Orbirea

Suntem, oare, atît de orbi încît să nu putem deosebi binele de rău? Am fost ţintuiţi, timp îndelungat, într-un soi de lagăr experimental, cu norme religiose stricte, cu învăţături transmise din generaţie în generaţie, bazate pe o singură Carte, de fapt pe o bibliotecă care adună ceea ce credincioşii numesc “Cuvîntul lui Dumnezeu”? Acum cînd pe nepusă masă ni se aruncă spre larg consum tot dispreţul, mila şi, de ce nu, oroarea pe care o resimte „vizionarul” în faţa „brutei” obtuze, incapabilă să trăiască în afara gîngavei sale credinţe, fundamentalismului său desuet, noi, aşa-zişii fundamentalişti creştini avem de ales între supunere şi revoltă.

Frazeologia lumii e interminabilă, greu de purtat, e adevărat, dar o puteţi tăia în bucăţi, prin bîlciurile unde se vînd idei la kilogram sau la strop, după nuanţă, aşa cum guşti brînza de pe taraba babelor care te asigură, în inerţia imbecilă a timpului care nu se mai termină, că şi mîine vor fi tot acolo  şi le vei spune dacă ţi-a plăcut sau nu produsul celei mai grase, celei mai cuminţi şi mai lipicioase vaci din lume, Europa. O să vii, spun ele, să cumperi tot de la noi, în timp ce tu îţi faci cruce în gînd, cu limba, pentru că nu ştii dacă politicienii de azi nu vor fi, mîine, în lumea în care brînza, smoala sau  smîntîna se vînd dincolo de legile liberului moft.

Ceea ce ne învaţă, în aceste zile, păpuşarii care stau în umbra acestei construcţii numită Uniunea Europeană este un nou cod de valori. Trăind un timp îndelungat în păcat, a cărui metaforă strălucitoare a fost ilustrată de Isus prin bezna orbirii, am căpătat vederea, darul de a percepe realitatea înconjurătoare, însoţit de un şir de reguli, de legi de interpretare a formelor, culorilor, spaţiului şi texturii (1). Pipăitul, vecin atîta timp cu necredinţa lui Toma în înviata dumnezeire, a fost înlocuit de un proces de descîlcire a formelor, de lungă durată, de multe ori vecin cu nebunia şi cu refuzul nostru de a privi, prin transparenţa dragostei, spre ce-a de-a patra dimensiune. Or, în acest în afară de timp prin care definim veşnicia şi unde nădăjduim să petrecem împreună cu Dumnezeu nu se poate intra decît pe o singură poartă. Cînd Domnul a vindecat orbul din naştere ştia că prima reacţie a lui va fi de derută, de respingere, de nepricepere a limitelor despre care auzise, dar pe care nu avea cum să le înţeleagă. Procesul era de durată şi necesita învăţare, nu pipăind, ca pînă atunci, ci zdrobit, bobiţă cu bobiţă, sub teascul adevărului Său neschimbător.

Familia creştină, formată din unirea bărbatului cu femeia, este un semn fundamental al unei optici corecte. Cînd o constituţie vrea să folosesască un termen consacrat dîndu-i un conţinut cu totul nou, înseamnă că, de fapt, ea alterează ceva esenţial în gîndirea cetăţii. Or, după ce l-a vindecat pe orb, îndemnul Domnului a fost cît se poate de clar. El nu i-a spus, eşti bun, eşti trăgător de elită, slujeşte patria şi ucide-i cu arcul pe romani, ci “Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului, credinţa ta te-a mîntuit.”(2)  Credinţa într-un Dumnezeu care nu se schimbă de la o constituţie la alta, de la o Europă la alta. Distrugerea nucleară a Sodomei şi Gomorii a reprezentat enuclearea sodomiei inclusiv de pe faţa postmodernă a lumii. 

N-a fost singura dată cînd, printr-un termen, azi căsătorie, ieri democraţie, occidentalii au înţeles cu totul altceva. Cînd, în mod cinic, Churchill s-a tîrguit cu Stalin să dea România pe mîna sovieticilor, el a ştiut că, în esenţă, comunismul nu era decît un pact cu diavolul(3). El le-a spus ruşilor: democratizaţi voi Estul, că de Vest ne ocupăm noi. Negocierea, demonică, consfinţită ulterior, la Yalta, de americani, a însemnat democratizarea după regulile barbare ale Gulagului. Au spus că n-au ştiut că prin democraţie Stalin înţelegea lagărul şi crima.

Zilele trecute, un tînăr de 18 ani a fost ucis, în bătaie, la Paris. Era student. A primit cîţiva pumni, a căzut cu capul de caldarîm şi asta a fost tot. Poate că nici n-au vrut să-l omoare. Făcea parte dintr-o mişcare de extremă stîngă. Cei care l-au ucis erau, se pare, membrii unei grupări de extremă dreaptă, una din multele de acest tip din Franţa. Ciocnirile violente dintre grupările aflate la polii opuşi ai nebuniei au fost provocate, printre altele, de acceptarea căsătoriilor homosexuale de către unii şi respingerea lor, de către ceilalţi. Pretext sau cauză, violenţele au readus în discuţie fascismul, democraţia şi libertatea de gîndire.

Aşa ni se prezintă lucrurile, aşa vor ei să privim realitatea. Ca şi cum am fi fost orbi şi, deodată, am fi văzut lumina prin ochii lor, alterînd contururile adevărului, spart în mii de bucăţi, ajuns de nerecunoscut, asemenea sticluţelor colorate din caleidoscopul copilăriei. După cum întorceai ieri cutia de carton şi căpătai o altă poveste, aşa reînvie azi sodomia de sub smoala şi pucioasa Vechiului Testament. Şi, din nou, după mii de ani, lumea are de ales între un set de valori şi celălalt, între Împărăţie şi democraţie, între împreunarea temporară cu lumea sau o unire veşnică cu El.

NOTE

1. „Psihologii şi fiziologii au ajuns să-şi dea seama că între informaţia brută oferită creierului de către simţuri (senzaţii) şi conştiinţa noastră despre lume bazată pe această informaţie (percepţii) există o diferenţă considerabilă… Persoana oarbă cîndva, acum normală fiziologic, nu „vede” lumea imediat… Fostul orb poate învăţa să vadă numai prin educarea creierului său. Făcînd un efort considerabil, el poate înţelege treptat experienţele vizuale ale culorii, formei, spaţiului, texturilor… Nu e limpede cîtă educaţie şi ce fel de învăţătură trebuie desfăşurate, dar în perioada normală de creştere într-o lume deja organizată sub forma unei structuri fizice şi culturale specifice au loc multe feluri de educaţie vizuală.”- Nathan Knobler, Dialogul vizual, ed. Meridiane, 1983, vol. 1, pag. 23-24.

2. Ioan, cap. 9. Marcu, cap. 10.

3. „A existat un acord despre un partaj, un acord secret între Churchill şi Stalin, înainte de Yalta. Dar el a fost condamnat şi respins de americani. Fuseseră stabilite procentaje… Cred că România era în proporţie de 80% sau 90% sub controlul sovieticilor… Au fost necesari cîţiva ani pentru ca americanii să înţeleagă pe deplin ceea ce, aş spune, toţi portarii de la hotelurile elveţiene înţeleseseră imediat. Este vorba de faptul că din momentul în care Germania era eliminată şi se crea în Europa un gol, golul va fi umplut de puterea sovietică… O democraţie nu duce niciodată un război în alianţă cu răul?”- Raymond Aron, Spectatorul angajat, ed. Nemira, 2006, pag. 147-149.        

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Orbirea&8221;

  1. Aflat temporar intr’un cadru academic european de inalt prestigiu, am indraznit ieri sa deschid in timpul pauzei de la pranz o discutie pe aceasta tema. M’am bucurat de multi-culturalismul prezent la masa si am abordat problema casatoriilor gay si a asa-numitelor gradinite „gender”, in care se experimenteaza eliberarea copiiilor de asteptarile sociale legate de sexul cu care s’au nascut.

    Partenerul de discutie din stanga mea provenea din mediul musulman iranian, iar partenera din dreapta din Japonia. Conlcuzia unei discutii de ceva mai lungi de o ora a fost destul de marcanta pentru mine.

    Colegul iranian, personal nu isi poate imagina ca fiul sau sa fie homosexual, dar e de acord cu legalizarea casatoriilor, in perspectiva faptului ca societatea va elimina in timp aceasta anomalie, daca intr’adevar este o anomalie, iar legile in acest sens vor deveni inutile. In plus nu si’ar trimite copilul niciodata la o gradinita gender.

    Colega japoneza, considera conceptul gradinitelor „gender” ca fiind bun, avand in vedere ca prin aceasta societatea va fi mai fericita. Fiecare va fi liber sa aleaga de mic ce identitale sexuala vrea, independent de fiziologie si astfel viata lui va fi mai buna, neingradita de conventii, reguli de comportament sau asteptari sociale. Casatoriile gay ar trebui de asemenea permise, avand in vedere ca probabil normalitatea unei casatorii barbat-femeie, poate fi inlocuita de o alta normalitate. Conceptul de fundal este atingerea maximului de fericire.

    Argument comun pentru acceptarea si legalizarea relatiilor gay fiind chiar existenta comportamentului homosexual la unele animale – de unde posibilitatea existentei acestuia si la oameni, ca o trasatura din nastere a unei persoane.

    Discutia mi’a readus in fata afirmatia lui Pavel facuta acum 1950 de ani: „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1.28). Judecata pare ca a fost rostita de mult. Nu prea mai e drum de intors…

  2. „Noi nu putem fi mai fericiţi sau mai trişti în 2011 pentru că în urmă cu 700 de ani primii domnitori aveau sau nu sânge cuman. Noi adunăm informaţii ştiinţifice, latura subiectivă n-are nicio legătură cu cercetarea ştiinţifică”, sintetizează situaţia istoricul clujean Alexandru Şimon, cel care, cu mâna lui, a prelevat probele din mormântul domnesc de la Curtea de Argeş.Şimon e dintr-o generaţie nouă de istorici români, o generaţie care nu se mulţumeşte cu teoriile consacrate, care nu oferă răspunsuri definitive, şi care deschide noi orizonturi de cercetare. Tocmai de aceea, reacţia de vinerea trecută a ministrului Culturii, Puiu Haşotti – „nu dezgropaţi nimic, lăsaţi istoria aşa cum este” – a creat stupoare.

Comentariile nu sunt permise.