persoană importantă: omul care, la doi ani după ce s-a pocăit, mi l-a prezentat şi mie pe Hristos. Mi-a arătat prima oară o Biblie şi mi-a dăruit-o, era a lui. M-a dus la adunare, mi-a dat şi m-a-nvăţat primele cîntări creştine, deci primii mei paşi în credinţă se datorează acestui om; despre cine-i vorba… caută pe you Tube „Vidican Marcel”. Cu ocazia asta vei vedea cam cum cînt eu la acordeon, că de la acest om al lui Dumnezeu am învăţat multe.

Comentariile nu sunt permise.