LeTour

Nu fac parte din categoria bărbaţilor care se reped la bătrînele să le treacă strada împotriva voinţei lor. În schimb, dacă văd o minge venind spre mine, indiferent de mărime, consistenţă sau textură, primul impuls este să-mi driblez umbra, să pasez şi s-o şutez cît mai departe. Cu vîrsta, reacţia, departe de a se fi atenuat, s-a agravat, iar rezultatele au fost din ce în ce mai dezastruoase.

Nu numai că, în ceea ce priveşte controlul mingii, dexteritatea, atîta cîtă a fost, pare să fi pierit fără urmă, dar îndărătnicia m-a pus în cele mai stînjenitoare situaţii. Nu este politic corect să-ţi abandonezi, în plină stradă, nevasta, şi să tragi un şut într-o minge venită de nicăieri, mult peste grupul de copii îngroziţi de ce se-ntîmplă. Mai uşor, nene, nu daţi aşa tare în ea, că n-avem alta! e refrenul cu care m-am obişnuit şi al cărui efect pare să fie contrar oricăror legi de protecţie a mediului. Probabil că în asta constă pasiunea multor bărbaţi pentru fotbal, căderea în mintea copiilor făcîndu-se brusc şi fără noimă. Pentru că, după incident, iremediabil ruşinat, ştergîndu-mi noroiul sau praful de pe îmbrăcăminte, reintru în pielea mea de adult trecut demult de prima, de a doua şi de a nu mai ştiu cîta tinereţe, dezolat fiind că marele şi probabil unicul meu talent s-a pierdut pentru totdeauna.

De azi va începe Turul Franţei, o altă nebunie ajunsă la ediţia centenară. Joi a avut loc prezentarea echipelor. Toţi băieţi subţiri, bronzaţi, cu muşchii lungi, călare pe bicicletele lor minunate. Fascinaţia mă va stăpîni din nou, pentru că a da o tură cu bicicleta este bijuteria copilăriei. O pasiune la fel de veche ca roata. Pericolul şoselelor, pline de nebuni, m-a oprit, în ultimii ani, să mă mai urc în şa. Am făcut cadou bicicletele, una cîte una. Pe ultima, care spînzură în piroane pe zidul cămării, am promis-o unui puşti din vecini, dacă mă ajută să facem curat în magazie. Nene, nu ne apucăm de treabă, că am intrat în vacanţă!? O dată cu bicicleta, am pierdut, practic, una din marile bucurii ale vieţii: confruntarea cu mine, alături de singurul motor pe care mi l-a dat Dumnezeu şi a combustibilului care pulsează, discret şi aritmic, prin reţeaua tot mai îngustă şi mai friabilă a visurilor mele. Dar a rămas Turul, contratimpul, individual şi pe echipe, etapele de plat şi, mai ales, cele de munte. Timp de aproape o lună voi da pedale imaginaţiei, voi duce trena, voi alimenta pe cei din pluton şi voi participa la evadări, la marea evadare.       

Anunțuri