Dragă Costică, pe mine nu mă deranjează. Dacă a adoptat formula şi a văzut că dă rezultate, e bine şi cu “bă”. Scopul scuză mijloacele. Pe vremuri, ereticii erau arşi pe rug…  Cîţi de “bă” din ăştia nu-mi spun în minte şi te rog să mă crezi că-i merit… Şi cîţi nu spun şi altora, doar că nu mă aude nimeni…  Pentru purişti, însă, e foarte greu. Şi pentru cei foarte serioşi şi ceremonioşi în tot ce fac. E ca un pumn primit în plex, la box, cînd tu te pregăteşti să ataci şi te trezeşti pe jos, la podea, şi nu ştii din ce ţi s-a tras, şi un bărbos îţi numără de zece ori “bă” pe sub nas şi te rogi să-ţi arunce Samariteanul Milostiv prosopul în ringul vieţii… E adevărat, nu e OK, e doar KO… 

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;&8221;

  1. Pentru domnul Alin Cristea:

    Sa nu te superi pe mine peste masura de tare dar incerc sa redau aici o idee a unui frate batran care a fost pastorul meu pentru o perioada de timp.
    Fratele Pavel Chiu zicea asa: fratilor, ar trebui sa fim mai intelepti sau cel putin asa de intelepti ca gastele.
    Ele, gastele, cand aflau pe strada, in colb (praf), spicele cazute din caruţa,
    le luau in gura; pleava si ţepile le aruncau afara si in gura lor ramaneau doar boabele de grau, numai boabele, si gastele se bucurau, din glasul lor puteai intelege ca se bucurau de boabe, iar pleava nici nu mai conta si nu bagau de vina la nimeni… nu-i nimic complicat. Graul este ceea ce cautam.

  2. Dragă Costică, mă iertaţi că mă amestec. Am văzut, comentariul era pentru altcineva. Dar, nu mă pot opri din admiraţie: cum de ştia fratele Pavel Chiu limbajul gîştelor? De unde ştia domnia sa că ele tocmai pleava aia n-o „glăsuiau”? 🙂
    De la Nils Holgersson şi minunata sa călătorie prin Suedia n-am mai auzit aşa ceva… 🙂
    Oricum, dumneavostră cu gîsca, eu cu papagalul…, suntem pe calea cea bună, a comentariilor înaripate… 🙂

  3. Multumesc pentru ca v-a placut, dar pe domnul alincristea nu am vrut sa-l supar pentru nimic in lume, doar am vrut sa-i amintesc ca mai este o alta fatza a lucrurilor vazute si citite, si ca aceea ar putea fi mult mai folositoare pentru viata de acum si cu atat mai mult pentru aceea care vine.

  4. Nu era vorba de nici un necurat… La fel cum, într-o expresie precum „cai verzi pe pereţi”, nu e vorba de nici o cabalină…

    Astea-s deja discuții de la naftalină… Pierdem timpul… Pentru unii chiar e prețios…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s