Timp decomprimat. Fotografia ca o jucărie

Ce a rămas din toate astea? Nimic. Toate etapele au fost reduse la un singur gest: apăsarea pe declanşatorul aparatului. Cunoştinţele minime de compoziţie şi cîteva noţiuni despre culoare sunt suficiente pentru ca rezultatele să fie satisfăcătoare.

Subiectele sunt, în mare măsură, aceleaşi. Calitatea aparaturii este de mare importanţă, ce e drept, ca şi în trecut, presupunînd, în primul rînd, adaptarea decentă la limitele ei, a capacităţior pe care le oferă pentru banii pe care i-ai investit în ea.

Programele de prelucrare grafică a fotografiilor, cu care poţi păcăli pe oricine cu orice, au făcut din munca chinuitoare şi periculoasă de laborator o legendă, asemănătoare, poate, cu aceea a pionierilor fotografiei, care lucrau pe plăci cu gelatina întinsă pe argint ca untul pe pîine.

Atunci, ce nu e perfect în această lume de-a dreptul perfectă? Din moment ce orice om poate face, fie şi din întîmplare, o poză decentă, fără niciun efort, şi o poate arăta, la fel de repede, prietenilor şi familiei sale, nu înseamnă că trăim într-o lume ideală, a democratizării imaginilor, a demitizării limitelor şi a agresiunii opulente a retinei? 

(va urma)

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Timp decomprimat. Fotografia ca o jucărie&8221;

  1. Se vede treaba ca tie ti-a placut mult fotografia ca arta… si cred ca te pricepi destul de bine la asta dupa felul in care o descri. Cine stie? Maine poimaine cade fotodigitala si revine Kodak la putere! 🙂
    Te imbratisez cu drag.

  2. E adevărat, Daniel, îmi place, dar sunt mediocru în realizări.
    Nu revine Kodak şi filmul de celuloid, o ştii prea bine. Va fi o problemă cînd nu vom mai avea curent electric, asta da! 🙂

  3. Nostalgia salvează România? 😉
    Fără să neg importanţa materialelor, a tipului de aparat folosit etc, tot simţul fotografului rămâne esenţial. Am văzut fotografii de o sugestivitate extraordinară executate cu acele „Quick-snap Fuji” de unică folosinţă, în care nici nu mai stai să gândeşti balanţa culorilor, dar şi fotografii cu subiecte banale în care tocmai belanţa alb/negru sau a culorilor făcea din ele opere!

  4. Nu numai România, ci şi Rusia: nu l-a salvat „Nostalgia” pe Tarkovski? 🙂
    Referitor la fotografii bune, evident că există! Cînd apăs pe declanşator la ele mă gîndesc şi mă smeresc. 🙂
    Esenţial, spun eu, este să ai contact cu arta plastică în general, şi nu numai.
    Woody Allen punea întîi muzica şi apoi făcea filmul. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s