Tranziţia demografică spre… Psalmul 90

În Psalmul 90 sunt scrise următoarele cuvinte:

„Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani…”

Dacă privim lucrurile din punct de vedere istoric, cuvintele Psalmului pot fi considerate profetice, deoarece abia în zilele noastre estimările sunt pe cale să se împlinească.

Asistăm, în aceste zile, la ceea ce se numeşte tranziţie demografică, caracterizată prin scăderea fertilităţii populaţiei la nivel global, corelată cu o îmbătrînire tot mai pronunţată. Se estimează că, pentru prima dată în istorie, în anul 2020 numărul bătrînilor de peste 65 de ani va egala şi depăşi numărul copiilor cu vîrsta de pînă la 5 ani.

Dacă e să facem puţină istorie, trebuie să ştiţi că în Grecia Antică speranţa de viaţă, la naştere, era de numai 28 de ani. În Insulele Britanice, în Evul Mediu, ea era de 30 de ani, pentru ca, în anul 1900 să ajungă, în SUA, la 49 de ani. În anul 2009, tot în SUA, speranţa de viaţă la naştere a fost de 76.9 la bărbaţi, respectiv 81.4 la femei.

Situaţia este foarte interesantă şi dacă privim cifrele în valoare absolută (pe număr de populaţie), dar asta ar îngreuna mult lectura postării. De reţinut este că din  estimările pentru anul 2040 (posibile, în contextul în care vorbim de născuţii din 2000-2010), vor fi de trei-patru ori mai mulţi bătrîni de peste 65 de ani decît acum, atît în China, cît şi în SUA, Europa sau America Latină.

Este afectat, în modul cel mai drastic, raportul dintre numărul celor care sunt apţi de muncă şi cei bătrîni, la care adăugăm copiii şi persoanele cu disabilităţi. Această îmbătrînire globală va afecta creşterea economică, migraţia forţei de muncă, structura familiei, sistemele de pensii şi de sănătate.

Speranţa de viaţă a crescut uluitor în ultima sută de ani, mai ales prin normele evoluate de igienă colectivă şi individuală, alimentaţie, apariţia antibioticelor în terapie, a vaccinurilor, în progresele privind înţelegerea şi tratamentul bolilor cardio-vasculare, cu tot ce înseamnă factori de risc (hipercolesterolemie, hipertensiune, etc.). Pe plan global, fumatul este şi el în scădere.

Speranţa la naştere, în lume, privind globalizat, a ajuns la 65.5 ani pentru bărbaţi, respectiv 69.8 pentru femei. Cu alte cuvinte, suntem foarte aproape, la scară planetară, de împlinirea…  profeţiilor Psalmului 90.

NOTĂ: Pentru conformitate, privitor la cifrele din postare şi la alte date legate de subiect, de consultat:

Richard Suzman, John G. Haaga, „World Demography of Aging„, in „Harrison’s. Principles of Internal Medicine, 2012, ed. 18, vol. 1, pp. 556-562.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s