Cronici mondene (83) Hristos Plus

O primă confirmare a celor scrise de mine la „Capete de bour” cred că am primit-o prin poziţia (surprinzătoare, într-un fel, pentru mine) a lui Daniel Brânzei în disputa dintre Cristian Barbosu şi cei rămaşi la Metanoia din Arad.

Problemele ţin mai mult de sociologie şi de PR, de marketing, de vînzare a unui produs numit creştinism, pe care americanii ştiu să-l comercializeze mai bine decît baptiştii „de modă veche”. Profilul ţintă, reprezentat de tineretul american, copiat de cel din România, nu mai seamănă cu nimic din ce ştiam pînă în urmă cu 20 de ani.

Metodele vechi nu mai prind, nu au impact la generaţiile de azi. Îi văd în jurul meu, mă ciocnesc zilnic de ei. Unii au nevoie de ajutor medical. În meseria mea relaţionez cu foarte multă lume. Nu trăiesc printre bătrîni. Vorbesc în cunoştinţă de cauză.

Metodele americane primesc un ajutor substaţial prin finanţare. Fără bani şi fără spectacol nu mai ai nicio şansă să supravieţuieşti pe piaţă. Or, biserica a devenit un soi de lume în lume, un bîlci în care unii mai lasă, alţii mai dau,  Promo Biserica, adică Hristos Plus. (Unde Plus e varibil, în funcţie de mediul respectiv: fumat, alcool, relaţii sexuale dubioase, rock în biserică, ţinută răpănoasă, etc).

Cînd ani de zile ţi s-a spus că există două drumuri între care trebuie să alegi, unul care duce la biserică, celălalt la discotecă, nu vi se pare că oferta liberală arată mai proaspătă? E cel puţin tentantă, pe gust şi pe gustate. Ceea ce nu înţeleg e amestecul de afacere cu agitaţia versetelor, ameninţările de tot felul, aruncate dintr-o parte în alta, între tabăra noilor şi tabăra vechilor, invocarea Duhului Sfînt în dispute de tot felul, care nu mă conving că lupta s-ar duce pe plan spiritual, ci într-o zonă mult mai prozaică şi mai lumească.

Societatea americană de consum evanghelic, recunoscut pragmatică, care pretinde că îl are pe Hristos de partea ei, e pe cale să răspîndească mesajul (şi mirajul) prin toate ţările pe unde mai există încă baptişti din epoca de Petre. Rămîne de văzut ce vor să facă cu El, cîte centre de desfacere gen Barbosu vor mai inventa, cîţi Ţoni vindecători vor mai promova şi  cîte urme vor mai scăpa turme. A-l plînge pe vreunul din ei ţine de logica lacrimii din ceapă: cade frumos, dar pute urît.

Anunțuri

25 de gânduri despre &8222;Cronici mondene (83) Hristos Plus&8221;

  1. A fi baptist dvs asociati cu a fi drept credincios? Nimic mai gresit. Cei mai conservatori baptisti din lume sunt recunoscuti prin nimic altceva decat prin ipocrizie. Ipocrizia negrutista si slugarnicia de tip Hnatiuc nu e inventie romaneasca desi e promovata cu succes in baptismul din Romania. In spatele asa zisului conservatorism e dorinta avida de publicitate a unor lideri duplicitari, care mint atunci cand nimeni nu-i poate verifica, ii dojenesc pe altii ca sa se ridice ei etc. Deci e total gresit sa asociezi crestinismul autentic cu baptismul. In pofida manifestarilor de orice gen al altor denominatii, ipocrizia pe care o gasesti la baptisti este un fenomen destul de scazut la alte denominatii. Odata cu disparitia baptistului clasic (care arata bine pe dinafara si se da de ceasul mortii sa impresioneze ca el e moral, corect, onest etc) se va diminua si fenomenul ipocriziei in bisericile evanghelice, dragul meu amic.

  2. Vindecatorule:
    Nu prea sunt de-acord cu dvs. Desigur ca in multe locuri e asa cum ziceti dvs.. Dar putin creati un sablon. Printre americanii astia sunt oameni sinceri. Si sunt multi dintre noi victimele inconstiente ale vremii in care traim, PR, marketing, etc. Totusi, D. Branzei dadu exemplul lui Chuck Smith care s-a dus cu Biblia printre hippy si i-a primit nespalati cum erau in biserica sa (mai sunt si alte exemple). Aveti dreptate, exista multe exemple de adaptare ce depaseste orice limite. Dar multi sunt sinceri si duca Evanghelia cu sacrificii personale mari.

  3. Laviniu, vă rog să-mi spuneţi unde am scris eu că baptistul este drept credincios? Din ce aţi dedus chestia asta? Nici despre Negruţ nu am scris nimic. E adevărat, mă simt bine între baptiştii „de modă veche” (eu nu i-aş numi conservatori 100%, pentru că nu sunt). Revoluţia i-a găsit aşa şi nimeni nu s-a gîndit atunci să le arunce în faţă că nu sunt în pas cu vremea. Negruţ despre care vorbiţi a fost testat prin focul comunismului şi a ieşit viu din cuptor, spre deosebire de alţii, care se dau mari reformatori şi carismatici, a căror ţinută morală nu a fost nici pe departe la fel de impecabilă în toată viaţa lor de credinţă (mă refer la colaborarea cu securitatea).
    Vorbind despre ipocrizie versus autentic, vă amintesc că de sute de ani există ortodoxism şi catolicism pe lume, care respectă tradiţia, şi cu toate astea aş fi ultimul care să-i numesc ipocriţi.
    Nu cred că un carismatic credincios este mai autentic decît un credincios ortodox, catolic sau baptist, cu atît mai mult cu cît nu există o unitate de măsură pentru credinţă (exceptînd roada Duhului, dar cu roadele acelea ne lăudăm toţi).

  4. Realitatea trista este, intr-adevar, ca in multe locuri este o adormire spirituala. Evident, Biserica a observat aceasta si multe glasuri s-au ridicat pentru ca poporul lui Dumnezeu sa fie cercetat. Dumnezeu este cel care lucreaza in Biserica si El nu doarme, nici nu a plecat pentru o vreme. Problema pe care o vad eu este ca In aceasta „spartura” de speranta, cand Bisericile intrevad solutii si cauta solutii pentru a iesi din criza, se strecoara solutii „cu efect rapid”, care inlocuiesc prin stralucire artificiala firavele, deocamdata, solutii ale Bisericii. De aici, in loc ca Bisericile sa gaseasca solutii viabile si reale pentru problemele existente, altii ofera repede solutii care, din pacate, nu doar ca nu au longevitate, ci strica si distrug foarte mult. Ele sunt cu efect rapid intr-o anumita zona, dar cu efecte secundare care pornesc adevarate avalanse in alte zone, la care oamenii nu s-au gandit. Pentru ca Biserica nu se face prin capacitatea mea de a o zidi, ci Dumnezeu este cel care, exclusiv, zideste Biserica. Prin oameni, da, prin daruri, carisme, dar, „noi suntem lucrarea Lui”! Da, tinerii aveau nevoie de o solutie problemei amortirii spirituale si a formalismului, dar o solutie duhovniceasca si bine cantarita, nu o solutie straina, pompata fara masura si discernamant, doar de dragul unui numit aspect si neglijandu-le pe toate celelalte. Caci, intr-adevar, au inceput tinerii sa fie atrasi de anumite intalniri, dar, eu va spun de ce sunt atrasi, de fapt: de firesc. Si, da, se umplu anumite spatii cu pereti, dar se golesc sufletele bietilor tineri, care ajung niste epave care pozeaza in ceea ce nu sunt. Adevarate drame bine cosmetizate… Si, a fost trist ce a fost, pe cand cu „formalismul”, dar e mai trist acum, unde s-a ajuns prin abordarea de solutii bombastice, prin incapatanarea unora de a crede ca ei si numai ei sunt profetii lui Dumnezeu acum si aici. Imfatuarea si mandria in exces au daunat intotdeauna Bisericii, in special atunci cand acestea au fost caracteristici ale liderilor religiosi.

  5. Doru Radu, am spus că mă surprinde Daniel Brânzei prin atitudinea sa, dar nu prin alegerea taberei, ci prin pripeala gestului.
    Ca să-şi precizeze poziţia faţă de Iosif Ţon i-au trebuit luni de zile şi a făcut-o cu dinţii strînşi. Cu atît mai mult cu cît, dacă aţi urmărit (şi cred că aţi făcut-o, pentru că sunteţi un foarte fin analist) cu atenţie comunicatul lui Cristian Barbosu, există acolo o frază cheie, legată de manifestările Duhului Sfînt, care îl plasează în direcţia lui Iosif Ţon.
    Or, acolo e, zic eu, cheia discursului lui Cristian Barbosu. Cînd un baptist de talia lui Brânzei nu numai că aplaudă gestul lui Barbosu, dar se mai şi gîndeşte să implice biserica pe care o conduce în susţinerea unui… disident (pînă la urmă, asta este omul), asta miroase de la o poştă a schimbare de paradigmă în sfînta sfintelor. Pluteşte, zic eu, un damf de revoluţie prin aburii de mămăligă românească.
    Vă daţi seama, din ce scriu, că mie nu-mi place nici Barbosu, nici atitudinea lui Daniel Brânzei, nici linşajul la care este supus Paul Dan, care nu este nici pe departe buricul pămîntului, nici sare-n bucate. Dar, şi aici se plătesc unele poliţe, de care nici Daniel Brânzei nu e străin (cu memoria dvs. de elefant, cred că vă amintiţi ce trăznăi a scris Paul Dan pe vremea cînd Daniel Brânzei „o dădea cotită” cu Iosif Ţon).
    Restul e doar poezie, joc de glezne spirituale… 🙂

  6. Vindecatoru:
    Pe dvs va surprinde pastorul Branzei cum ca-l apara [partial] pe pastorul Barbosu. Pe mine ma surprindeti dvs ca-l aparati [partial] pe pastorul Paul Dan. Ca v-ati cerut iertare, etc e normal; daca v-a mustrat cugetul si Duhul lui Dumnezeu, bine ati facut. Ma surprinde ca-l aparati din mai mule motive. Unul, de exemplu, e ca PD ii face pe R. Warren si mai pe unul apostati. Nu stiu de ce gindul imi zboara la Iulian apostatul, Acum, exista mai multe feluri de apostazii. Totusi, e mult prea darnic cu epitete de genul asta dupa cum dl. Manastireanu e darnic cu epitetele paranoia/erezia. Intre atitia pastori si domni sa facem putina ordine. Oamenii lui Dumnezeu s-au contrazis pe doctrine de-alungul veacuriloe si s-au mai si despartit de la Pavel si Barnaba pina mai ieri. Dar nu s-au anatemizat intotdeauna, uneori, da; iar Paul Dan care stie istorie ar face bine sa ia aminte la ea. Branzei alege o atitudine pastorala si de patriarh fata de tinarul lui coleg. Paul Dan [deocamdata] tuna si fulgera in numele adevarului, mai ales a doctrinelor. E mai bine sa alegem varianta Branzei; cel putin mai prudent. Recent, cineva mi-a amintit o polemica intre Wesley si un alt mare om a lui Dumnnezeu (imi scapa numele), despre posibitatea atingerii sfinteniei depline. „Credeti c-o sa-l vedeti pe Wesley in Cer?” – a dost intrebat oponentul sau. „NU” – a raspuns acesta spre stupefactia audientei. „Wesley va fi mult prea aproape de tronul lui D. pt ca eu sa-l pot vedea” – a continuat acesta. Stimate vindecatorule, Barbosu nu e Wesley dar nici Warren nu e dracu’ gol. „Sa stam bine, sa stam cu frica” cum bine zice liturghia ortodoxa.

  7. ”Doru Radu,am spus ca ma surprinde Daniel Branzei prin atitudinea sa,dar nu prin alegerea taberei,ci prin pripeala gestului” Cred ca „gestul” reflecta capacitatea
    lui DB de a intelege, (deocamdata) mai mult ca altii … „mersul vremurilor” !

  8. „Pe mine ma surprindeti dvs ca-l aparati [partial] pe pastorul Paul Dan.”

    Doru Radu, unde-l apăr eu pe Paul Dan? ce-i aia „parţial”, domnule? Am spus că-l fac toţi „afiş” pe unde-l prind, inclusiv Barbosu, deşi Paul Dan este doar un amărît din State care are un blog, la fel de amărît şi, din cîte am aflat de mai bine de un an, nu o duce tocmai bine. Vin nişte „coloşi”, nişte fălcoşi să-i tragă la măsele, că de-aia i s-a stricat jucăria lui Barbosu. Nu, Doru Radu, nu-l apăr. Am un fel de Don Quijotism idiot să ţin cu ăla căzut. Eram bun de avocat. Nici măcar nu i-am luat partea, ci mi-am cerut iertare pentru ce i-am scris cînd nu ştiam cum o duce şi ce face în America. Daţi-mi textul unde i-am apărat ideile şi-l mănînc!

    După aia înşiraţi motivele pentru care eu îl apăr pe Paul Dan! Paul Dan nu trebuie apărat, el trebuie salvat! 🙂

    Apoi, faceţi trimitere, în treacăt, la dl. Mănăstireanu: ce legătură are acesta cu discuţia în speţă? Doar, doar s-o lega vreunul de domnia sa şi iese scandal. Nu vă supăraţi, dar sunt păţit. Eu i-am cerut iertare şi am şters toate postările în care l-am pomenit de rău. (Ce-a mai rămas în acest sens va merge tot la coş, după o nouă verificare.)

    Spuneţi:

    „E mai bine sa alegem varianta Branzei; cel putin mai prudent.”

    Ce-mi pasă mie ce variantă alege Daniel Brânzei? Pe mine viteza m-a uimit, nu alegerea! Şi chiar şi faptul c-a ales… dintre ce şi ce? E Metanoia lui tata, sau a lui Tata? Apoi, cred că noua conducere de acolo a hotărît deja. Ce va face Cristian Barbosu în viitor? Nu vă supăraţi, dar chiar nu-i port grija! E treaba lui. Iar ce fac ăia din America care-l sponsorizează, iar nu mă interesează. Nu pot să repet în comentarii ce-am scris în postare.

    „Stimate vindecatorule, Barbosu nu e Wesley dar nici Warren nu e dracu’ gol.”

    Stimate Doru Radu, asta să i-o spuneţi lui, nu mie. Ce treabă am eu cu Warren? Am scris eu ceva despre el pînă acum?!

  9. „Cred ca “gestul” reflecta capacitatea lui DB de a intelege, (deocamdata) mai mult ca altii … “mersul vremurilor” !”

    Bineînţeles! El e Godfather, nu eu! 🙂

  10. Radu Oprea:
    Asa e! D. Branzei intelge vremurile.

    Vindecatoru:
    Imi place ca ati capatat nerv. Si imi place si mai mult ca tineti cu cel cazut. Dupa acelasi principiu, si altii i-au aratat simpatie lui Barbsu in aceasta imprejurare. Eu am scris doar de ce ma miram ca-l aparati pe Paul Dan si nu v-am reprosat c-o faceti. L-am pomenit pe Manastireanu ca sa arat ca si altii au inclinatii hiperbolice, precum Paul Dan, inclinatii care mie nu imi plac si le ignor. In nici un caz n-am vrut sa provoc pe cineva la atac la adresa altcuiva. Pe onoarea mea! Asa ginesc eu pe mai multe planuri [bloguri] de-odata incercind similitudini. Numai bine!

  11. Modul meu de exprimare este modest. Singura dorinta este sa ma fac inteles in sensul intentiei cu care am scris sau spus ceva. Ceea ce am scris nu a fost doar un paragraf din categoria „de dragul discutiei”, ci o exprimare a unei ingrijorari reale… caci pe acestia – pe tineri – ii vad si-i cunosc prea bine, in fiecare zi. Si nu doar discernamantul imi striga sa n-am incredere in fructele ornamentale care-mi zambesc din gradina perfecta a solutiilor pentru iesirea din formalism si alte cele, ci si rezultatul testelor facute asupra bietilor tineri „lesne crezatori”.

  12. Ce spune un american despre crestinismul exportat din America ….

    Paul Washer
    Everybody in this world, I hope you know this: everyone in the world that is involved in Christianity knows that America is the BIRTHPLACE of every heretical teaching on the face of the earth, almost.
    You know what my greatest fear is? My greatest fear is that the wall around Cuba is going to fall. You say, “Why would you fear that?” Because all of the heresy in the evangelical church will find its way into Cuba!

    I go into countries sometimes and they will tell me this, “Go back to your country and tell them please don’t send anymore missionaries.”

  13. @gabi
    @ Laviniu
    Aveti fiecare dreptate, in cea mai mare parte, insa pana la urma absolut nici o biserica institutionalizata, care desigur in decursul timpului a mai ales sa aibe:
    tot felul de ierarhii la diferite nivele ( pe grupuri de interese / afaceri / inrudire ) , alegand fiecare o denumire nebiblica si nu in ultimul rand mai si exagereaza atat prin sustinerea fatisa a unor doctrine omenesti iluzorii ( doctrine preluate prin parafrazarea textului biblic) cat si prin dezvoltarea unei traditii propri , ei bine nici o astfel de adunare/comunitate (fie ea regionala / nationala / continentala / mondiala) nu mai este cu adevarat o parte a trupului Lui Hristos Isus , Biserica celor mantuti!
    Astfel de adunari sunt niste temple gen : mistik club , avand cativa dj sau mc in fruntea lor ca sa coordoneze activitatile, fie ele ultra-conservatoare sau
    hiper-contemporane , sunt morminte varuite in toata regula !

  14. Salut Rasvane! Nu are legatura cu articolul: da-mi si mie te rog, pe mail, cele mai autorizate pareri, medicale, cu privire la comportamentul uman si la psihicul uman de dupa chimioterapie! Te rog mult, daca stii: am in vedere link-uri, pdf-uri etcetera!

  15. Gabi,
    Paul Washer este si el to american–se auto acuza… In plus, el face misiune pe bani americani nu pe banii celor pe care el ii ridica in slavi…PW mananca mult bors si uita ca aia pe care el ii critica il tin in business pe el.. PW spune doar partea negativa a Americii… America are si multe merite, mai multe ca oricare alta tara.

    Cat despre Cuba, as vrea sa.l vad pe el mergand traind acolo–e usor sa faci afirmatii tari cand nu te costa nimic…PW e si el un om ca oricare altu–prea il ridici la rang de ce nu e 🙂

  16. Val mai informeaza-te un pic inainte de a scrie … da un google si citeste un pic despre Washer si ce organizatie are, si cum isi conduce organizatia , cum colecteaza banii, unde a fost misionar si in ce conditii

    Inteleg ca tipul charismatic American nu prea stie de el si de multi alti americani care sint misionari deoarece nu zbiara toata ziua bunaziua pe TBN dupa bistari…

  17. Salutare Draga Rasvan.
    Dupa cateva zile de ceata sau ,,in ceata ” iata o zi cu ceata ..afara .
    Realizez ca nu-i deloc confortabil sa te afli ,,in ceata”.
    Cea de afara e mai de dorit stiind ca asta nu poate tine multa vreme.
    Mi-a venit in minte o meditatie care la vremea cand am citit-o prima data mi s-a parut interesanta.
    E vorba de Moise si cele cateva zile de activitate intensa aflat la varsta respectabila de 4o de ani.[mai precis la prima treime din viata.]
    Bine facut trupeste, cu studiile terminate cu brio ..tot ce avea mai bun Egiptul.
    Prima zi dupa ce -i vine dorul dupa fratii lui .
    Nu trebuie sa treaca decat cateva minute pana ce sangele i se infierbanta si-l pocneste fara nici o sansa de a se ridica pe egipteanul care-l nedrepatatea [il batea ] pe unul dintre cei din neamul sau.
    Se uita in jur si il ascunde in nisip.
    Se gandea ca gestul sau o sa deschida inimile fratilor sai sa creada ca el e ,,solutia de salvare” din greaua robie. N-a fost sa fie …
    Ziua a doua.

    Doi dintre frati se cearta se imbrancesc …
    Se apropie de ei si-i indeamna la pace.
    – Voi ce bai aveti de va certati ca doar sunteti frati !
    Unul dintre ei care se simte cu musca pe caciula se dovedeste a nu fi doar rau ci si rau de gura.
    – „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?”
    Cuprins de teama devine fugar…
    Inca un episod.
    Obosit de drum sta langa fantana si iata si aici martor la alta nedreptate .
    Un grup de fete ciobanite alungate de catre niste vlajgani de la fantana dupa ce tocmai scosese apa pentru oi .
    ,,Moise s’a sculat, le-a ajutat, şi le-a adăpat turma.”[ nu ni se spune cum le-a ajutat]

    Bazat pe aceste intamplari nu ai decat sa-l lauzi pe un astfel de om .

    Si totusi vor mai trebui sa treaca inca 40 de ani in ,,sclola LUI ” pana va fi apt pentru ceea ce urmeaza a-l chema sa faca.

    Elanul tineresc se vede ca nu-i deajuns …..

  18. Gabi,
    Pe hartie si constitutia lui Ceausescu era cel putin buna, practica era o alta poveste…Stiu mai mult decat crezi despre PW si HeartCry–si la el ca la altii–cine scrie rapoarte primeste bani, cine nu…se descurca cum poate… Nu zic ca nu face chestii faine si tari, ca face, dar nu e singurul…nici nu este vreo autoritate in ale crestinismului–e bun la evanghelizare (lucru f important si necesar) si cam atat.

    Oricum, nu asta scriam eu, ci daca americanii sunt nefolositori si el e tot american, iar daca el este exceptie, nu este singura exceptie… Sunt convins ca suportul financiar nu vine din Romania nici din Peru nici din Rusia… ci de la americanii pe care el ii vorbeste de rau. Si mai ziceam ca il invit sa se mute in Cuba si apoi sa vedem daca mai crede in a nu veni americanii pe acolo….Nu doar atat–Americanii vin f mult in Cuba si ajuta enorm–cunosc lucratori care merg acolo aproape lunar si Cubanezii se bucura si le foloseste… Asa ca generalizarile lui PW sunt doar progaganda lui tipica..Bine ca nu.l baga nimeni in seama la chestiile astea…

  19. Val , de data asta nu stii ce vorbesti….stiu ca carismaticii nu-l sufera …deoarece carismaticii au religia lor specifica cu doctrina lor specifica …..minuni , rock and roll, mai ceva minuni si hai acasa ca ne-am simtit bine … teologia sistematica de baza a carismaticului

  20. Gabi, eu m.am declarat carismatic adesea, dar daca tu asta numest carismatism (vezi comentariul tau), nu cunosti carismatismul deloc…Sunt de 20 de ani + in biserici (numite de voi carismatice) dar eu nu stiu nimic din ceea ce sustii tu cum ca carismaticii ar fi–poate ar trebui sa te imprietensti cu cativa si s.ar putea sa.ti schimbi parerea….Pe PW (nici vb ca nu il suport) il consider un lucrator de calitate, dar nu il indumnezeiesc cum faci tu citandu.l (pe el si pe altii) ca si cum facand asta pune capat argumentelor…Parerile lui PW (si toti pe care tu ii citezi ca si Scriptura) pana la urma sunt doar o pareri care pot fi drepte sau gresite… 🙂

Comentariile nu sunt permise.