Jurnal cu sufletul la gură (5) Trădarea predicatorilor

Dacă citiţi doar titlul, o să fiţi convinşi că iar mă iau de Daniel Brânzei. Poate că e un sîmbure de adevăr în asta. Sunt supărat pe el din trei motive: Mănăstireanu, Ţon şi Barbosu. Trei oameni pe care i-a apărat de cîte ori i s-a ivit prilejul.

În ceea ce-i priveşte pe primii doi, este evident că, sentimental fiind, ca şi mine, de altfel, nu-şi uită tinereţea. Îi apără cu nobleţe, exagerînd, de multe ori, inoportun. Dar oamenii citesc şi am avut surpriza să-l văd pe Mănăstireanu mulţumindu-i. Ce balsam mai vindecător decît acesta, pentru un om ajuns la toamna amintirilor? A meritat? A meritat!

În cel de-al treilea caz, în schimb, Barbosu, mărturisesc că nu l-am înţeles. Oricît de dragă ţi-ar fi ideea de construcţie, trebuie să ai ochelari de cal să nu vezi că acea ridicătură, acea alcătuire, acel tumul, s-a făcut pe ruinele unor biserici. Nu evanghelice, să fim cuminţi, ci chiar baptiste. Sectante, cum ar spune Mănăstireanu, sau rătăcite, cum ar spune Iosif (Visarionovici) Ţon.

Într-un film cu Richard Wurmbrand, pe care l-am pus pe blog zilele trecute la comentarii, domnia sa spunea că nu doar pe Dumnezeu trebuie să-L cunoaştem, ci şi pe diavol. Vorbea despre marxism şi, ţineţi-vă bine, despre masonerie. Pentru că, spunea el, şi aceia împrumută elemente din Biblie şi chiar din creştinism, şi trebuie să îi cunoaştem, ca să nu fim păcăliţi.

Bine, pastorul avea fineţea de a nu face diferenţiere între oameni. Eu nu cred că baba Heloisa, personajul meu din Halama, ar avea ceva de înţeles din istoriile masone. Nicidecum! Ea are treabă să se certe cu sifonul.

Pitt Popovici, în schimb, a ţinut o cuvîntare la Portland, de la amvon. Nonagenar, bătrînul are o minte proaspătă şi strălucitoare. I-a apărat pe pastori. A plasat mingea evanghelizării, a pescuirii sufletelor, în sală. Cîte suflete aţi adus la Domnul, fiecare, anul acesta? a întrebat el. Oamenii s-au foit şi cred că, dacă s-ar fi hotărît să ridice mîinile, n-ar fi fost greu de numărat.

Pastorii, a mai spus fratele Pitt, sunt ca nişte antrenori, ei pregătesc echipa, ei nu intră în joc. Evident, mutra celui care stătea în spate, în dreapta sa, strălucea de mulţumire: scăpase de partea cea mai grea! Păi, cum să le zici, pe stradă sau la servici, că sodomia este un păcat? Acum, în timp de criză, te poţi trezi rapid, şomer, pe drumuri!

A construi este verbul cel mai drag al unui mason. Este baza, chintesenţa doctrinei lor, raţiunea de a fi. Daniel Brânzei îl foloseşte de multe ori. L-a invocat şi în contextul discuţiei despre Barbosu. Daniel Brânzei în mod sigur nu este mason.

Dar tot el ştie, la fel de bine ca şi mine, care am citit multe cărţi scrise de ei pe tema asta, că de multe ori poţi fi mai mason din afară, decît dinăuntru. Spun asta pentru că mi-a atras atenţia un pasaj din relatarea domniei sale de la Portland, unde a pus termenul între ghilimele.

Acolo, îşi băteau joc de unul care îi atacase de la nu ştiu ce amvon, că sunt înţeleşi dinainte pe cine să aleagă.

M-am întrebat, dincolo de atmosfera de vodevil: cînd va veni vremea aia să scoată Daniel Brânzei cuvîntul cheie dintre ghilimele, să se ia la trîntă cu el, să-l lămurească celor care caută cai verzi pe pereţi şi pierd esenţialul întîmplărilor? cu ce se mănîncă, de fapt, esoterismul ăsta? de ce este periculos pentru un creştin să fie mason? ce similitudini există între masonerie şi creştinism? 

Şi nu aiurea, în tramvai, cum are, din păcate, obiceiul să mă poarte pe mine, prin cărţi pe care le-am citit amîndoi, ci aplicat acolo, în lumea atît de plină de belşug a antrenorilor de suflet din America.

Închei cu un citat din Julien Benda, “Trădarea cărturarilor”:

Atenţie: nu-i reproşăm predicatorului creştin că acordă importanţă pasiunii pentru glorie şi celorlalte pasiuni lumeşti, îi reproşăm că, făcînd-o, încearcă să ne convingă că rămîne în acord cu instituţia sa.” (ed. Humanitas, 2007, pag. 131)

Cu alte cuvinte, înainte de orice construcţie, să ne înveţe şi pe noi Daniel Brânzei cum e să demolăm minciuna. 

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Jurnal cu sufletul la gură (5) Trădarea predicatorilor&8221;

  1. Eu sint suparata de mai multe dar crezi ca are vreo importanta? Dupa cum ai vazut, acolo toata lumea se bate cu palma pe spate si alegerile sint doar niste formalitati, chestii discutate intre ei un an de zile, deci asa cum stie toata lumea, aranajmente de culise. Nu pot sa inteleg ideea asta ca „cel cu mai putine voturi” este umilit. De ce umilit? Eu vad asta ca o validare a ceea ce faci. Vorba lui Lucian al meu in dimineata asta, daca trebuie, de ce sa nu te umilesti daca asta duce la schimbare in bine, la crestere? De ce sa asteptam noi sa fie mai bine, sa se schimbe ceva cind alegerile sint doar „rotatii” intre prieteni? Ca sa nu mai zic ca unul care a fost pus sa se roage intr-o seara si sa conduca programul de la tineret duminica seara a fost prezentat ca pastor in LA. Pastor unde, la ce biserica, una la care a fost era pe cale de inchidere ca disparusera enoriasii si atunci s-a folosit de alta mai mica sa se uneasca cu ea „chipurile” dupa care a plecat de acolo ca nu i-a convenit regimul dar putea blama pe altii pentru asta. Cui ii pasa ca unii din ei sint sub orice critica? Nimanui, ei ca de obicei se acopera unul pe altul si totul e bine si frumos, daca zici tu ceva, esti recalcitranta si creezi probleme. Asa ca nu am ce sa zic decit lasa-i sa doarma in Sion ca personal nu cred ca ii mai paote trezi ceva. Si o spun cu toata amaraciunea.

  2. Mia, ca să-ți mai treacă amărăciunea, înseninează-te cu o Veste Bună: gramatical corect este că între Bă și pocăiților nu se pune nici o virgulă. Pe bune!
    La fel cum între Marele Preot din cer și noi ceilalți preoți de pe pământ nu se pune nici un preot.
    Pe mine m-a mângâiat și îmbucurat vestea.
    http://vesteabuna.wordpress.com/2013/08/28/nu-se-pune-virgula-intre-ba-si-pocaitilor/
    Să vedem când renunță la virgulă, eu i-am cerut să se și pocăiască! Public, cum a fost și Băul!

  3. Uite ca de virgule numai pot eu sau de cine le tine evidenta. La urma urmei, pun virgula unde vreau, cind vreau si cum vreau. Cind am invatat eu romineste, se puneau virgulele altfe, acum se si scrie altel dar nici de aia nu-mi pasa. Asa e aici la tara unde traiesc eu, virgulele se pun dupa ureche. Daca s-ar reduce totul la atit.

  4. Vesteabună, pentru mine cazul e depăşit din toate punctele de vedere. Dar am să vă spun un lucru, care se referă la ceea ce a spus Marinel Blaj pe blogul său: niciodată, spunea el, spamul nu e definitiv, pentru nimeni. Acordă tuturor o şansă. Mi-a dat de gîndit, deşi nu-l voi mai citi pe individul care scrie RE niciodată. Dar Marinel Blaj are dreptate. El nu aruncă vorbe în vînt. Înţeleg că şi dvs. judecaţi la fel în cazul lui Alin Cristea (pentru că de el era vorba în comentariul de mai sus). Aş vrea, însă, să o faceţi pe blogul personal. Eu sunt sătul de tip.

  5. Dragă Mia, gînd la gînd! Vesteabună a găsit prilejul să plaseze un link la o postare de-a lui. Probabil că e foarte supărat şi vrea să-l citească şi alţii, cît mai mulţi. Dar nu de la el aştept eu o reacţie, ci de la tipi cu judecată din noua generaţie, să-şi dea seama ce pramatie semnează, în bătaie de joc, un blog intitulat România Evanghleică. Să-l văd pe Teofil Stanciu că-i spune ceva despre Băul ăla, nu Vesteabună. Pe Vesteabună nu-l cuceresc posedaţii de tipul lui Alin Cristea. Pe ăştia mai tineri, însă, se pare că da.
    Am să fac o listă, cu alt prilej şi am să-i întreb pe fiecare în parte, ce e în mintea lor. Pe Dyo, de exemplu. Dar pe bune, nu cu poveşti livreşti, că din alea ştiu şi eu, poate mai multe decît ei.

  6. Răsvan dragă, nu te mai gândi la lucruri pe care n-ai cum să le vezi! Există în lumea asta atracţii pe care nu le putem pricepe, oricât ne-am strădui. Vorba bunicii mele se potriveşte foarte bine „subiectului” în cauză: nu faci din coadă de câine sită de mătase! Poate rugăciunea!
    Sunt lucruri mai importante la „chestiunea zilei”, vorba lui Mia! 😀

  7. Doamne Rasvan, ce mare adevar se ascunde in titlul tau,….vorba aceea, tradare, tradare dar s-o stim si noi. Te lamuresc mai tirziu.

  8. ,,Pastorii, a mai spus fratele Pitt, sunt ca nişte antrenori, ei pregătesc echipa, ei nu intră în joc.”
    Draga Rasvan, din cate il stiu eu pe fratele Pitt a fost si este un castigator de suflete. Afirmatia pe care a facut-o si pe care ai pus-o in postarea ta are si ea baza biblica.
    A fost o vreme cand m-a deranjat si pe mine cum pastorii aruncau responsabilitatea castigarii sufletelor pe seama enoriasilor.
    Iata cum a fost expusa aceasta argumentare.
    – Fratilor , oare ciobanul naste miei sau oile?
    Datoria ciobanilor este sa aiba grija de oi in toate privintele ca sa ajunga sa propaseasca turma.
    Desi e ,,draguta ” aceasta interpretare are totusi niste nepotriviri. Ciobanul e cioban si e din alta categorie [ din alt regn] . Pastorul si crestinul de rand din bisrica sunt la fel de bine [sau ar trebui sa fie] oi in turma Marelui PĂSTOR.
    Apostolul Pavel a fost un ,,antrenor jucator” nu doar antrenor.

  9. Dragă Mia, mai zicea un personaj de-a lui nenea Iancu: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători. 🙂
    La noi, la creştinii practicanţi, e mai nasol: noi trebuie să-i iubim şi pe ăia. 🙂
    Iar iubirea duşmanului intră în fişa postului, fapt pentru care îi punem în posturi de conducere şi nu-i mai urnim de acolo cu deceniile (vezi Talpoş şi alţii ca el). Asta ca să nu-i pierdem din vedere şi să avem o ţintă precisă la rugăciune. Că şi acolo avem o figură impusă: roagă-te pentru conducere. 🙂
    Evident că alungarea puilor de năpîrci din templu nu se mai aplică. Dacă Domnul respecta legea ăstora de acum, trebuia să aştepte mult şi bine pînă ce fariseii scriau un tratat despre vînzătorii de porumbei din Casa Domnului, ca să-i dea cu biciul afară.
    Cînd vedem trădarea, nu belim ochii mai cu atenţie: îi îndreptăm în sus, la cer, şi ne frîngem mîinile că ne-a pus cel rău să ne uităm unde nu trebuie.
    Nu ştii cum devine melodia? Lasă-i, maică, tu mergi pe calea credinţei şi pe ei în plata lui Dumnezeu. Fii tu bun, ca să nu devii ca ei. 🙂
    Şi, tot aşa, trădarea devine nu o boală, nu un simptom, ci o stare de selecţie naturală. ŞI să mai spună cineva că nu am luat şi noi ceva de la evoluţionişti. 🙂

  10. Dragă Mitică, te iubesc ŞI pentru fraza asta:

    „Apostolul Pavel a fost un ,,antrenor jucator” nu doar antrenor.”

    Îmi plac microbiştii credinţei. Deja putem deschide o rubrică de sport. Pe fratele Pitt îl numim preşedinte fondator. 🙂

  11. Un punct de vedere diferit de la congresul baptistilor romani, SUA: „NU am putut sa vad prea mult de la Congres dar opinia mea este ca s-a cantat in multe stiluri si f bine. Inclusiv cantarile comune unele au debordat de entuziasm. S-a vorbit bine dar mult prea lung. Felicitari organizatorilor, in mod normal cel putin din doi in doi ar trebui ca intalnirile acestea sa redevina un eveniment a tuturor romanilor baptisti din USA
    M-a surprins grupul de sambata seara de la incheiere. Cineva mi-a spus la telfon „s-a cantat ca la desculti”, am luat-o ca si un compliment, sper ca adevarat. Am auzit catarea cantata si de cei de la Atlanta nu stiu daca aceiasi traducere; cei din Atalnta sau din Portland care veniti la „desculti-romanian homecoming” va asteptam sa ne invatati si pe noi. Iata cantarea.” copiat dupa mentorul Descultilor, florian guler

Comentariile nu sunt permise.