Cronici mondene (91) Canaveral-ul evanghelic românesc

Reprezentăm un soi de enclavă baptistă occidentală într-un trup neaoş ortodox? Dacă am fost, ani de zile, ajutaţi, la nivel de cult, de cei din afară, în special din punct de vedere material, este firesc să ne aşteptăm ca, în baza (şi bazele) implantelor, chiar şi numai arhitectonice, să ni se ceară să aplicăm, subtil şi de bună voie, la un nivel din ce în ce mai performant  din punct de vedere tehnologic, metode verificate de profesioniştii reclamei de peste ocean?

Mărturisesc că-mi pare rău că în postarea anterioară nu am dat şi referinţele directe care implicau manipularea maselor prin metode, deja elucidate, de către concernul de evanghelizare, actual putred de bogat, al familiei Graham. Am primit reproşul că mi-am plecat urechea la voci “infiltrate” în lucrare. Nu făcusem altceva decît să citez dintr-o carte care trimitea spre cercetări ştiinţifice, (Alheide & Johnson, 1977), de care comentatorul îmi este greu să cred că n-auzise.

Cum nicio floare nu e lăsată să maculeze apa neîncepută a sfinţilor noştri americani, fac şi a doua mărturisire, legată, într-un fel, de prima: îmi pare rău că nu am venit cu un exemplu mult mai actual, mai neaoş şi mai ciudat, reprezentat de mişcarea Metanoia a lui Cristian Barbosu. Acuzat că face jocurile, cărţile sau planurile unei corporaţii religioase cu mari resurse materiale de peste ocean, numite, în limbajul de lemn evanghelic şi generic, metode de evanghelizare, din motive care ţin de factorul uman şi sub controlul, evident, al lui Dumnezeu, revendicat cu tărie, ca la război, şi de o parte şi de alta a liniei frontului, unitatea de monolit s-a spart şi Metanoia a luat-o la vale. Doar aparent şi temporar, prieteni.

Cu riscul de a fi acuzat de naţionalism, de protocronism, ortodoxism sau orice alt fixism, înclin să cred că investiţia americană nu va fi abandonată; că, sub o formă sau alta, cu ochii în oglindă, îmbălsămaţi de cer, Canaveral-ul evanghelic, Harvest-ul românesc, va avea şi rampe de lansare, şi rachete purtătoare, şi artificii şi baloane. Şi, de ce nu? şi marjorete la amvoane…

Anunțuri

19 gânduri despre &8222;Cronici mondene (91) Canaveral-ul evanghelic românesc&8221;

  1. Investitia Americana nu va fi inlaturata atata vreme cat, lideri beneficiaza (gras) de pe urma ei. In timp ce poporul piere din lipsa de necunostinta. E trist dar un adevar mare a-ti scris in postare…

  2. Dragă Răzvan
    Doi oameni de presa de dinainte de comuniști s-au hotarât să-și mărească tirajele ziarelor printr-o dispută asupra căreia au căzut mai dinainte de acord. Nu cred că este cazul nostru …
    Mi-am îngăduit să scriu ceea ce am scris despre cronica ta anterioară, doar pentru că știu deschiderea ta spre adevăr. Pot să mă opresc dacă vrei.
    1. Până atunci, dă-mi voie să mai spun două lucruri: Billy Graham a făcut o treabă excelentă în activitatea sa. Are papura și noduri? Probabil că de-aia este papură și nu-și va putea niciodată depăși condiția de papură. Mulți și-au făcut însă un obicei: mărim tirajul celor ce ne citesc dacă scriem despre cei cu mare vizibilitate. Cum să ieși din anonimat? Agățându-ne ca un ciuline de pantalonii unuia care apare la televizor!
    Astfel, despre majoritatea copleșitoare a oamenilor foarte vizibili s-au scris ,,cărți“ ca cea citată de tine. Unii scriu astfel d ecărți și despre Domnul Isus. Pe Billy Graham l-au făcut aici și antichrist și om de afaceri și mason morbid… Să fim oare blestemați să fim întotdeauna doar produsul cărților pe care le citim?
    Nu mă deranjează câți bani face organizația lui Billy Graham. Problema nu se pune ,,câți bani face?“, ci ,,ce face cu ei?“. Ca să se supravegheze reciproc, organizațiile evanghelice au instaurat controlul unei comisii care le dă un certificat anual de bună purtare. Billy Graham stă bine acolo. Asta contează. Românii au pasiunea demolării celor mari. Americanii încă nu o au. Ei îi folosesc drept modele, emulând și îmbunătățind. Probabil că acesta este secretul direcțiilor diferite în care evoluează …

    2. Ideile pure sunt prea pudice ca să apară în public dezbrăcate! Ele îmbracă haina societăților în care se manifestă. Există un creștinism cu specific de America (există chiar și un creștinism specific celor din sudul Americii, specific celor din orașele Americiii, specific celor din satele Americii, specific diferitelor grupuri etnice sau diferitelor experiențe istorice, specific celor bogați, specific celor scoși din experiența drogurilor, etc.). Mai mult, creștinismul american se află într-o permanentă efervescență, îmbrăcând forme noi, caracteristice schimbărilor sociale de aici. Am văzut biserici care sunt găzduite în foste magazine de mobilă, în hale industriale, în hambare și în foste cărciumi și cinematografe. Există biserici ale celor ce practică surfingul, ale conducătorilor de mașini de curse, biserici pe Internet, etc.
    Această diversitate de forme din America are două cusururi. (1) Îi descumpănește pe oamenii sinceri care s-au blocat la nivelul lui ,,Așa se face la noi de când ne știm, așa e bine!“ și (2) destabilizează oameni din alte țări care încearcă să preia viața elastică a americanilor ca s-o toarne în niște șabloane obligatorii, garantoare de succes. (Citeam interesat și zâmbitor mesajul catolicilor brazilieni care îi spuneau răspicat Papei că nu vor să se latinizeze, ci vor să-și păstreze specificul lor curat și specific sudamerican – ,,curat murdar, coane Fănică“, vorba etrnului Caragiale).
    Nu mă interesează ce fel de ciorapi a purtat domnul Edison când a descoperit becul electric! Nici ce a mâncat el, nici cea purtat la brâu, nici câte kilograme a avut el exact în ziua aceea. Aceste cunoștințe nu mă vor ajuta în nici un fel să-mi fac și eu descoperirile mele.
    Cu o logică inversă: Oare de ce nu prinde ortodoxia răsăriteană greacă la popoarele vestice? Răspunsul este limpede: Pentru el este răsăritean și grec, iar ei sunt occidentali, latini, anglosaxoni, etc !
    Când se face transplantul unei idei dintr-un loc într-altul nu trebuie să se facă transplantul cultural aferent. Asta ar fi regulașit toate ar fi bune și frumoase, dacă realitatea n-ar fi mult mai complexă și complicată.
    – cum să porți blugi americani fără să fi americanizat?
    – cum să folosești tehnologia de vîrf din America, muzica din America, limbajul din America fără să te lași trasformat într-o colonie a imperialismului ei cultural (vezi reacția virulentă și închistată a Franței și a fracofoniei) ?
    – în Iran, tinerii n-au voie să se tundă decât într-un anumit fel, ca să nu se occidentalizeze! Altfel sunt luați de pe stradă și pedepsiți, așa cum ne făcea și nouă Ceaușescu).
    – De ce nu se vând mașinile sau căruțele românești la fel de bine ca cele japoneze și americane? Doar pentru că celelalte au climatizator, GPS și alte ,,nimicuri“? De ce ne vindem neamul și tradiția pe niște lucruri așa de ieftine?
    Culturile nu pot trăi izolate insular, ci sunt destinate să se influențeze reciproc, printr-o polenizare încrucișată. Adepții ,,noului“ vor fi întotdeauna entuziasmați (vezi ceaiul adus în Anglia, care a devenit de-atuni ceai ,,englezesc“! sau cartofii prăjiți care sunt și acum French Fries în America). Adepții tradiționalismului cultural vor fi mereu scandalizați și vor căuta pururi să ,,denunțe“ atacul parșiv al străinilor asupra ,,națiunii“ noastre neprihănite.
    Am promis că tac. O voi face de-acum ca între prieteni, unde și tăcerea mângâie și dă odihnă, ca o îmbrățișare fără de cuvinte. Sărut-o pe oraz din partea lui Daniela pe minunata doamnă care stă mereu lângă tine.

  3. Mai tac odată și-apoi nu mai scriu!
    Orice român, oricât de neaoș ar fi el, nu mai trăiește ca românul din 1700, 1800, 1900. De unde au apărut aceste schimbări în viața lui? Din inventivitatea sa sau din sosmopolitismul lui? De mii de ani ne îmbrăcăm ca alții, mâncăm ca alții, călătorim ca alții, cântăm ca alții … cu o singură condiție: dacă ne convingem că ceea ce au și ceea ce spun alții este … mai bine sau …, pur și simplu, … ,,ne place“.

  4. Îmi permit să intru în acest dialog, frate Daniel, cu o singură remarcă:
    în teorie aveţi dreptate sută la sută; în practica la care face referire Rasvan, aş mai scădea din procente…. Ştiţi, urmăream zilele acestea pe internet un mic scandal iscat în America după postarea unui filmuleţ despre cum se produc crenvurştii. Până atunci mulţi erau mari amatori… De atunci…
    Da, crenvurştii arată foarte bine când sunt ambalaţi…

  5. Dragă frate Daniel, vă mulţumesc pentru splendidul comentariu. Carmen îi mulţumeşte şi o îmbrăţişează pe domna dumneavoastră, Daniela.

  6. Dragă Marinel, comentariul lui Daniel Brânzei trădează înalta clasă a credinciosului, a omului de cultură, dar şi a… americanului din el. 🙂
    Dar şi pasiunea pentru idei a evreului. N-avem ce-i face decît să-L rugăm pe Domnul să-l ţină sănătos, aşa cum este, iar pe noi, cu ale noastre. 🙂
    Sunt multe de spus, dar şi multe de nespus. Trăim încă în vremea ultimelor, ale nespuselor. 🙂

  7. Absolut de acord! Evident că ne rugăm. Greu găseşti interlocutori de talia aceasta, chiar dacă sunt mai… americani! 😀
    Cât despre vremi şi spuse/nespuse, vor vorbi pietrele. Că „bolovanii”… 😉

  8. Unul din textele cu care mi-am mângăiat ,,nespusele“ este acesta:
    ,,Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă.  Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii cari ştiu că eu sînt însărcinat cu apărarea Evangheliei; cei dintîi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gînd curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.“
    Acest ,,Ce ne pasă?“ care duce la bucurie este o terapie strict necesară în veacul acesta … și-n celelalte.

  9. Frate Daniel, nu este acesta un text aplicabil conjunctural? Nu poate deveni manipulator? Spre tăcerea neutră şi, inevitabil, complice? Nu depinde uneori de cine pune etichetele cu „duhurile”? Câţi se ascund în spatele acestor etichete de „duh de ceartă”? De ce îl îndemna Pavel pe Timotei să se ferească de Alexandru căldărarul? Evident, nu din duh de ceartă! Dar, dacă l-ar fi întrebat cineva pe Alexandru? Care, probabil că a continuat să facă rău…
    Fără îndoială, un filtru e necesar. Sunt lucruri de spus, altele de nespus. Numai că nu doar unii ştiu asta…

  10. Partidele religioase vor spune mereu că se regăsesc în acest text. Că de partea lor este adevărul, iar ceilalţi sunt stricătorii credinţei. Un simptom al acestui stil de abordare este refuzul de a te îndoi de ceva; de un lider, de un aspect al doctrinei grupului din care faci parte, de drumul pe care a luat-o mişcarea, partidul sau biserica al cărui membru eşti. Probabil că după un astfel de balsam, urmează, în mod firesc, excluderea celui care a avut neobrăzarea să gîndească altfel decît linia directoare.

    Cînd am pomenit de nespuse, m-am gîndit la cu totul altceva. La faptul că americanii ştiu să-şi protejeze investiţiile, fie ele în oameni sau în bani. Problema ţinea de transparenţa afacerilor, de ideologia de superputere pe care o are America şi care contaminează, îmi pare, pe majoritatea celor care vin de acolo, De cei care devin peste măsură de aroganţi, şi orice încercare de a pune la îndoială un anumit demers, ce poate fi, pînă la urmă, un soi de kitsch ca multe altele, ajunge să fie etichetată ca o ameninţare la principiile democraţiei, dacă nu chiar un atac la credinţă.

  11. Marinel
    Întrebările tale sunt dureroase … Cred că trebuie judecat de la caz la caz.

    Răzvan
    Probabil că este ceva din tăria pistolarilor și a pionierilor de pe aici. Cine nu crede tare în el și în ceea ce face nu poate sta în picioare. Este o caracteristică a oamenilor de aici.

  12. Păi, frate Daniel, de aia se pun întrebările acestea, fiindcă dor! Asta voiam să subliniez şi eu, totul de la caz la caz. Altfel ne culcăm în… patul lui Procust şi ne mirăm că nu ne odihnim! 😉

  13. Dragă Marinel, gînd la gînd cu patul ăsta (a lui Procust, nu al fratelui Daniel, care bănuiesc că e larg şi confortabil :)). Azi a venit la mine la servici un amic pentru o durere. Din una în alta, am ajuns şi la băieţelul lui, unul din favoriţii mei. Puştiul e în clasa a doua, trecut de isteţ. La compunere însă, avea ceva probleme: scria cîte o frază pe două pagini, fără punct şi fără virgulă. Un povestitor înnăscut, zic eu. 🙂 Piciul punea pe hîrtie tot ce auzise, aduna de ici, de colo, făcea digresiuni, cu alte cuvinte era un Camil Petrescu postmodern în devenire. 🙂 Ce crezi că i-au făcut? L-au obligat să facă fraze scurte, de nu mai mult de 10-12 cuvinte. A fost un dezastru! copilul se muncea acum să intre în tipar şi tot elanul lui de povestitor s-a prăbuşit între arcurile patului de care vorbim.
    Aşa e şi cu întrebările tale: sunt multe, interesante, chibzuite, dar…! la răspunsuri să nu te aştepţi. Poate fraze din astea şablon… dacă, dacă eşti cuminte şi ţi-ai spus rugăciunea de seară şi de dimineaţă. 🙂 Altfel, americanii (nu vorbesc de fr. Daniel, zic în general :)) au o educaţie foarte pragmatică: sunt scurţi şi, dacă se poate, alături de pat… ăăă! de subiect. 🙂

  14. Plastic exemplu! Şi nici nu ştim cât de mare impact va putea avea peste timp! Şi câte mai sunt… Au ştiut grecii ăştia ceva! Totuşi, la americani nu se pune problema decât la modul… big! Big thinking! Big impact! Până şi paturile despre care vorbim sunt big… „king size”! 😀
    Cât despre răspunsurile la întrebări… vor veni şi ele cândva. Acelea adevărate! Măcar să ştiu că voi fi acolo, să le aud! Şi mă rog să nu fiu singur, ci chiar cu cei pe care îi vizează multe dintre ele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s