Datoria

Îmi fac datoria şi revin cu citatul din cartea  „Există istorie adevărată?”, scrisă de Neagu Djuvara, pe baza căruia am făcut o afirmaţie ce a apărut unui tînăr român studios, rudă şi prieten, cam  trasă de păr, dacă nu de-a dreptul futuristă (în sensul negării totale a formelor tradiţionale).  Iată paragraful cu pricina, pe care i-am promis să-l copiez pe blog, cînd voi reintra in posesia cărţii:

„În rezumat, prin alegerea pe care a făcut-o clasa politică românească în seara de 27 iunie 1940, ţara noastră a intrat în seria cea mai catastrofală ce se putea închipui pentru o naţiune: am pierdut, rînd pe rînd, fără a trage un foc de puşcă, trei provincii reprezentînd o treime din teritoriul naţional, pierzîndu-ne totodată onoarea, lucru esenţial pentru perenitatea unui neam. Prin alianţa cu Germania nazistă, ne-am alienat simpatia aliaţilor noştri tradiţionali din Occident şi- mai grav încă- a aliaţilor noştri balcanici, iugoslavii şi grecii, căci le-am permis germanilor să-i atace prin teritoriul tării noastre. Pătrunzînd apoi aventuros pînă în inima uriaşei Rusii, am comis o greşeală de neiertat pentru o ţară mică, pe care geografia a condamnat-o să rămînă pe veci în apropierea acestui gigant. Părăsindu-i apoi pe gemani în plină desfăşurare a violentei contraofensive sovietice, am căpătat şi faimă de trădători în coştiinţa marelui popor german. Într-un cuvînt, era greu de închipuit că o singură hotărîre politică să aibă consecinţe mai dăunătoare pentru imaginea şi viitorul unei naţiuni.”  (op. citată, pag. 48-49, ed. a V-a, Humanitas, 2011).

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Datoria&8221;

  1. Mulţumesc pentru citat.
    Cumpărasem joi cartea, dar am fost captivat de alta („Strămoşi pe alese”, Filip-Lucian Iorga, Humanitas, 2013), şi – deşi am citit la p.48/49, n-am socotit înţelept să mă „arunc în discuţie” fără să verific dacă subiectul nu e tratat şi altundeva, în cuprinsul lucrării.
    Cu ce scrie Djuvara sunt de acord. M-am mirat un pic doar când aţi scris că actul de la 23 august 1944 „ne-a discreditat în ochii tuturor” (eu nu mă gândeam şi la „marele popor german”, doar la occidentali). În faţa vesticilor, eu cred că eram deja discreditaţi de mult, de când intrasem în război cu Germania nazistă (1941).
    Pentru că discuţia e interesantă, scriu un pic mai mult: acele „counterfactual conditions” pe care le descriere Djuvara sună destul de curajoase. Dacă vă amintiţi, cu acest subiect a debutat discuţia noastră (mailul din 11 septembrie 2011), că Basarabia nu ar fi trebuit cedată. Eu citisem, la acel moment, un articol din revista Istorie şi Civilizaţie [*], care susţinea un asemenea lucru, şi adoptasem o asemenea opinie.
    Evitând premisa „worst-case” (că Germania ar fi câştigat războiul – care cred că, moral, este cel mai mai groaznic deznodământ posibil), datele scenariului oferit de Djuvara sunt verosimile. Bineînţeles, ne-ar fi fost mult mai rău dacă nu am fi abandonat Basarabia (după cum recunoaşte şi Djuvara), dar am fi rămas măcar cu onoarea. Ceea ce înseamnă ceva. Dacă Regele Carol al II-lea ar fi făcut „după capul lui” şi s-ar fi opus ultimatului (după cum îşi dorea, considerând cedarea Basarabiei o greşeală), poate l-am judeca astăzi altfel. Poate i-a lipsit curajul.

    În schimb, referitor la actul de la 23 august 1944, aici cred că este o altă poveste. Nu ştiu dacă pot fi oferite „counterfactual conditions” favorabile (precum în condiţiile ultimatului din 26/27 iunie 1940). Una este să fii cucerit în timp ce-ţi aperi teritoriul (iunie 1940), alta este să ţi se întâmple acest lucru după ce ai invadat o ţară străină (1941). Nu cred că-i nimic nobil în a rămâne alături de o ţară condusă de un nebun (Germania nazistă). Eu apreciez că un scenariu mai bun decât cel real nu am mai putea obţine, dacă am începe să „întoarcem trecutul” din acea dată (august 1944). Şi nu scriu acest lucru doar pentru a-l susţine pe Regele Mihai.
    Astfel, pot spune că eu NU aş fi trecut Prutul în 1941 (cum a făcut Antonescu, şi cum a zis Băsescu că ar fi făcut), dar NU aş fi cedat Basarabia. Dar, e adevărat, poate asemenea „bătâi în piept” vin din partea mea pentru împlinirea proverbului: „După război, mulţi viteji se arată”. Cum nu trăiam pe atunci, nu ştiu dacă aş fi gândit ca Nicolae Iorga ori ca ceilalţi 20 din cei 26 care au votat pentru cedare. Totuşi, aceste opţiuni post-facto au, cred, o semnificaţie.

    Mulţumesc, în final, pentru cartea recomandată!

    [*] ISTORIE SI CIVILIZATIE, Anul III, Nr. 23, August 2011, „Executat Nistrul? Complet Nistrul” (2), Constantin Corneanu: „următoarele: „o rezistenţă militară, chiar şi pe linia Prutului sau a Siretului, ar fi avut consecinţe geopolitice nebănuite pentru cursul istoriei acestor pământuri şi chiar a Europei Centrale şi de Est. Rezistenţa militară ar fi facut din România o a doua Finlanda, şi ar fi redat poporului şi armatei sale onoarea şi demnitatea înjosite şi terfelite în ruşinoasa retragere din iunie 1940” (p.36).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s