Omul de tip nou. Căţeaua

Cititnd postarea lui Marinel, m-am gîndit să vă spun şi eu o poveste, de data asta mult mai recentă, de acum cîteva zile.

Totul porneşte de la un principiu: că omul nou, o dată fabricat, va rămînea în aceeaşi stare de agregare de om nou toată viaţa lui. Aş putea să spun că ăsta e un soi de principiu al termodinamicii sociale, după care ce bagi, aia culegi.

După atîta comunism, politica s-a schimbat, dar omul nou a rămas acelaşi. Fie că e de dreapta, fie că e de stînga, reflexele lui au rămas neschimbate.

Aşadar, în timpul raportului de gardă, un coleg a ridicat spinoasa problemă a cîinilor vagabonzi, aciuaţi în curtea spitalului nostru.

Curtea, la rîndul ei, după cum am mai spus şi în altă postare, are zone de stepă, de tundră şi chiar de savană, dacă ţi s-a urît cu binele şi o cauţi cu tot dinadinsul.

Pe deal este staţia de ambulanţe. Nu este un punct de reper prea romantic, dar altul mai bun n-a găsit căţeaua neagră, de talie mijlocie, care şi-a făcut culcuş acolo.

Relaţiile dintre noi şi staţia respectivă nu sunt dintre cele mai amiabile, din motive care nu au nimic de a face cu cîinii.

Fapt este că, din deal, ocolind fîşia de asfalt pe care se rostogolesc salvările la vale, se prăvale şi căţeaua, ca turbata, la gleznele medicilor de gardă care sunt nevoiţi să facă traseul între cochetele noastre pavilioane cu paturi.

Zona de elecţie a unui cîine care muşcă este unde ajunge cu gura. În cazul de faţă, ea preferă gleznele, de orice grosime ar fi.

Nu e perversă, din moment ce iureşul este însoţit de un soi de schelălăială, care-ţi îngheaţă sîngele în varicele atacate, dar are şi alte consecinţe.

Căţeaua, pe care, personal, n-aş da două parale, se pare că are succes la semenii ei de sex opus, care stau tolăniţi, indiferent de vreme şi de oră, între bucătărie şi centrala termică, în ierburile înalte ale savanei de care v-am spus.

Bărbaţi fiind, reacţionează promt la isteria femeii şi se reped şi ei, pentru orice eventualitate, să se dea mari la doctori.

Aşadar, cam astea fiind datele problemei, managerul, după o bine plătită chibzuială, a chemat pe directorul administrativ, cu două trepte mai jos decît stăpînul, pe scara ierarhică.

Şeful de la administrativ, om paşnic, jovial, grăsuţ, chefliu şi creţ la păr, a dat soluţia finală:

-Domnule manager şi domnilor doctori, vă promit că, în cel mai scurt timp, voi aduna toate liniile de portari şi, fiecare cu o bîtă în mînă, le vom da cîinilor la cap.

Trebuie să vă mărurisesc că, la fel ca Marinel, eu sunt un iubitor al acestor patrupede, indiferent de starea lor socială, oricît de vagabonzi ar fi. În general, îmi rezolv problemele fără ajutorul nimănui. De exemplu, ultima dată cînd a trebuit să fac o vizită la pavilionul cu poveste, i-am spus infirmierei: Fato! Caută un băţ, ceva, că mă duc la pediatrie! Şi pentru că sunt, în general, un şef iubit de personal, femeia a scos băţul de la mop şi mi l-a întins, urîndu-mi “să vă fie de folos!”.

E adevărat, poate că omul nou nu ar fi trebuit să se complacă în acestă stare de agregare toată viaţa, dar istoria nu cunoaşte decît rareori răsturnări spectaculoase. Aşadar, cu stetoscopul învîrtindu-l într-o mînă şi cu mopul agitîndu-l în cealaltă, am descurajat orice atac, fie dinspre Ambulanţa neprietenă, fie dinspre calda şi ispititoarea bucătărie.

Ca să-l potolesc pe administrator, care era genul de om pentru care o revelaţie este ca primul sărut, ce nu se uită niciodată, i-am sugerat posibilitatea unui film postat la ProTV, în jurnalul de la ora cinci, cu el în rol de mare vînător.

A fost de acord că nu e momentul să apară în faţa ţării şi povestea a ajuns, cum altfel, la cel mai înţelept om al oraşului, primarul de tip nou.

Acesta a filozofat pe bani foarte mulţi şi a dat verdictul: Nu-i lăsaţi să treacă de poartă! Primarul arată cam cum era pictat Kutuzov, cînd îl înjurau toţi ruşii că nu-l zdrobeşte pe Napoleon dintr-una. Kutuzov, care avea un ochi în minus faţă de primar, nu avea nevoie de hartă, cum nici primarul nu avea idee de geografia spitalului. Amîndoi ştiau că timpul şi iarna vor înfrînge duşmanul, fie că-i francez, fie că e cîine. Timpul lucrează la inima omului şi le rezolvă pe toate.

Singura problemă e că, deocamdată, vremea e în curs de încălzire, iar pînă la taiga ne mănîncă stepa. Problema pe care nu a ştiut-o primarul şi pe care nu o va afla nici după ce va fi ales a cincea oară, e că spitalul, ca şi femeia, în afară de curte, are nevoie şi de gard. Amănunt de care nu s-a împiedicat nimeni, niciodată, de la boieroaica Ghica, care a donat spitalul, pînă la omul de tip nou care vă scrie toate astea. Nu s-au împiedicat, pentru că n-a existat.  

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Omul de tip nou. Căţeaua&8221;

  1. Povestea asta cu tilc este ca un ris cu plins. Spuneti niste adevaruri care nu multa lume le poate pricepe. Cu toata iubirea pentru ciini, viata este mai scumpa. Cit puteti ocoliti ciini, tratatii cu toata dragostea pe care le-o purtati, dar nu uitati, slujba pe care o aveti, este mai pretioasa pentru oamenii bolnavi, decit un ciine.

  2. Nu te contrazic, Lidie, dar… hai să-ţi spun o istorioară reală, fără tâlcuri ascunse. Locuiam singur, într-un apartament la acelaşi etaj cu o rudă foarte apropiată (n-are importanţă gradul de rudenie, era totuşi om!). M-a lovit o gripă care m-a doborât la pat, cu febră şi aiureli la nivel de rupere de realitate, care a ţinut trei zile şi trei nopţi. N-a venit nimeni să vadă dacă mai trăiesc sau nu. Dar câinele meu, un dalmaţian, nu s-a mişcat de lângă patul meu. N-a băut apă, n-a mâncat, n-a avut nevoie afară…
    Nu vreau să fac apologia câinelui, dar n-am auzit vreo expresie cu suport în realitate despre „omul credincios” (nu în sens religios!), dar am auzit expresia „credincios ca un câine”!

  3. Marinel draga, ai mare dreptate in ce spui. E trist, ca noi, creatia dupa asemanarea Lui, am ajuns sa fim mai ne”credinciosi” ca un ciine. Totusi trebuie sa ne aparam de cei care vor sa ne muste. Vezi cum e in viata, sint oameni… si oameni, sint ciini…. si ciini. Cit despre situatia prin care ai trecut, stiu ce simti, am trecut nu odata pe acolo. Voi mai trece poate, dar stiu ca atit timp cit voi umbla cu Dumnezeu, n-am de ce sa ma ingrijorez.

  4. Ai dreptate, Lidie. Din păcate suntem departe de multe ori de ce a dorit şi doreşte Domnul să fim.
    Viaşa însă pare să-i dea dreptate criminalului Goebbels (sunt unii care atribuie vorbele chiar lui Hitler), cel care parcă spunea: „cu cât cunosc mai mult oamenii, cu atât îmi plac mai mult câinii!”. Nu e dureros ca nişte criminali să poată ajunge să spună un atât de trist adevăr??

  5. Nu, categoric, povestea e fără tîlc. Lidie, tu eşti un om mult prea sensibil şi serios şi cauţi să găseşti peste tot un fel de urmă pe care o laşi tu pe pămîntul altora. Probabil că ţi-e greu să te-înveleşti cu haina străină, pînă n-o decontaminezi şi n-o transformi pe măsura aşteptărilor tale.
    Nu spun că e rău. Dacă-ţi face plăcere, nu e nicio problemă. Dar eu nu pot, nici din politeţe, să spun ce n-am gîndit sau să ghicesc în textele pe care le scriu, ca babele în zaţul de cafea, semnificaţii ascunse. 🙂

  6. Dragă Marinel, de acord cu tine: povestea mea n-are niciun tîlc.
    Acum, la cîte pete am avut în viaţă şi cîte îmi mai scot alţii, în fiecare zi, văzute şi nevăzute, nu crezi că încep să aduc cu un… dalmaţian credincios? 🙂

  7. Eh, un tâlc tot are, dacă vrei să-l cauţi. Dacă nu-l găseşti, poţi să-l inventezi! Cum ar fi, de exemplu, faptul că nu putem stăpâni „câinii maidanezi” pripăşiţi prin „curtea evanghelică” fiindcă nu le ştim pune „garduri” 😀
    Iar despre „dalmaţianul credincios”… eu nu i-am numărat petele, dar i-am apreciat credincioşia! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s