Cronici mondene (92) Politică, politică, politică…

Trei au fost evenimentele pe care le-am savurat în toată inconsistenţa şi feriseismul prezentării lor pe bloguri, presă şi facebook: Şcoala de vară de la Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, Prezenţa liderului penticostal la catafalcul lui Cioabă şi declaraţia baptiştilor din Timiş către casa regală a ţiganilor şi PR-ul răscolitor pe care continuă să-l facă Daniel Brânzei Harvest-ului american.

Să le luăm pe rînd şi, evident, din scurt pe fiecare:

I. Blogul Suceava Evanghelică e cu un ochi la slănină şi cu altul la măslină, la politica grasă şi la religia ce se rostogoleşte ca nebuna în farfurie de cîte ori vrei s-o înţepi cu pixelul suspiciunii.

Evident, nimeni, dar absolut nimeni, nu recunoaşte, nici acolo, nici în altă parte, că la Mitocul cu pricina s-ar fi amestecat, oarecum, lucrurile. Şi n-ar fi prima dată. Prezenţa lui Mihail Neamţu mi se pare concludentă, mai ales după peripeţiile sale politice lamentabile din campania de la alegerile de anul trecut.

Produs fabricat la şcoala de cadre a Noii Europe, sub atenta şi drăgăstoasa oblăduire a unor mari personalităţi din viaţa culturală românească, în frunte cu Andrei Pleşu, tînărul şi necoptul lider a făcut gafă după gafă, cea mai mare fiind poezia de Radu Gyr pe care a recitat-o în timpul campaniei, în faţa mulţimii. Din păcate, omul încurcase dreapta cu extrema ei, reuşind performaţa unică să-i înfurie şi pe urmaşii evreilor, şi pe urmaşii legionarilor.

Gurile rele din politică afirmă că acest Mihail Neamţu, alături de MRU şi Elena Udrea sunt pe care să alcătuiască un partid de dreapta, curat ca lacrima, o Albă ca Zăpada din povestea cu Băsescu. Europenele de anul viitor bat la uşă, la fel şi alegerile pentru fotoliul de la Cotroceni. Aşadar, Neamţule, bine ai venit în credincioasa Bucovina, bat-o vina!

Dănuţ Mănăstireanu nu putea lipsi de la o asemenea sindrofie.

Acest mare pişicher de pe eşichier îşi exprimă ideile, puţine şi fixe, cum le ştim deja, într-un interviu care-mi aminteşte de cele din vechiul regim, în care politrucii ştiau cu multe zile înainte atît întrebările, cît şi răspunsurile aşteptate de la ei.

Tînăra reporteriţă, transfigurată de emoţie, s-a declarat străluminată de întîlnirea cu marele om. Au bătut cîmpii cu graţie mai bine de zece minute, închişi într-un fel de saună fără aburi, dar cu un zgomot de fond compensator. Cînd a ajuns la prietenie, magicianul anglican a dat măsura şi culoarea ştiutei sale ranchiune, afirmînd că se teme de prietenia care îţi ia, în numele ei, scalpul evanghelic. Cine s-a fript cu iaurt, suflă şi în lumînare. Evident, asta n-a spus-o el, o spun doar eu.

Pentru savoarea dialogului de pe blogul cu Mitocul, remarc mitocănia Mănăstireanului, ajuns prin ţara Mitocului:

DOREL PUCHEA: Mulțumesc pentru răspuns! Mai am o întrebare și gata. Mihail Neamțu are ceva în comun cu mediul evanghelic?

DĂNUŢ MĂNĂSTIREANU: Domnule Puchea, chiar are vreo importanta? Daca vreti neaparat sa stiti, are o bunica penticostala. Sper ca asta i-a mai salvatu putin prestigiul in ochii dvs sectari.
Oare evanghelicii nu au nimic de învatat de la cei din afara acestui media? Daca este asa, este jalnic si nu avem niciun viitor. Va rog sa reflectati putin, sa numarati pina la o suta, sa spuneti o rugaciune de cercetare, si abia dupa aceea sa raspundeti.”

Cu alte cuvinte, acelşi om, aceeaşi copită: doar botul primitorului diferă. Numără, omule, pînă la o sută, şi vezi cîţi dinţi ţi-au mai rămas în gură!

II. România a asistat, cu dezgust, la uriaşul circ mediatic prilejuit de moartea regelui ţiganilor, Cioabă.

Aici a fost momentul să se remarce comunitatea baptiştilor din Timiş, care a trimis o scrisoarea de condoleanţe familiei îndoliate, culminînd cu frazele aiuritoare de mai jos:

Florin Cioabă a fost  un lider al comunității evanghelice interesat de binele minorității rrome și de apropierea ei de Dumnezeu. Este evidentă, de asemenea, contribuția și exemplul său personal în ceea ce privește educația pentru minoritatea din care a făcut parte. Fără a lăsa la o parte specificul comunității locale, i-a îndemnat pe cei tineri să își îndrepte atenția spre Dumnezeu și spre procesul educațional ca fiind singura alternativă de integrare socială.”

Lăsînd la o parte limba de lemn din final, de care m-am lovit şi la Mitocul de mai sus, nu ştiu ce comunitate o fi educat regele Cioabă, cu sceptrul în mînă şi coroana de aur pe cap, măi baptiştilor, dar eu mă lovesc, în profesiunea mea, aproape zilnic, de sălbăticia şi agresivitatea cu care se comportă ei în societate. De opulenţa şi averile lor. Nu mai spun că au îngrozit o Europă întreagă, iar de palatul şi proprităţile “evanghleicului” rege Cioabă ce să mai vorbim. Măi Tuţac, poate te fac ăştia conte sau duce (ce m-aş duce!) pe la curtea lor, mai ştii?

Într-o Românie dezgustată de circul “monarhic” al ţiganilor, menit să maimuţărească adevărata monarhie română, intens mediatizat pe toate canalele de televiziune, nu putea să lipsească martie din post. Citim în “Gîndul” comunicatul cu pricina:

Lideri ai cultelor penticostal şi baptist din ţară şi din străinătate, între care preşedintele Cultului Penticostal din România, Riviş Tipei, şi vicepreşedintele Uniunii Baptiştilor din România, pastorul lugojean Ionel Tuţac, vor oficia slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă.

Vicepreşedintele Uniunii Baptiştilor din România, pastorul Ionel Tuţac, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că va oficia, alături de preşedintele Cultului Penticostal din România, Riviş Tipei, slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă.”

Ca şi la ortodocşi, cu cît sunt mai mulţi popi, cu atît ajunge mortul mai repede şi mai sigur în cer.

Este cunoscută frenezia politică pdl-istă a lui Ionel Tuţac şi înlăcrimata sa retragere forţată din partid.

Ca şi în cazul cu Mitocul Dragomirnei, totul e pentru Dumnezeu, nimic Cezarului. Atîta timp cît credinţa se măsoară în voturi, există un loc pentru toţi, dacă nu în cer, măcar în Parlamentul Europei. Nu-i aşa, copiii Păcii?

III. Recunosc că acest al treilea punct l-am lăsat la urmă şi îl scriu mai greu, cu întrebările pe buze şi cu strîngerea în inimă. E vorba despre interesul pastorului Daniel Brânzei în promovarea mişcării evanghelice americane Harvest.

Încă de la început, din perioada în care ieşise scandal în Arad, în biserica Metanoia, fieful liderului Cristian Barbosu, (finalizat cu scindarea dramatică a bisericii respective şi ieşirea din jocul la două capete, baptisto-metanoic, al liderului amintit), Daniel Brânzei, recent ieşit din prim-planul reflectoarelor baptiştilor româno-americani, al căror distins preşedinte a fost ani de zile, şi-a manifestat, nedisimulat, simpatia pentru puşcaşul evanghelic şi marin Cristian Barbosu.

Cristian Barbosu a fost descoperit şi îndrumat, în prima parte a ascensiunii sale, din slujbaş obscur la vamă, spre vîrful piramidei evanghelice, de un alt pastor, diametral opus ca stil lui Daniel Brânzei, Daniel Chiu. Acesta din urmă mi-a făcut onoarea să-mi răspundă la întrebarea “de ce el şi nu altul?”, printr-un meterial extrem de interesant şi mult citit la vremea respectivă, împărţit de mine în trei părţi, în care regreta, argumentat, alegerea iniţială şi rezultatul final.

Dacă în Vechiul Testament exista un singur profet Daniel, în viaţa noastră de zi cu zi există doi apostoli ai credinţei cu acest nume, ambii baptişti, amîndoi români din America, dar deosebiţi unul de altul, precum sunt soarele de lună.

O metaforă simplistă ar putea să-l revendice pe Brânzei pistolarului american cuceritor, eficient şi şarmant, iar pe Chiu ţăranului mohorît, defetist şi păgubos mioriţic. Lucrurile sunt însă cu mult mai complicate şi una din chei se află ascunsă, undeva, în chimirul cu poveşti de la Harvest.

În tăcerea care s-a aşternut după prăbuşirea iluziilor de la Arad, au persistat, cel puţin în mintea mea, cîteva întrebări, la care n-am găsit răspuns, pe care le pun şi dumneavoastră, fără să sper că voi afla mare lucru de la cei în cauză.

Aşadar, cum mai vede oare UBR situaţia lui Cristian Barbosu de acum? Mai există construcţiile sale Metanoice din ţară, sau au dispărut şi ele, ca aceea din Arad?

A avut Harvest vreo influenţă în mişcarea de evanghelizare a lui Barbosu din România- financiar vorbind-?

Cum se explică susţinerea fără rezerve a lui Daniel Brânzei, referitor la Harvest şi Cristian Barbosu, ştiută fiind diplomaţia şi lentoarea în decizie de care a dat dovadă în trecut, în cazul Iosif Ţon?

Politică, politică, politică: de trei ori politică. Ce ştii tu, opincă? 

Iar la noi, distanţa de la vlădică la opincă nu se măsoară în ani lumină, ci în ani de mămăligă şi salam cu soia!

Şi ca să nu creadă cineva că am ceva cu mănăstirile în general şi cu cea a Dragomirnei, cu Mitoc cu tot, în special, pun mai jos cîteva poze pe care le-am făcut acolo  pe vremea cînd se lucra la renovarea ei şi nu credeam că vor ajunge alţii să o strice la loc. 

DSC00108

DSC00104

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Cronici mondene (92) Politică, politică, politică…&8221;

  1. Despre două dintre subiectele abordate de tine, Răsvan, numai lipsa unui computer m-a făcut să nu „fur startul”, că mă mâncau şi pe mine (nu doar) degetele! Aşa că, tot pe rând şi tot pe scurt:
    1. Mihail Neamţu e micălăcean de-al meu (Aradul e un oraş la marginea Micălăcii, pentru necunoscătorii care încă mai cred că e Micălaca e un cartier al Aradului!). Pentru mine a fost un mare semn de mirare şi întrebare intrarea lui în politică. Şi am avut dreptate. El e unul dintre acele exemple de intelectuali care dau cu bâta-n baltă ori de câte ori i se iveşte ocazia. Şi, staţi liniştiţi că n-a epuizat toate ocaziile. Urmăriţi-l în continuare. Veţi avea ce vedea şi auzi. Promit, nu prezic! Şi pot să depun mărturie că legăturile lui cu evanghelicii sunt chiar „mai”,cel puţin în Arad (nu pot da amănunte aici, dar ŞTIU, nu presupun!).
    2. Circul cu Cioabă n-a început acum. El e un spectacol „ongoing” şi finalul e departe! În plus, ce mi-e cu palatele lui Cioabă şi ale altor „Tipei”? Să fim sobri! Doar că „baftiştii” noştri şi-au dat seama cu vreo n’şpe ani mai târziu că e bine să-i ai pe rromi în curte, chiar dacă n-or fi toţi pocăiţi de-adevăratelea! Şi cum mereu am avut oportunişti de serviciu…
    3. Cât despre fratele Daniel, îl iubesc prea mult să mai scriu. Am scris deja destul pe blogul meu despre Metanoia şi Harvest, şi n-are rost să stric o prietenie frumoasă din cauză că un „bărbos” nu are astâmpăr (mă refer la mine, ca bărbos, evident 😉 ). Dar se va vedea mai târziu…

  2. Trist…trist…trist.
    Ar trebui sa intelegem, ca nu mai putem sa ne ascundem. Faptele ne dau de gol. Din trairea de zi cu zi, si nu din vorbe, se vede pe cine avem ca Domn.

  3. Dragă Marinel, referitor la punctul 3: nici mie nu mi-a plăcut să-l scriu, din aceleaşi considerente care pe tine te împiedică să faci comentarii.
    De ce l-am pomenit? Pentru că, din capul locului, mi s-a părut inoportună intervenţia unui om de mare calitate şi foarte admirat, mai ales de cei în vîrstă, în povestea de la Arad.
    În ochii mei, Daniel Brânzei făcea parte dintre moderaţi, din liga unui Paul Negruţ, Marius Cruceru, etc., nicidecum un aventurier evanghelic, pus pe exeprimente, gen Barbosu.
    NU-l vedeam prefaţînd şi susţinînd făţiş o ofensivă evanghelică gen Harvest.
    Ştiam că explodează la numele lui Graham, dar acolo era în spatele eroului, ajuns la final, tot concernul organizaţiei de familie, fără de care cred că e greu să răzbaţi la vîrf, în America evanghelică.
    E ca şi cum ai face greva foamei în România: oamenii te aplaudă, dar eticheta de dus cu pluta îţi rămîne lipită pe frunte.
    Or, Daniel Brânzei nu va face niciodată gesturi extreme, pentru nimeni. A făcut, odată, pentru Ţon, şi l-a costat amvonul.
    Problema nu e alegerea pe care a făcut-o, în fond, în logica lucrurilor, ţinînd seama de trecut, ci de nonşalanţa cu care a trecut şi trece, cu bocancii cu cuie ai aplinistului de profesie, adînc şi evanghelic înfipţi în inima gărzii de la Maranata, care moare, dar nu se predă. Nu de Metanoia e vorba, care ce e, în fond, altceva decît un hamburger american cu pastă roşie de vită românească, de dat la oameni şi la cîini?
    În fond, eu scriu pentru mine, în primul rînd pentru mine. Iar pe mine mi-e greu să mă mint, omiţînd. 🙂

  4. Dom’doctor, v-ati planificat o vizita la Doctorul docturilor, ca s-ar putea din lupta la care v-ati inscris, sa iesiti cu rani grele. pe care numai El le poate trata?

  5. Lidie, n-am niciun fel de emoţii. Deocamdată îi consider pe cei cu care vorbesc nişte domni, nu nişte casapi. 🙂
    Evident, cu excepţia unor bloguri ladă de gunoi, cum este România Evanghelică, pe care nu l-am mai răsfoit de cîteva zile şi am promis să nu-l mai citesc niciodată. Mă simt deja mult mai reconfortat.

  6. Eu am ceva emotii, ati intrat pe un drum ingust si periculos. A te angaja in lupta cu „evrei” e un risc mare, dar ma rog Domnului sa nu fie pierderile prea mari. Pentru orice eventualitate, imbracati-va cu toata Armatura.

  7. Sa speram ca acea parte este rastignita. Oricum, sa nu uitati, chiar daca veti ramine dezamagit, este un Domn, care ramine Domn in veci vecilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s