Gardul

Cînd se întîmplă să ies duminică dimineaţă din gardă nu mai ajung la biserică. Or, o duminică fără biserică nu mai e duminică. Mă apasă, ca pe vremuri, în liceu, cînd chiuleam de la ore, un sentiment de vinovăţie. Nu contează cîţi oameni vin, nu are importanţă ce spune pastorul sau ce fac ceilalţi. Important e să fiu acolo. Nu e cazul să insist din ce motiv.

În unele duminici, drumul spre biserică trece prin faţa unei grădiniţe de vară, un soi de nici bar, nici cofetărie. Cîteva mese puse pe trotuar, după un gărduţ de lemn vopsit în culori vii. (Folosesc diminutive, semn că sunt obosit.) Cu regularitate, vezi cîte unul care stă sprijinit cu coatele pe masă sau cu capul dat pe spate, privind în ulucă sau, dincolo de ea, în tavanul cerului, cu ochii tulburi sau conversînd cu cel de la masa vecină, în unitatea aia imbecilă de stil pe care ţi-o dă băutura “cu soţi” (vorba lui Sadoveanu). Uneori zăresc şi femei. Vara, atmosfera e mai animată din cauza turiştilor. Apar feţe noi, beţivi veniţi din alte locuri, “pe la mănăstiri”. De fiecare dată cînd trec pe lîngă ei mă gîndesc la alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu şi-I mulţumesc pentru asta. Puteam să fiu în locul lor, duminica, cu un pahar de bere în faţă, cu ţigara aprisă şmechereşte în colţul gurii, filozofînd cu vreun cumătru sau jucînd o tablă. Inutil să mai spun că n-am niciun merit şi că nu am fost cu nimic mai bun decît ei. Există oameni care cred că-L aleg pe Dumnezeu. Eu nu cred asta. Mi se pare o înfumurare fără margini. Şi aşa mă cred mai deştept decît sunt, măcar în faţa lui Dumnezeu să mă smeresc. Ştiu, există teorii nesfîrşite. Disputele pe temă (şi în general pe teme religioase) mă lasă complet rece. Aşa cum nu-mi pasă ce predică pastorul de la amvon (cu excepţia rarelor cazuri cînd se nimereşte cîte unul nu neapărat să zică ceva, dar măcar să simtă în mod responsabil ce spune), nu mă gîndesc să judec starea bisericii sau a naţiunii, nici în general, nici în particular. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt dincoace de gardul de lemn vopsit în culori vii şi nu dincolo de el. În rest, vom mai vedea. Oricum, o duminică fără închinare nu mai e duminică. E o zi oarecare. 

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Gardul&8221;

  1. Da Răsvane…
    Sunt garduri și garduri. Frontiere și frontiere.
    Dar după Golgotha și Duminica Învierii au apărut Les apôtres sans frontières. Însă pe parcurs numărul apostolilor a tot scăzut, în flagrantă contrapunere cu creșterea granițelor.
    „Ce-i de făcut?”

  2. ”Există oameni care cred că-L aleg pe Dumnezeu. Eu nu cred asta. Mi se pare o înfumurare fără margini” – Vă înțeleg simțământul. Totuși, nu este oare o înfumurare pe măsură să zicem că Dumnezeu ne-a ales pe noi, în vreme ce pe alții… nu?
    Mai degrabă aș zice că, da, noi L-am ales pentru că ne-a dat șansa să-L alegem. Sună mai biblic în raport cu ”Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi”.
    Dar, din nou, smerirea în fața Domnului, trebuie!

  3. Psalm 119:133 ”Întăreşte-mi paşii în cuvântul Tău şi nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!”

Comentariile nu sunt permise.