Pavel

Cînd aud de sleroza multiplă gîndul îmi fuge la Jaqueline Du Pre, frumoasa violoncelistă care s-a prăpădit în plină glorie şi tinereţe. Am crezut, pînă azi, că pot înţelege din cărţi cît de cumplită poate fi această suferinţă. Cu timpul, durerile bolii se generalizează şi devin de nesuportat. Dar ce înseamnă pentru unul ca mine, care mă mişc cu uşurinţă şi-mi fac planuri pentru ziua de mîine, durerea şi neputinţa?

Citim în Evanghelii despre vindecările Domnului, despre ologul care a fost adus în faţa Lui cu patul, coborît prin acoperiş. Am învăţat aproape pe de rost, de mici, versetele minunii. Le auzim citite la adunare, predicate de la amvon, de multe ori şi din păcate cu o voce bubuitoare şi a tot cunoscătoare. Ne îmbibăm în miracol şi rămînem acolo ca embrionii morţi din sălile de anatomie, înotînd în formol şi strălucind mat în soarele de toamnă, cald, parfumat şi strălucitor ca mierea florilor de cîmp. Cunoaştem doar în parte…, spunea, pe bună dreptate, Apostolul, dar vorbim de parcă am şti totul. Cărţile de patologie ar trebui să devină subiect de rugăciune pentru mulţi. Am întîlnit o femeie care zăcea la pat de peste 30 de ani. Era doar o mînă de om. Nu putea sta decît într-o rînă. Era uşoară ca un fulg (aţi cîntărit vreodată un fulg?), dar unul pe care nu-l puteai atinge, pentru că se topea de durere. Cînd am aflat că am boala, mi-a spus ea, am crezut că e ca o răceală şi-ntr-o lună, două, mă fac sănătoasă din nou. Apoi am aflat adevărul şi n-am mai luat niciun medicament. Am vrut să mor. Dar n-a murit şi a dus crucea pînă acum, o cruce despre care vorbim cu atîta uşurătate, de parcă am avea de purtat una la fel de grea. Pentru că El ne-a spus să o luăm pe a Sa, noi o purtăm pe buze şi o plimbăm dintr-o parte în alta, ca neamul prost pe scobitoare. 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Pavel&8221;

  1. Despre moarte, am tot văzut și am asistat când nu-mi păsa și am fugit când pierise cineva drag, ca să nu-l văd!
    Dar știi dta ce dragi mi-s femeile care mor? Bărbații sunt altfel, mor puternici! Însă cu femeia a de piere, de boală cumplită, se duc la groapă rochia miresei, și gândurile celuia ce-a iubit-o și i-a greșit, și cetățenia puilor ei… și rămâne în urma-i un clopot mut, fără limbă, blestemat să crape-n muțenie!
    Cunosc un om care și-a îngrijit femeia, care-i greșise mult – și din vina lui – dar și el îi greșise; și femeia asta s-a ales cu cancer, și el a ajutat-o să-și revină, și tocmai atunci când se mirau medicii, ea ales să viețuiască după felul păcătos, de dinainte, și boala s-a întors… și omul ei, care se încrezuse în priceperea lui, și se bucurase pentru ea, a amuțit când și-a dat seama că moartea s-a întors și că scăparea e doar la Dumnezeu!

    Credința acestui om a salvat miraculos o fată condamnată la moarte, acum 20 de ani și mai bine și căreia medicii îi dădeau șanse zero! Acum, culmea, tocit de deznădejdi, a strigat la Dumnezeu iar, însă cu un glas pipernicit, slab, nemernic… Să vedem ce va fi!

    În anii aceștia am cunoscut bapiști care nu sunt baptiști, am cunoscut preoți bisexuali care vorbesc de la amvon cu glas ca al lui Thor și agenți sprințari ai ecumenismului! De furia unora ca ei m-am îmbolnăvit și eu…
    Mi-a mai rămas o lacrimă pentru puține lucruri, unele dintre ele fiind ”fulgii”, nene, care ne mor în brațe… Chiar, unde ne este credința? Poate că acum ai să înțelegi mai bine, de ce tot zic eu mereu așa, cu sete: ”Bre, putere să vindecați boli n-aveți, să înviați morți nici atât, dar aveți putere să strâmbați Cuvântul Domnului?” D-aia am și eu o boală, rea, știi dta – nu vorbesc frumos, și-mi vine uneori să dau de pământ cu unii…

    Am învățat atâtea în anii ce s-au scurs și cui să-i fie de folos? Dacă zic că pot ajuta un bolnav de cancer, cu priceperea mea, să știi că o pot face mai bine decât mulți dintre medici… știu cum, crede-mă nene… Dar peste toată știința mea trebuie să vină și mila lui Dumnezeu!

    Femeia aceea, despre care vorbești dta, să știi că ea biruie lumea! N-are ce să facă sărmana, n-are încotro, decât să biruie lumea! Dar vai și-amar de unii care-ar zice, ”Lasă, roagă-te fiică! Dacă ai credință tare vei scăpa! Mare e mila lui Dumnezeu!”, da… e ușor să le spui celor nevoie că boala li se datorează, că au credința slabă… E mai greu însă să scoatem parale din buzunar și să le mângâiem frunțile… și să le sărutăm mîinile lor, de paseri albe, miresele noastre care se trec, luând cu ele în mormânturi, cetățeniile tuturor celor pe care i-au iubit și care le-au greșit lor, reginele noastre albe, ușoare ca fulgii, care mor duios și sfâșietor pentru că noi suntem tari în clanță și atât!

    Să aibă milă Dumnezeu de femeia despre care vorbești dta, ursule, și să o aline cum știe El cel mai bine! Amin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s