Dixitland. Dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi

În sală se înghesuiau pietrele semipreţioase, în timp ce la amvon preţioşii de toate caratele se strînseseră colier la gîtul frumoasei credinţe.  În fundul sălii, granitu, bitum, şi fratele cox, prea bătrîni şi de origine inferioară, prăvăleau vorbe grele despre originea nesănătoasă a meteoriţilor care au schimbat clima de azi.

Sora lignita încălzea cum putea atmosfera din curtea interioară, unde se înghesuiau munţi de turbă, aşteptînd să treacă şi peste ei  cruciada, ca să capete şi averea lor rotunjimea şi puterea calorică a fratelui cox,  cel care făcea să răsune tuburile de orgă ale furnalelor cu sfintele lui cîntece patriotice,  „America e ţara mea”.  Toţi visau, cu multe feţe, să devină strălucitori de la prima şlefuire. Familia lignit dorea să ajungă antracit, sau măcar ca fratele huilă, de la poarta orientului, unde si-a construit o mină din care i-a săpat pe toţi, pînă s-a închis sistemul şi au ieşit la suprafaţă vagonete pline cu dosare de steril. Sora agata lucra la o şelfuitoare organică, prin care dragoste devenea iubi. Fratele rubin era roşu de supărare că trezirea nu l-a prins şi pe el în ultimul ceas al bunicului şi, din locul cald de la jiletcă, a ajuns în gară, unde i-au băgat o baterie solară în fund şi fluieră imnul  de cîte ori le  vin de peste ocean  cioabele, sparte în figuri care mai de care mai carismatice.  Jad era verde la faţă de ciudă că n-a prins şi ea marea expoziţie unde se portland toate pietrele cu rochii lungi, pe covorul de cîrmîz, care nu duce nici la stînga, nici la dreapta, ci drept în sus, spre safirul de la mijloc.  Granitul se bătea cubic cu fruntea, cum că el  e calea  şi nicidecum  bitum, care s-a făcut preş de asfalt, să treacă diamantu în frunte,  cu toată familia lui de karate parvenite. E fals, domnule, e fals, urla şi perlă, din gaura scoicii,  care-şi căsca valvele, somnoroasă, ameţită  şi tulbure, adînc încastrată în bariera de corali a lumii.

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Dixitland. Dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi&8221;

  1. Da, o să mă bage ăştia în chihlimbar, ca pe muscă. Dacă tot nu mai pot bîzîi, măcar pot arăta cu aripa. 🙂
    Să ştii că Dixitland e abia la început. 🙂

  2. O fi cu tilc?… O fi fara tilc?… Nu vreau sa stiu, dar in aparenta e pentru descretirea fruntilor. De se vor descreti sau nu, vom vedea in cele ce vor urma.

  3. Mulţumesc, Dem. N-are nici tilc (Lidie), nici talc (Dem). 🙂
    Oricum, pietrele de moară sunt de neurnit şi nimeni nu le întreabă, pentru că ele tac şi macină. 🙂

  4. Poza aceasta este aproape identica cu cea de la Pheonixland, nu degeaba sint surori. Cei din Dixitland poarta papion, iar cei din Phoenixland, cravata. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s