Cronici mondene (90) Uciderea cu pietre a lui Teofil Stanciu

„Orice epocă”- scria Andrei Scrima (1)- „…cu cît e mai triumfătoare, cu atît e mai fragilă.”

Să fi venit deja şi vremea decăderii triumfătoare a evanghelicilor? Semnalele ar fi.

„De pildă, o echipă de cercetare de la Universitatea Statului Arizona, care s-a infiltrat în organizaţia religioasă a lui Billy Graham, a relatat despre astfel de pregătiri făcute înaintea vizitelor sale de propagandă. ‚Cînd Graham soseşte în oraş ca să-şi ţină discursul, o armată de şase mii de oameni aşteaptă instrucţiuni pentru a se manifesta în anumite momente astfel încît să creeze impresia unei izbucniri spontane a maselor’”.  (2)

Tot Andrei Scrima scria că:

„În Reforma protestantă din secolul al XVI-lea, cu Luther, Calvin şi ceilalţi reformatori, există ceva tragic. A fost o acţiune legitimă şi inevitabilă avînd drept scop reformarea unor instituţii creştine devenite prea acaparatoare, prea greoaie, apăsătoare. Astăzi, pînă şi Biserica Catolică îi recunoaşte îndreptăţirea. Dar în mişcarea ei de remodelare, în avîntul şi în determinarea ei, Reforma a ajuns să reverse instituţia umană asupra celei divine.” (3)

Într-o foarte interesantă postare, Teofil Stanciu analizează cîteva din fricile (şi frigurile) evanghelicului, fără să precizeze, însă, cărei categorii anume se adresează în primul rînd.

Sunt greu de negat cele afirmate de domnia sa în articol. Poate că a venit timpul să analizăm unde ne aflăm, să ne punem întrebări de genul celor formulate de el şi să încercăm să dăm, nu cu pietre, cum anticipa,  şi chiar dorea, distinsul blogăr, ca un Ştefan postmodern sfindînd pe fariseii evanghelici, ci cu miez de mană, bine rumegată în minte, cum şi-ar fi dorit-o Dyo, comentînd acelaşi articol.

Abandonarea unei „tradiţii vii”, în accepţia dată termenului de Andrei Scrima în cartea citată, şi înlocuirea ei nu numai cu teama de a gîndi, de a cerceta şi de a dezbate idei, ci şi cu o sumedenie de fetişuri, de idoli de peste ocean, de care nu te poţi apropia cu îndoială fără să rişti  fii exclus din „lumea bună” a  momentului, este, cred eu, una din cauzele abandonării Filocaliei.

Aş spune, ca o completare la capitolul despre Natură din postarea lui Teofil Stanciu, că nu atît teama de evoluţionism trezeşte reticenţe, cît marile provocări ce stau în faţa creştinului, nu doar evanghelic, ce ne pot găsi complet nepregătiţi. Iar una din cele mai importante, cred eu, este poziţionarea faţă de cercetarea pe embrioni umani in vitro şi folosirea celulelor stem recoltate de la aceştia în terapia unor boli considerate fără leac.

Este necesară o schimbare de paradigmă în lumea evanghelică din România? A venit momentul fisiunii siguranţei de sine a belferilor de la amvon? Habar n-am! În primul rînd pentru că o cunosc prea puţin; pentru că anumite bloguri îmi pot infuenţa negativ percepţia; şi pentru că nu am avut şi nu am contact cu lumea academică evanghelică, cu elita noastră, dacă-mi este permis s-o numesc aşa, astfel încît să pot să-i judec limitele, ispitele şi visul.

  1. Andre Scrima, „Funcţia critică a credinţei”, ed. Humanitas, 2011, pag. 128.
  2. Robert B. Cialdini, Ph.D., „Psihologia persuasiunii”, ed. BusinessTech, 2008, pag. 157.
  3. Andre Scrima, op. cit. , pag. 128 şi urm.
Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Cronici mondene (90) Uciderea cu pietre a lui Teofil Stanciu&8221;

  1. Dragă Răzvan
    Ca unul care am participat dinăuntru la cruciadele lui Billy Graham, socotesc nedreaptă învinuirea pe care ai preluat-o. Nu da credit celor care sunt răuvoitori din start și … infiltrează.

  2. Și încă ceva: ,,Reforma a ajuns să reverse instituţia umană asupra celei divine.“ Nu-l cunosc pe Scrima și nu mă interesează un duel cu el (nu fac scrimă), dar aș spune că fraza este o răsturnare de logică și de realitate istorică. Reforma a căutat să înlăture umanul (tradiția) și să întoarcă la divin (Scriptura). Iar a spune că este mai multă instituționalizare în protestantism decât în Catolicism … frizează ridicolul.

  3. Referitor la afirmaţia care v-a atras în mod deosebit şi neplăcut atenţia, e vina mea că am scos-o din context, din limită de spaţiu. Andrei Scrima a explicat în cîteva pagini la ce se referea. Redau mai jos un mic fragment:

    „Reforma iniţiază, de pildă, un nou mod de a aborda Scriptura. Nu discut acest mod, el cuprinde o seamă de aspecte valabile. Critica, atitudinea critică încep cu examenul liber al Scripturii. Sacramentele sunt şi ele abordate în mod critic de Reformă. O mulţime dintre ele au fost considerate dependente de instituţia omenească a religiei, în vreme ce ele ţineau de instituirea misterului lui Dumnezeu.”

    Mi s-a părut oportun să-l invoc aici, pentru că Teofil Stanciu ridicase problema frîngerii pîinii istoriei, din care am dosit o mare parte, iar credincioşilor le-am oferit doar o fărîmă, coltucul nostru.

    Ştiţi mai bine ca mine ce spunea Richard Wurmbrand despre pierderea pe care ar trebui să o resimţim neglijînd lecturi despre Vieţile Sfinţilor, de exemplu.

    Mie mi-a plăcut Andrei Scrima (de fapt, a fost o descoperire fundamentală a ultimilor 2-3 ani, prin filtrul lui Patapievici şi Andrei Pleşu, care l-au avut duhovnic), pentru că sfidează toate normele, a spart toate graniţele… De exemplu, citează în context creştin din Coran (a cunoscut perfect limba arabă, pînă la accidentul cerebral, cînd, ca prin minune, a uitat-o complet!, deşi restul i-a rămas proaspăt în minte… În sfîrşit, asta e anecdotică…), analizează în profunzime prin ce se deosebeşte ortodoxia de catolicism, cu bune şi cu rele de partea fiecăreia, evocă mişcarea „Rugului Aprins”, care a avut un mare impact asupra intelectualilor vremii, scrie cu o eleganţă şi o profunzime cum rar am întîlnit despre Evanghelia lui Ioan, despre Duhul Sfînt şi unitatea bisericii…

    Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi rămîne baptist cît voi trăi, din convingere, nu din tradiţie familială. Dar asta nu mă împiedică să-l citesc (şi să-l citez admirativ).

  4. Ce spui mă face și mai mult să nu vreau să mă duelez cu el … Cu frații trebuie să fim bine oriunde ar fi ei. Am să-i caut cărțile.

  5. Sunt convins că vor fi pe gustul dvs. Multe din convingerile pe care le-aţi consemnat pe blog sau în cărţile pe care le-aţi scris, ca un distins discipol, fiu spiritual al lui Richard Wurmbrand, se regăsesc, într-o formă sau alta, în scrierile lui Andrei Scrima. Eu nu sunt decît un umil bibliotecar de ocazie şi-mi place teribil să fac meseria asta. 🙂

Comentariile nu sunt permise.