Regret

Într-o bună dimineaţă, care nu anunţa prin nimic ceva special, m-am decis, brusc, să plec în căutarea oamenilor de plastelină. Ca să-i găsesc, nu aveam nevoie decît de o cutie, iar pentru cutie, de un pod, iar pentru un pod, de o casă, iar pentru o casă, de cîteva poze, iar pentru cîteva poze, de multe umbre şi puţine lumini.

Şi de o clipire de gene, peste care a trecut o vreme şi le-a închis într-un somn care nu avea nevoie nici de casă, nici de pod, nici de cutie de plastelină, ci doar de o poartă îngustă şi de un petec de cer. Dar, înainte de toate, de un zid care se numea trecut, pe care am lipit un surîs, pe care l-am uitat în colţul gurii şi pe care l-am numit, în lipsă de ceva mai bun, regret.

IMG_1765

 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Regret&8221;

  1. M-a impresionat mult textul tau… mai ales ca am putut face analogii cu orice alte nostalgii despre trecut, amintiri si iubiri vii…care ne raman.
    Zile insorite iti doresc! Din toata inima.

  2. Mulţumesc, dragă Oana. Zidul ăsta era colţ cu inima bunicilor, adică parte din uliţa care dădea într-o altă uliţă, şi tot aşa, pînă ajungeam la ei… Dacă trecutul ar avea trup, aşa ar arăta vasele lui. Acum se mai spijină doar de o umbră. Oricît am încercat, din jocul ăsta a lipsit mereu o piesă. Probabil că nostalgia este tocmai încercarea disperată (şi zadarnică) de a o regăsi.

Comentariile nu sunt permise.