Înviere (3)

M-am întrebat dacă se poate scrie în limba română un text literar de ficţiune care să aibă o valoare oricît de mică din punct de vedere estetic, iar autorul să fie un evanghelic, constrîns de diverse canoane şi atent să respecte “pronuncţia cerească” despre care vorbea Spurgeon.

Dar, parcă n-aş merge chiar atît de departe, şi m-aş opri la un gen ceva mai facil, a unei biografii, să spunem, care să aibă drept subiect un creştin oarecare, mai mult sau mai puţin cunoscut de cei din jurul lui. Un om interesant, nu neapărat un model pentru ceilalţi, dar care să fie autentic, atît prin ceea ce afirmă, cît şi prin ceea ce face. Nu ştiu dacă lumea s-a săturat de modele, dar de clişee în mod sigur da. În general, din ce am observat, evanghelicii au două existenţe: una înainte şi alta după venirea la Hristos. Ele nu se împletesc, nu alternează, ci reprezintă fie o ruptură dramatică în existenţa respectivului, fie o trecere lentă de la o viaţă lumească, la una duhovnicească. Am observat, de asemeni, că există atitudini diferite ale subiecţilor în ceea ce priveşte viaţa lor de pînă la unirea cu Hristos. Unii nu vorbesc despre ea şi o doresc uitată. Alţii, dimpotrivă, ajung să facă un soi de turnee prin bisericile evanghelice, povestindu-şi viaţa pe care au dus-o cînd erau departe de Domnul, pentru a arăta ce a făcut El pentru ei, cum din nişte oameni de nimic, au devenit mădulare smerite ale bisericii Sale universale. Alţii, fie că au fost mari beţivi, fie curvari sau destrăbălaţi în adevăratul sens al cuvîntului, s-au pocăit şi viaţa lor a luat alt sens, devenind modele pentru comunitatea locală, dar a căror existenţă lumească a fost cunoscută de puţină lume, de familie şi de prietenii apropiaţi. Ei nu doresc publicitate. Există, zic eu, o mare masă de oameni care s-a trezit în biserică şi a adormit în ea, fără să se fi petrecut ceva dramatic în conştiinţa ei. Credincioşii care fac parte din ea devin, de multe ori, modelele de luat în calcul cînd vrei să clădeşti o lucrare, chiar dacă ceea ce spun despre sine apare artificial şi copiat din cărţi. Cred că tocmai aceştia au deprins, din leagăn, pronuncţia cerească, şi poate că nici n-au cunoscut vreo alta. Din păcate, zic eu, ei nu pot deveni modele pentru cel ce s-ar încumeta să facă, cît de cît, literatură.

(va urma)

Anunțuri