Tenis

M-am săturat să muncesc. Cred că am mai scris despre asta. Aş putea să dau vina pe ţară, pe vîrstă, pe vremuri şi pe mine. Cel mai frumos sună autocritica. După aia vine chestia cu politica, unde ne pricepem toţi.

Apoi, e bine să o dau pe partea religioasă, de care mă feresc, în general, să aduc vorba. Aud suficient de des că Domnul este Medicul Suprem şi, fără să contest în vreun fel acest adevăr, nu mă simt în stare să-l repet suficient de des pentru ca unii din cei ce mă citesc să constate că nu am căzut de la credinţă. În general, mă feresc să dau verdicte asupra unor tratamente de alt gen decît cel alopat. Am cunoscut oameni (din fericire, puţini) care, fără să fie medici sau pensionari prin meseria asta de vindecători cu diplomă, se laudă cu lecuiri miraculoase, cu intuiţii şi revelaţii care ar face să pălească pe orice ateu sau agnostic, învăţat să se bazeze doar pe ştiinţa învăţată la şcoală şi, mai ales, în afara ei. Nici aici nu sunt cu nimic împotrivitor şi cred că Domnul e la lucru, mai ales acolo unde oamenii şi vremurile au cam lăsat-o baltă cu asta. Nu m-am putut împiedica, ani de zile, să admir medicii care s-au ilustrat şi prin altceva decît prin meseria lor, Cehov fiind, din punctul meu de vedere, poate cel mai reprezentativ. Am cunoscut oameni foarte sensibili, din nefericire puţini, care, pe lîngă meseria de doctor, cîntau la un instrument, în orchestra medicilor. Şi despre ei cred că am mai scris. Întîmplător, sau poate că nu, toţi aveau un caracter frumos, înţelegînd prin asta, în primul rînd, o modestie direct proporţională cu valoarea lor profesională recunoscută de majoritatea. Detest, dacă nu cumva cuvîntul e prea dur, oamenii de la amvon, sau pe cei aflaţi imediat în preajma lui, care fac vindecări miraculoase, invocînd la tot pasul puterea Duhului Sfînt. Cred că ştiţi la cine mă refer şi nu are rost să mai insist. Începusem să vă spun că m-am săturat de muncă, sub toate aspectele ei. Mă uitam, ca alţi români care au timp berechet de pierdut, la turneul de tenis de la Roland Garros. Comentatorul pomenea, la un moment dat, de locuinţele de lux aflate în zona aceea, de viaţa pe care o duc parizienii, peste care n-a trecut comunismul decît tangenţial sau deloc, despre Marcel Proust care s-ar fi născut şi trăit în zona aia (n-am avut timp să verific, aşa că luaţi afirmaţia ca atare, fără pretenţii) şi mi-a răsunat în urechi o sintagmă tot mai des folosită de o anumită categorie de cetăţeni din scumpa noastră ţară, învăţată tot de la televizor: să lăsăm pacientul să moară? În timp ce produsul pe care ei îl numesc pacient este alcoolic, agresiv şi fără asigurare de sănătate. Tentat aş fi să le răspund afirmativ, dar n-ai cu cine te înţelege. Măcar şi pentru că, vorba poporului, pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti: la Paris, la Roland Garros, sau cît mai departe de Dacia (şi) Felix.  

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Tenis&8221;

  1. Păi, tu ești medic cuvântist/cuvântător, iar îmbinarea meșteșugită și măiastră de vocabule, hăruită îți este. (Asta chiar dacă te ferești de… spuneai tu ce.)
    Ei, ce te mai alinți tu ca un copil! Dacă tot a venit 1 Iunie… 😛

  2. Badie …(parca asa -ti zicea cineva odata pe undeva pe aici)
    Pune desaga la spinare ,ca doar nu-i fi tu mai prejos precum Mos Roata si
    daca nu pe jos ,pi sus, date Domnule incoace sa vedem „pi viu bre” cei cu bogatii aia din zona Roland Garosului sau cafenelele ale din zona Montmarte sau ale cartierului Latin bd. St Germaine
    Lasa-i incolo de” betegi ” ca tot acolo-i gasessti si daca nu-ti prea bati capul de concurenta „vindecatorii” ai sansa sa fie si mai si…….!

  3. Dragă A.Dama, de parcă n-ai şti că mintea cea de pe urmă tot a copilului este… 🙂
    Cuvintele: ce să spun…, poate doar să fac o analogie, cum că, prin sec. al XVII-lea, în Ţările de Jos erau cîteva mii de pictori foarte talentaţi, dintre care de marea majoritate n-a mai auzit nimeni după aia. Aveau un soi de îndemînare, o emulaţie şi o cultură a lucrului, a meşteşugului bine făcut. Ei bine, dacă ei ar fi pictat cu vorbe, eu n-aş fi fost decît un ucenic să le şterg pensulele de vocabule şi, eventual, să le frec cîte o metaforă prin decor… 🙂

  4. Dragă Felician, dar eu sunt deja cu gîndul acolo! 🙂 Fizic, însă, prefer să rămîn unde mă aflu. Şi Creangă se văita tot timpul, dar ce-i ce-l cunoşteau nu-l mai băgau în seamă.
    Oricum, îţi mulţumesc pentru căldura şi prietenia pe care o simt în comentariul tău şi mă bucur că ai pus şi o poză la butoniera lui. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s