Căderea

Anul acesta sărbătoarea Înălţării Domnului aproape că se suprapune peste amintirea unei prăbuşiri. De fapt, 13 iunie face parte din tripleta 13-15 iunie, de tristă amintire în istoria recentă a României. Mulţi din protagoniştii de atunci trăiesc şi azi. Atît comandantul acţiunii, Ion Iliescu, cît şi executantul ei, Miron Cozma sunt bine merci.

Niciunul nu pare să prezinte mustrări de cuget, niciunul nu-şi pune steril pe cap, dimpotrivă, sunt amîndoi destul de vocali, ţinînd cont că unul nu mai are mineri de păcălit, iar celălalt nu mai este liderul nimănui. Ce-a ratat România şi ce-au cîştigat păpuşarii de atunci se ştie, şi dacă nu se ştie, se vede cu ochiul liber unde am ajuns, comparativ cu restul Europei. Un personaj din piesa Take, Ianke şi Cadîr spunea că un ochi îi plînge şi unul îi rîde cînd se uită la fiică-sa. Aşa mă simt şi eu de 13 iunie cînd mă uit la ţărişoară (iertat să-mi fie diminutivul caragialesc): Înălţarea Domnului, pe de o parte, îmi rîde, căderea ţării, pe de alta, îmi plînge. Nu ştiu dacă comemorările şi sărbătorile mai mişcă vreo fibră din fiinţa voastră. În ceea ce mă priveşte, pe an ce trece mă simt tot mai indiferent la cele laice şi, din păcate, tot mai rece şi la cele religioase. Nu mai spun că de Înălţare sunt comemoraţi, la pachet, şi eroii căzuţi pentru patrie, prilej folosit de liota de politruci şi de conducători locali să se tîrască, în convoi, pe la mai ştiu eu ce monumente, unul mai sordid ca celălalt, cu coroane de flori obosite, inutile şi costisitoare. Popii nu se lasă nici ei mai prejos, pentru că rare sunt prilejurile în care biserica oficială, majoritară şi gîdilată de stat să-şi arate preacinstita faţa în compania preacinstitelor feţe, de la directori de şcoală, la primari, viceprimari, consilieri, întreprinzători locali şi gură cască, categorie în care se încadrează, din ce în ce mai rar, ce-i drept, şi nevestele celor în cauză. După ce a bifat evenimentul, lumea se retrage, care cum poate şi după ranga lui, la cîte o petrecere îndelung chibzuită şi îndestulat stropită cu poşirca locală. Ca un făcut, nu ştiu ce mi-a venit ieri seară să caut pe net un articol scris de Matei Călinescu pe o temă care n-avea nicio legătură cu ziua de azi şi am dat de o convorbire din 1991 dintre el şi Monica Lovinescu. Merită să-l citiţi în totalitate, pentru că multe din lucrurile spuse acolo de cei doi sunt valabile şi azi. Mă rezum să citez, cu toată lehamitea, cîteva pasaje:

Matei Călinescu (1): „Am să încep a spune prin ceea ce cred despre situaţia din România. Anul trecut, după episodul de barbarie de la 13-15 iunie, am folosit într-o scrisoare către un prieten parizian formula pe care el mi-a reamintit-o recent, un amestec între un stalinism târziu şi un fascism timpuriu. Nu ştiu dacă această combinaţie explozivă defineşte neocomunismul despre care se vorbeşte atât de mult în România, sau dacă această combinaţie are, metaforic vorbind, un sens mai larg şi poate chiar un sens care depăşeşte din păcate limitele neocomunismului însuşi… Pe de altă parte, acum stalinismul, vorbesc de un stalinism târziu, aş pune accentul pe târziu, e un stalinism totuşi obosit, un stalinism, care este pe punctul de a se termina. Şi de aceea pericolul cel mare la ora actuală mi se pare pericolul acestui neofascism, acestui naţionalism extrem, acestui şovinism, care într-un fel otrăveşte viaţa  culturală românească… Pentru că ei trăiesc într-o ţară, în care s-a prăbuşit un regim, s-a prăbuşit o ideologie. Dar cei care au susţinut acel regim au rămas şi ei încearcă pe toate căile să-şi menţină puterea şi sunt gata să ucidă speranţa şi să creeze acestei generaţii extraordinare, extrem de talentate, o situaţie fără speranţă, o situaţie care pe mine mă întristează foarte tare, pentru că eu cred în potenţialul creator al României. Toate astea pe un fond de polarizare naţionalistă, care nu promite nimic bun.” 

 

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Căderea&8221;

  1. „Nu mai spun că de Înălţare sunt comemoraţi, la pachet, şi eroii căzuţi pentru patrie, prilej folosit de liota de politruci şi de conducători locali [….]” -> Să mai adaug, la toate acestea, că şi în acest a avut loc o „comemorare legionară” (drept ‘ediţia a II-a’ a „Marşului Sfinţilor Eroi”)?
    Mai avem, măcar, bucuria de a spune: HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

  2. Si eu sunt bucuros sa aduc aceasta melodie.
    Un istoric interesant :

    Doua interpretari reusite.

    [Iata si versiunea in RO.]

    Cât de drag Isus ne este
    În mărire înălţat;
    El la Tatăl mijloceşte
    Pentru noi neîncetat.
    Poate cineva să spună
    Câtă pierdere avem
    Când spre El nu ne întoarcem
    Şi¬ncetăm să ne rugăm?!

    Când vrăjmaşul ne apasă
    Şi¬n necazuri ne aflăm,
    Către Domnul cu credinţă
    Rugăciune să¬ndreptăm,
    Căci atunci a Lui iubire
    Ne-ncetat va fi cu noi;
    El ne¬ascultă rugăciunea
    Şi ne scapă din nevoi.

    Când ne¬atacă gânduri rele,
    Doar la El să alergăm!
    Domnul mâna ne întinde
    Cu credinţă de¬L strigăm.
    Părăsiţi fiind de prieteni
    Şi cu sufletu¬ntristat,
    O, atunci Isus ne este
    Ajutorul aşteptat.

  3. Imi cer scuze Draga Rasvan de nereusita .
    Am trimis pe e-mail ceea ce am vrut sa postez…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s