Oscar prin sîrma ghimpată

MOTTO-MĂRŢIŞOARE: „Şi dacă cineva te vorbeşte pe la spate, cu siguranţă că eşti înaintea lor.” – Brother Joseph

„Un soldat deştept doarme într-o oră cât altul prostuţ în 8 ore!” – Brother Santorio

Aş putea spune ca şi apostolul Pavel: schilodească-se odată cei ce vă tulbură;
dar n-o fac…” – Sister Elisa

M-am uitat (deşi holbat ar fi termenul corect) la seara Oscarurilor, fără niciun sentiment de vinovăţie, cum ar putea crede prietenii care mai au o speranţă de recuperare cu mine. Singura teamă ar fi fost pierderea de vreme, dar, cu vîrsta, timpul oricum se scurge foarte repede şi nu mai stau după coada lui să-l cronometrez.

Or, unde să găseşti un calup de eleganţă, de rafinament, de relativ bun gust, de bogăţie epatantă şi fericire plastificată în afara acestui gen de socializare a oamenilor din cinema? A celor care contează, evident. (Patriotismul mă tot bate la cap să ies de „După dealuri”, dar mă abţin să fac comentarii pe marginea filmelor româneşti.).

Cu alte cuvinte, au fost trei ore de spectacol din care vedetele noastre de televiziune ar fi putut învăţa ceva, măcar să facă glume decente, cu ceva mai multă perdea decît se obişnuieşte pe la noi. (Vezi monumentele de neamprostie gen Vocea României şi Românii au talent, la care, cu un masochism inexplicabil, mă uit de fiecare dată, alternînd de la înveselire, la dezgust.).

Nu vreau să vă spun ce cred despre filmele premiate sau nominalizate. Fiecare are grila lui de apreciere şi, pînă la urmă, în ceea ce mă priveşte, de-a lungul anilor n-am ratat niciun film din categoria asta, deşi, de multe ori, mi-a părut rău că mi-am pierdut timpul (ăla de care scriam, într-un paragraf de mai sus, că nu-mi pasă).

Evident, am căscat gura la modă, la coafuri, la bijuterii, dar mai ales la feţele celor din sală şi de pe scenă, actorii pe care-i ştiam de ani de zile şi care dăduseră viaţă unor personaje, care mai reuşite, care mai puţin. Poate ar fi de amintit performaţa lui Daniel Day-Lewis, singurul actor care a cîştigat trei Oscaruri în carieră. Dincolo de premii, el este cu adevărat un mare actor, cu foarte puţine filme, dar toate unul şi unul.

Am visat, timp de trei ore, în templul unei religii numite cinematografie, alături de unii din sacerdoţii şi preotesele sale, uitînd de sărăcie, de criza economică, de şomaj şi  de ţara infectă în care trăiesc. Şi am făcut-o fără să am niciun moment senzaţia că-mi trădez crezul, religia sau patria. Am trăit într-o poveste, cu desvrăjeala pregătită, ca într-un labirint cu o cale de ieşire cunoscută, bună şi verificată.

Abia după un ceas sau două, după ce luminile de la Hollywood s-au stins, mi-am făcut socoteala, comunistoidă şi pocăielnică, cam cîte vieţi de foamete sau sărăcie ar fi salvat o divă,  cu preţul unei rochii sau a unui costum de gală? Ea în salopetă şi amărîţii ghiftuiţi? Probabil multe.

Şi, tot aşa, ca şi-n alţi ani, m-am rătăcit, melancolic, prin kibbutz-urile memoriei, fredonînd Internaţionala şi privind, înlăcrimat, prin sîrma ghimpată care-mi zgîria ochii,  la steagul roşu multiplicat prin cristalele Swarovski care spînzurau din tavanul sălii de peste ocean.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Oscar prin sîrma ghimpată&8221;

  1. Dragă Răsvan,
    Eu vă recomand următorul dialog dintre Patapievici şi Pleşu, pe tema ultimei cărţi a celui din urmă: http://www.privesc.eu/Arhiva/15194/Dialogurile–inapoi-la-argument–cu-Horia-Roman-Patapievici–Despre-Parabolele-lui-Iisus–Invitat–Andrei-Plesu (vă asigur că timpul pierdut pentru a urmări înregistrarea va merita);
    Dialogul a avut loc ieri, la Librăria Humanitas de lângă Cişmigiu. Poartă numele fostei emisiuni „Înapoi la argument”, pe care, spre supărarea multora, TVR-ul n-a „relocat-o” odată cu închiderea canalului său „Cultural”.
    Am scris despre întâlnirea de ieri pe blogul meu; vor mai avea loc asemenea dialoguri în ultima joi a următoarelor trei luni (martie, aprilie, mai), cum reiese din finalul postării.

  2. Remarcabilă postarea ta, dragă Tudor. Puteai să laşi modestia la o parte şi să pui şi linkul:

    http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2013/03/01/sa-ne-intoarcem-inapoi-la-argument/

    Acum sunt de gardă şi am un trafic de net mizerabil, aşa încît voi amîna pe mîine vizionarea. De-abia aştept. Nu vreau să mai spun nimic despre noua conducere a TVR că-mi stric seara. Şi aşa e trist să-mi petrec prima zi de primăvară într-un spital.

    Cu atît mai preţioasă a fost postarea ta, care m-a ajutat să gust un eveniment deosebit. Da, pe plan intern Bucureştiul nu poate fi înlocuit cu nimic. Poate e nostalgia, nu ştiu… Mă bucur că oameni inteligenţi ca tine se pot hrăni sufleteşte, culegînd firimiturile cu atît mai preţioase.
    Încă o dată, îţi mulţumesc!

  3. Dragă Răsvan,
    N-am dat şi linkul întrucât consider că am exagerat tot făcând „reclamă” la propriile postări pe acest blog; dar da, acum ar fi fost cazul.
    După cum se poate observa, înregistrarea a strâns 17.500 de accesări într-o singură zi – 1 martie; este destul de impresionat, ţinând cont că emisiunea televizată avea în jur de 20.000-30.000 de telespectatori, iar acest eveniment nu a fost relativ puţin mediatizat. Dl. Patapievici se poate considera răzbunat 🙂
    Că tot a fost lansată cartea în preajma alegerilor parlamentare, Andrei Pleşu şi-a permis – venind vorba despre „Minima moralia” (1988) -, să amintească şi de acuzele unui anume politician, care i-a criticat cartea pentru că titlul ei l-ar fi plagiat, chipurile, pe Theodor Adorno, care are o lucrare cu acelaşi titlu (1951). Acelaşi om politic – aminteşte Pleşu – (care nu este nimeni altul decât Petre Roman) a scris în auto-biografia sa că el s-a format citind, din biblioteca paternă, „scrierile lui Socrate”; din păcate pentru toţi, însă, „Socrate n-a apucat să scrie nimic”.
    Asta întăreşte încheierea făcută de Gabriel Liiceanu: oameniii care se distanţează de cultură tind să devină şi mai puţin civilizaţi, adică „se simt tot mai prost laolaltă unii cu alţii”, şi ca dovadă sunt emisiunile poltice de tot soiul. De aceea a avut şi emisiunea „Înapoi la argument” atâta succes: pentru că propunea o dezbatere cât se poate de civilizată. Deşi un „intelectual de elită”, Patapievici a reuşit să facă la emisiunea lui ceea ce prezentatori mult mai puţin „citiţi” nu reuşesc la emisiunile lor: să pună în „prim plan” nu pe ei înşişi, ci invitatul.
    De aceea, aştept cu mare interes următorul dialog din 28 martie, cu Gabriel Liiceanu, „Despre naivităţile noastre”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s