Noroc

Norocul, cuvînt şi urare, imposibil de ocolit. Chiar dacă îl înăbuşim printre rugăciunile credinţei, el respiră de fiecare dată cînd mergem la pescuit, unde, deşi e interzis să-i spui unuia, pur şi simplu, noroc!, acel fir întins! traduce ghinionul peştişorului de aur. Din fericire, se pare că legea norocului nu are efect în lumea animală, altfel răgetele leilor ar avea conotaţii nu tocmai liniştitoare pentru cei din jungla în care trăim. Dacă prin alambicul nădejdii, departe de noroc, se distilează picăturile harului, norocul lumii te pune într-o relaţie de vecinătate cu un dumnezeu cumsecade, cu care poţi sta la taifas, ca de la bărbat la bărbat, şi pe care-l convingi, cu sau fără argumente, să-şi uite bunul plac şi să se plieze, fără echivoc, placului tău. Un examen luat fără baftă e oricum picat la miracol. Desveşnicind, ne începem ziua cu exerciţii de vrăjitorie, în faţa ruletelor-constelaţii zodiacale televizate. Norocul ne petrece, spunea poetul, în timp ce el, scăpat din cazinoul ne-bunilor, adomnea, nesimţitor şi rece, pe faleza stelelor. Pentru noi, românii, ruleta se învîrte sau prea repede sau prea încet, iar bila viitorului cade tîrziu, prost şi cu tronc. Norocul este, de fapt, degetul lui Dumnezeu care îndepărtează greutatea frunzelor din urcuşul ghiocelului spre perfecţiune. Simone Weil spunea că frumuseţea lumii este surîsul tandreţei lui Hristos pentru noi. Doamne-ajută!, cu puţin noroc…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Noroc&8221;

Comentariile nu sunt permise.