Comentariu

Dragă Barthimeu, aş vrea să dau curs invitaţiei tale de a ne spune părerea asupra cazului prezentat de tine. Asta în ciuda lanţului vostru de perplexităţi, evident.

Un lucru este clar: ai considerat oportun să faci public dosarul tău. Riscul pe care ţi l-ai asumat includea şi reacţia rudelor celor care au colaborat cu securitatea. Nu ştiu dacă te-ai gîndit la aspectul ăsta. Oricum, situaţia e dramatică pentru copiii celui amintit de tine. Am toată compasiunea pentru ei şi cred că nu meritau să sufere pentru păcatele tatălui lor tocmai în preajma Paştelui. Aici le dau dreptate. Tot dreptate îi dau şi fiului care ţi-a trimis un mail pe privat, iar tu l-ai făcut public, fără să-l avertizezi. Asta a fost o greşeală pe care, spun eu, ar trebui să ţi-o asumi cu toată bărbăţia.

Referitor la cazul în speţă, pot spune un singur lucru: că informaţiile pe care le-a dat el securităţii despre tine erau apă de ploaie. Pare că, de fapt, i-a dus cu preşul, cum se spune pe la noi. Că a fost racolat de serviciile respective este dincolo de orice îndoială. În ce condiţii şi cu ce preţ, prin ce ameninţări a ajuns acel creştin să facă acel pas, ei bine, aici e o mare problemă. E un erou negativ, categoric, dar nu ştiu dacă a fost şi o mare canalie. Mai am încă ceva de adăugat aici: nu ştiu ce fel de om era în realitate, în carne şi oase. Dacă a făcut şi lucruri bune, care să-i răscumpere, cumva, conştiinţa. Eu plec de la premiza că omul acela a trăit o viaţă de coşmar, de compromis. Nu ştim ce a fost în sufletul său, iar faptul că e decedat de 7 ani (dacă am înţeles bine), nu te poate ajuta, ci dimpotrivă, te încurcă şi mai tare. Din păcate, aşa cum scria în recenta (şi excelanta sa carte, zic eu) Gabriel Andreescu (1), vorbind despre dosarele securităţii, ar mai fi un pericol de luat în seamă aici: ca securiştii care instrumentau cazul să nu se fi lăudat cu ce nu aveau, ca să fie, la rîndul lor, lăudaţi de şefii lor ierarhici. Înfloreau, pur şi simplu, aşa-zisele declaraţii ale colaboratorilor. Bîlbele pe care le-ai sezizat şi tu, neconcordanţele în declaraţii, nu fac altceva decît să-mi întărească bănuiala că acest om despre care vorbim era mai degrabă o victimă căzută în capcana păianjenului, decît un individ odios şi gata să spună şi ce n-a văzut sau auzit.

O problemă la fel de complexă, pe care o ridică şi Gabriel Andreescu în cartea de care am pomenit, este lipsa unei legislaţii care ar fi impus anchetarea lucrătorilor din securitate (ofiţerii şi subofiţerii care mai erau şi sunt în viaţă şi iau pensii grase pentru meseria jegoasă pe care au practicat-o) şi abia apoi, cu grijă şi măsură, să analizeze cercetătorii dosarelor în ce măsură un colaborator sau altul a avut o vină reală sau doar contrafăcută de securitate. Pentru că, e lucru ştiut: ei recurgeau, de multe ori, la falsuri, la declaraţii interpolate aiurea, ca să ia o primă de 1 mai şi 23 august sau o macaroană în plus pe epoleţi.

Ar mai fi multe de spus, legat de hermeneutică şi contextualizare, de uitare şi iertare. Rănile nu se vor cicatriza nici cu perplexitate, nici cu comentarii de genul celui al dlui Stan (Stan şi mai cum?).

Sper să nu mă acuze dl. Validans că m-am amestecat într-o treabă de familie. Din moment ce documentele au devenit publice şi Barthimeu n-a interzis comentariile la această postare, invitaţia lui putea chiar să lipsească. 

NOTĂ

(1) Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii, ed. Polirom, 2013. 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Comentariu&8221;

  1. „Asta a fost o greşeală pe care, spun eu, ar trebui să ţi-o asumi cu toată bărbăţia.”
    Aici l-ati prins bine pe barthimeu…de calciul lui Ahile, troianul. N-o sa-si ceara iertare pe blog pen’ca n-a facut-o niciodata. In viata reala, da, a mai facut-o; da’n cea virtuala, ba.
    N-ar fi mirare, E insa o auto-deconspirare subtila pe care o facem cu totii: mirindu-ne ca nu stiu cine nu-si cere iertare pt trecut, noi ne aflam in imposibilitatea de-a ne cere iertare pt prezent.
    O vorba biuna despre barthimeu, la trecut. Merita simpatia si admiratia noastra. Simpatie pt ca era urmarit de Secu si admiratie pt ca a avut curajul sa se alature pt o vreme comitetului pt apararea noastra, a crestinilor. In vremea aceea, altii „dormeau in transeele dusmanului”, cum zice dl. Branzei.

Comentariile nu sunt permise.