Turul

Acum cîteva momente au trecut prin Hârlău cicliştii din Turul României. Din păcate, conectat la Turul Franţei, n-am ştiut că vor trece pe aici şi fotografiile sunt luate cu telefonul mobil pe care-l aveam la mine. Oricum, cu greu şi cu lentoarea unui asemenea aparat, am luat cîteva imagini, începînd de la aşteptare, continuînd cu trecerea plutonului şi încheind cu coloana tehnică. Ce pot să vă spun e că am avut emoţii ca şi cum aş fi fost eu în şa, nu ei. Apoi, ştiind ce asfalt peticit ca vai de lume avem aici, ca în majoritatea tării, de altfel, m-am rugat să nu cadă vreunul, pentru că, după cum se observă, şoseaua e îngustă şi delimitată de garduri metalice pe margine şi ornamente florale pe mijloc, aşa încît o hecatombă asemănătoare celor din Turul Franţei s-ar fi transformat într-un adevărat carnagiu. Din fericire, totul a decurs normal şi nu pot decît să le urez băieţilor să aibă o cursă bună,  fără incidente, pe măsura temerităţii lor.

Fotografie0025

Fotografie0028

Fotografie0029

Fotografie0031

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Turul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s