Timp decomprimat. Fotografia ca o veşnicie

Cum şi unde ne conservăm amintirile? Nu cele încîlcite printre neuroni, ci imaginile la care ţinem atît de mult, pe care să le arătăm lumii, nu aşa cum suntem, ci aşa cum am dori să ne vadă ceilalţi?

Porunca de peste ocean a fost, de la Ialta încoace, zîmbiţi, vă rog! Ne-au trecut, cu mic, cu mare, pe lista popoarelor închise în iadul vesel şi vărgat.

Printr-o ecuaţie simplă, românul a fost bifat la pierderi. Dar am zîmbit, mai veseli sau mai trişti, timp de mai bine de 50 de ani, în faţa camerelor de furat imagini false. Mulţimi de oameni s-au perindat prin faţa obiectivului, care le-a colectat masca, ascunzîndu-le neputinţa.

Amintirea cea mai vie despre pozele de grup o am din ziua în care am refuzat să mă alătur oricăruia din ele. Lipsa mea se citeşte în privirea lor, chiar dacă încăpăţînarea mă face să cred că surîsul cel fals mi-ar fi lipsit oricum.

Acum fac sute de poze într-o lună, fără nicio valoare. Deşi unele cadre se repetă, nu mă îndur să le şterg. Le caut calităţi pe care, bietele de ele, nu le au.

Cînd am aflat că viaţa unui material de stocare este limitată, în funcţie de tehnologia care-i stă la bază, m-am cutremurat: cum, nici chipurile dragi nu-s veşnice?

O întrerupere brutală de curent poate distruge un hard disk. Nu mai ştiu ce bacterie atacă plasticul din dvd-iuri. Pînă şi flash memory-urile au viaţă limitată.

Pe altele le poţi depozita în cer, un terabit  gratis de poze. Dar dacă pică cerul?

Nişte oameni care gîndesc la fel ca mine şi ca tine s-au străduit să scrie cu laser într-un cristal anume preparat, pe un disc mititel, de sute de mii de ori mai încăpător decît un dvd obişnuit, pe care să-l citească, ulterior, la microscop.

Lucruri esenţiale, spun ei,  pentru că durata de viaţă a unui asemenea cristal e… veşnicia. Evident, chipul tău şi chipul meu nu se vor regăsi acolo.

Bunicii mei au fost oameni cu stare. Nu s-au prostit cu lucruri ieftine. Hîrtiile pe care le am de la ei, cu imaginea lor săpată de lumină în argint, apar proaspete, nealterate.

Hîrtie bună, germană, fără cusur. A rezistat războiului şi holocaustului, deportărilor şi lagărului comunist. Nemţii au fost şi rămîn cei mai buni. Hîrtia are duşmani, dar Agfa inventase hîrtia imună, prusacă,  iar zeiss, ochiul de cleştar. Se pozau rar, dar se pozau bine.

Eliade se întreba, în Jurnal, dacă filoenglezii de la noi au înnebunit sau ce, din moment ce se bucurau pentru înfrîngerea germanilor la Stalingrad.

Am învăţat rîzînd ruseşte, să smile americăneşte şi vom muri zîmbind mînzeşte.

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Timp decomprimat. Fotografia ca o veşnicie&8221;

  1. Imi place mult cum scrieti, nu de putine ori am impresia ca imi cititi gindurile si framintarile. Mai mult, si eu ma trag dintr-o familie, care inaite de venirea regimului comunist, au avut o stare materiala bunisoara de care i-a usurat comunistii. Partea buna este ca s-au resemnat, dupa ce s-au opus ei riscindu-si libertatea, dar inainte ca vietile lor sa fie spulberate, si au ramas cu privirea spre Creatorul. Muncind din greu, cu cinste si corectitudine, si slujindu-l pe EL cu umilinta, lacrimi, respect, bucurie, dindu-i onoarea cuvenita. au lasat in urma lor o poza frumoasa care nu se sterge. N-au fost oameni perfecti, dar poza a iesit de buna calitate pentru ca s-au dat pe mina Fotografului Maestru. Doresc sa am si eu poza facuta de acelasi fotograf.

  2. Într-adevăr, în imaginile depozitate în sufletul nostru se ascunde starea cea adevărată. Chipurile care sunt surprinse de camera de fotografiat, fără ştirea persoanei respective, au o mai mare şansă să dezvăluie un caracter, o emoţie reală. Marii pictori, dar şi marii fotografi, au surprins cîte ceva din nucleul fierbinte al vulcanului ce pare stins la suprafaţă. Dacă nu poţi citi în privire, o poţi face în riduri sau privindu-i mîinile. Mîinile au o poveste formidabilă. Îmi amintesc de un număr vechi din revista „Secolul XX”, de pe vremea comunismului. De fapt, era un număr dublu. Nu era despre feţe, ci doar despre mînă. Un elogiu adus mîinii. Atunci nu ne puteam privi în ochi. Căutam orice subtrefugiu ca să ne expunem jalea. Iar mîinile care se frîngeau erau cele mai potrivite.
    Vă mulţumesc pentru apreciere.

  3. Cu multa placere. Aveti un dar deosebit de a scrie si cind citesc trebuie sa-mi pun mintea in actiune ca sa inteleg ce taina ati mai vrut sa transmiteti. Recunosc, citeodata chiar nu pot sa deslusesc taina, dar ma delectez citindu-va postarile. Va inteleg de multe ori framintarile si ma gindesc cum mai puteti rezista, dar cred ca v-a fost incredintata o slujba importanta acolo, pe care eu n-as fi putut-o duce, Ma rog ca Cel ce v-a pus acolo, sa va dea si biruinta. Iar daca as putea ajuta cu ceva, puteti sa-mi scrieti pe email.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s