Recitiri

Cine mai citeşte teatrul lui Blaga în ziua de azi? Bănuiesc că nimeni, eventual numai cei care-şi cîştigă existenţa din predat la facultate. Nu că s-ar citi greu, dimpotrivă. Cu alte cuvinte, nu e o pierdere de timp prea mare. Nu curge sînge. Alta-i buba.

Oricum, e chestie de gust. Şi trebuie să mai spun, de vîrstă: cu cît eşti mai crud, cu atît înghiţi mai uşor pastila de cultură administrată, uneori cu forţa, de alţii. Juvenil fiind, chiar te poate entuziasma, la un moment dat, gustul siropului de tuse.  Dintre toate piesele sale, ratasem, în liceu, “Tulburarea apelor”.  Avusesem un adevărat cult pentru poezia lui Blaga. Mici reminiscenţe au mai rămas, dar grotesc de puţine în comparaţie cu efluviile emoţionale de pe vremuri. Între timp, am aflat despre om lucruri care nu se spun la şcoală şi care, oricum, n-au nicio importanţă în evaluarea estetică a operei, dar îl fac mai interesant, mai uman, mai din carne şi oase: că a fost mason, că n-a avut prea mare talent de profesor, fapt pentru care, ca să obţină o catedră la Universitate, a trebuit să se alieze cu cine nu trebuia şi cînd nu trebuia. Ca mulţi alţi geniali de-ai noştri, nu s-a putut abţine de la bucatele otrăvite ale politicii. Unii-l mai venerează, alţii l-au uitat. Interesant ar fi, de fapt, cîţi îl mai recitesc. Cei mai moderaţi recunosc că, la capitolul filozofi, nu ne-am prea spart în figuri, aşa încît unul de talia lui Blaga ar trebui menajat, lăsat măcar pentru vitrină. Întorcîndu-mă la piesă, ce să spun? Nici de muzeul literaturii nu cred că mai ţine. Călinescu era de altă părere, deşi recunoştea că niciuna din piesele lui nu poate fi pusă în scenă, şi mai ales asta. Acum, las la o parte ce-ar putea face un regizor dintr-un text plin de metafore (în ziua de azi orice e posibil, dacă ai un scenarist bun), şi vorbesc numai de lectură, adresîndu-mă unui cititor cîrtitor ca mine, care mai calcă, uneori, prin ograda lui O’Neill (şi nu a lui Nilă! că veni vorba, în afară de Moromeţii- unii reducîndu-l la primul volum!- ce mai rămîne azi din statuia lui Marin Preda?). Problema care m-a intrigat e cu totul alta: cum a putut un om de cultura lui Blaga să asocieze răspîndirea luteranismului în Ardeal cu o fecioară perversă, îmbrăcată în stacojiu, care face să fiarbă (de poftă) sîngele popilor noştri catolici şi drept ortodocşi, care-şi ard bisericile pentru a se cupla cu vrăjitoarea? În general, există două moduri de a construi un text literar: fie plecînd de la temă, de la un tipar pe care-l stabileşti dinainte şi vii, apoi, cu personajele, pe care le pui să-ţi ilustreze ideile, fie pleci de la structura unui personaj, în jurul căruia brodezi acţiunea, pe măsură ce scrii sau ştiind de la bun început la ce final ajungi. O capodoperă combină ambele structuri. Blaga, ca să termin cu el, se foloseşte de personajul înţelept, Moşneagul, pentru a vehicula credinţa sa panteistă, antropomorfismul care-i bîntuie şi poezia. El neagă Înălţarea lui Hristos la Tatăl. Îl vede, în schimb, înviat şi întrupat în pietre, munţi, flori, arbori, etc. Perversitatea mesajului nu este doar acesta, ci şi faptul că poetul-folozoful-dramaturgul nu face nicio diferenţiere între Protestantism şi afirmaţiile păgîne de mai sus. Nu e de mirare că preotul convertit îşi ia lumea în cap, rătăceşte prin păduri şi se botează cu… pămînt. Pentru că, nu-i aşa, “Azi Pămîntul e trupul său… Isus e piatra, Isus e muntele…”.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Recitiri&8221;

  1. A.S.: Dragă Răsvan, încep prin a admira noul aspect şi nume al blogului – deşi eu tot te consider „Vindecător”, şi-mi plăceau mult păsările avea zburând pe un cer senin 🙂
    Îmi permit să deranjez noul „Jurnal” cu evenimentele „Înapoi la argument” pe care, din februarie a.c., le promovez cu consecvenţă pe acest blog (indiferent de numele pe care l-a purtat sau îl poartă).
    Înregistrarea evenimentului de azi: http://www.privesc.eu/Arhiva/16356/inapoi-la-argument-cu-Horia-Roman-Patapievici
    Câteva precizări:
    [1] Nu este o apologie tradiţională a existenţei lui Dumnezeu (ne poate lăsa multora dintre noi – cei credincioşi – un gust amar….).
    [2] Durează destul de mult (100 de minute).
    [3] Demonstraţia este destul de complicată (mie mi-era greu să urmăresc şi aveam ecranul în faţă – am ajuns, printr-o înlăunţuire favorabilă de întâmplări spontane, în primul rând 🙂 ), încât video-ul trebuie privit la un moment de dispoziţie şi energie optimă.
    [4] N-am depistat vreo referire ocultă nici de data aceasta, în afara exemplului neinspirat de proprietate pozitivă dat de dl. Dumitru, „Dumnezeu este roşu” (dl. Patapievici, glumind, spune că „aceasta este o aberaţie. Toţi ştim că Dumnezeu e verde” 🙂 ).
    Repet, demonstraţia este, într-adevăr, „serioasă”, dar nu „importantă”, pentru că (cred eu) nu prin logică se ajunge la Credinţă, şi nu prin „raţiune” (chiar şi formală) se va ajunge la Adevăr.
    Mi-am permis câteva comentarii, aici: http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2013/04/25/sa-ne-intoarcem-inapoi-la-argument-3/
    O seară frumoasă.
    Sper să revin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s