Lanţul trofic al minciunii

Cred că în fiecare meserie care are legătură cu cartea există cîteva tratate fundamentale. Nu ştiu dacă afirmaţia e valabilă pentru absolvenţii facultăţilor numite, pe vremea mea, „tehnice”, dar probabil că da. Vorbesc despre cărţi reeditate, îmbogăţite, actualizate de la o ediţie la alta.

Pe vremea mea, se intra greu la facultate. Absolvenţii de liceu care plecau la „tehnice” îşi motivau gestul, pe lîngă înclinaţiile spre meseriile respective, prin faptul că nu mai citeau nimic după absolvire. Erau, cu alte cuvinte, desăvîrşiţi şi gata să aplice, pe tot parcursul vieţii, cele învăţate în tinereţe. În medicină, în schimb, dacă n-ai citit nimic timp de 10 ani, este ca şi cum n-ai fi făcut facultate deloc.

Pentru mine, ca internist, cartea de căpătîi, dacă o pot numi aşa, a fost şi a rămas Harrison’s. De la o ediţie la alta, ea arată tot mai frumos. Dacă prin anii ’90, se mai legau lucrurile între ceea ce făceam noi şi ce lucrau ei, bogaţii,  între timp decalajul dintre o ţară falimentară ca a noastră şi ţările civilizate a devenit prăpastie.

Se spunea că medicii români sunt buni diagnosticieni, că fac multe lucruri cu aparatură puţină. Poate că sunt, în continuare, la fel de capabili. Medicina, în schimb, nu ne-a aşteptat să ne revenim din criza perpetuă prin care trecem. Am rămas la fel de buni de gură, la fel de populişti, doar că ne-am obişnuit să credem în propriile minciuni.

Una din ele este că toată lumea are acces la sănătate, uitînd să spunem că sănătatea este un produs de lux pe care noi nu ni-l mai putem permite. În fiecare etapă, la fiecare pas pe care-l facem în prevenire, diagnostic şi tratament, ne lovim de lipsuri de tot felul. Un tratat gen Harrison’s, amintit mai sus, nu numai că şi-a schimbat aspectul (arată din ce în ce mai epatant), dar a devenit, pentru un practician din România, o carte de SF.

O altă minciună care ni se serveşte, de data aceasta de către politrucii de la toate nivelurile, inclusiv de cei din minister, e că noua lege sanitară va aduce mult bine la popor. Primăriile, nu cu mult deosebite de cele de tristă amintire din regimul comunist, sunt prea sărace ca să asigure bruma de supravieţuire a unui spital. Spitalele trăiesc, astfel, la minima rezistenţă, de la o zi la alta.

A treia minciună este că medicii de familie vor rezolva cazurile mai bine decît specialiştii din spitale. Că ambulator ei vor face minuni de vitejie. Aceştia, constituind  o armată destul de numeroasă şi oricînd gata să-şi apere drepturile cu scandal, sunt recompensaţi cu salarii mari. Cîtă medicină se face la cabinetele respective, nu ştiu, dar la dotarea de care dispun, în aparatură, şi cît personal mediu au, mă îndoiesc că pot prea multe.

Sistemul se menţine şi prin alte două minciuni: pe de o parte, investeşte în formarea medicilor, care, ulterior, pleacă „afară”, lăsînd tot mai multe găuri în urma lor (anestezişti, imagişti, anatomo-patologi, etc.); pe de altă parte,  salarizarea celor rămaşi în spitale este ruşinoasă şi împinge medicii să accepte umilitoare  recompense de la bolnavi.

O altă minciună o reprezintă cabinetele private, unele căpuşînd fără ruşine spitalele, altele simple staţii unde diagnosticul e, de cele mai multe ori, incomplet sau pe alături. Care vor fi consecinţele pe termen scurt şi lung a tuturor acestora? Ce vor face ţiganii, săracii, oamenii fără ocupaţie, „neasiguraţii”? Cum vor fi trataţi? Cum îşi vor plăti medicamentele? Cine va răspunde, pînă la urmă, pentru morţii şi răniţii din sistem?

Nu ştiu, iar în Harrison’s nu scrie. În schimb, televiziunile sunt şi vor fi mereu în delir şi ne vor da răspunsuri… mincinoase.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Lanţul trofic al minciunii&8221;

  1. 🙂 apropo de afirmatia cu medicina si pauza la citit de 10 ani: sunt „tehnice” la care daca nu citesti 6 luni ajunge sa nu mai fii pe val: productia de software este exemplul cel mai la indemana.
    O fi medicina un domeniu unde trebuie sa te pregatesti toata viata, dar cred ca este departe, f departe de ce inseamna pregatirea continua a unui programator.

    Cat despre sanatate, eu vad solutia in Primarii si Judete mai bogate, adica care sa dea mai putin spre centru si sa tina mai mult pt ele, iar acolo in aceste zone mai favorizate economic sa se dezvolte centrele mari, care pot trata orice, au si cu cine si cu ce.
    Apoi pasul doi, dezvoltarea minimului in restul tzarii.
    Este putin sadic, dar alternativa „socialista” de a continua sa dai putin dar peste tot nu prea ne ajuta la „supravietuire”, cu sau fara ghilimele.

    intre pasul 1 si 2 vad sustinerea statului – VITALA – in a asigura conditii celor din zonele mai defavorizate de a fi tratate in zonele mai favorizate.

Comentariile nu sunt permise.