Jurnal cu sufletul la gură (7) Toamna patriarhilor

Îmi place cum analizaţi lucrurile, dragă Doru Radu. Am înţeles că nu vă încîntă tonul meu, dar să ştiţi că nu au fost pamflete cele scrise anterior. N-am mai dat de mult un pamflet pe blog şi nici n-aş vrea să am motive să o fac. Poate astăzi, că mi-aţi făcut poftă. 
Vă daţi seama că, din punctul meu de vedere, nu are importanţă cine a fost ales şi cine nu. Ce mă interesa era ca Daniel Brânzei să-şi asume responsabilitatea afirmaţiilor sale constructive legate de: Mănăstireanu, Ţon, Barbosu şi tragedia bisericii din Arad. 
Apoi, la fel de constructiv, să ne spună, dacă tot a început, cine a făcut afirmaţia cu aranjamentele, de la ce amvon. Deci, e vorba de amvon, nu de tarabă, nu de blog, nu de dosul şurii. 
În ultimul rînd, ar fi fost de dorit să scrie şi numele celor doi cîrtitori, clevetitori sau ce erau, daţi exemplu de uneltire diavolească. 
Postările ulterioare, inclusiv cea cu clădirea aia masonă, nu au făcut decît să-mi întărească convingerea că asupra sa planează un soi ciudat de grandomanie, din moment ce metafora domniei sale mergea pînă la Moise, pe care-l întruchipa, coborînd de pe muntele sfînt (de la Portland, în cazul lui Daniel Brânzei) cu tablele legii, în pustia Sinaiului, unde poporul american se bălăcea în desfrîu. 
Dacă unul ca mine şi alţii nu am avea curajul să spunem ce gîndim, cred că genul acesta de abordare ar fi tot mai frecvent întîlnit. Nu că n-ar fi amuzant, pentru că biblia e plină de exemple demne de urmat, totul e să găsim oameni care să continue mesajul, încarnîndu-l, eventual.
Citez, ca să nu ziceţi că bat cîmpii:
„Iertați-mi mânia. Coborât de pe muntele părtășiei cu Dumnezeu din timpul Convenției Bisericilor Baptiste române de la Portland, agonizez să descopăr ca la Sinai, origiile păcatului din tabără.”
Ce Pitt Popovici, ce Brisc, dragă Doru Radu: dar de Moise n-aţi auzit? 
Ştiu că Daniel Brânzei se va supăra cumplit pe mine pentru chestia asta, dar obsesia cu coborîtul de unde se agaţă harta în cui şi credinţa nu mai spui nu s-a oprit aici: 
„Orice punct de maxim este urmat de o coborâre. Pentru noi, această coborâre ne poartă spre partea sudică a Oregonului, în drumul spre California.”
Adică, amintindu-i lui Daniel Brânzei că Moldova e tot acolo unde a lăsat-o, dacă s-ar fi coborît Daniel al lui Brânzei de la Dorohoi, la vale, cu oile spre Buhuşi, tot aşa ar fi grăit, în faţă la Duruitoarea? Pentru că ce mi-e Portland, ce mi-e Dorohoi, din moment ce tot românaşii noştri sunt şi acolo, şi aici, unii mai bogaţi, alţii mai calici?

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Jurnal cu sufletul la gură (7) Toamna patriarhilor&8221;

  1. Nu mă supăr de loc, Răzvan. Am prieteni care au fost și mai sinceri și binevoitori cu defectele mele. Le mulțumesc și lor și îți mulțumesc și ție. Orice facem și orice spunem este interpretabil. Dacă așa mă cunoști tu înseamnă că așa sunt sa că doar atâta am reușit să proiectez în afară. Trebuie să tac o vreme în smerenie.

  2. Nu mă supăr de loc, Răzvan. Am prieteni care au fost și mai sinceri și binevoitori cu defectele mele. Le mulțumesc și lor și îți mulțumesc și ție. Orice facem și orice spunem este interpretabil. Dacă așa mă cunoști tu înseamnă că așa sunt sau că doar atâta am reușit să proiectez în afară. Oricum, tot vina mea este. Trebuie să tac o vreme în smerenie.

    (Scriu de pe o tastatură de împrumut și e greu. Te rog șterge varianta anterioara)

  3. Autocomparatia cu Moise contrasteaza cu smerenia in fata intentiei mele de-a fi promovat patriarh. Suntem, vindecatorule, prea famiari cu scriptura si uneori facem comparatii din astea cam peste noi. Veti fi avind un motiv sa legati conventia de atitudinea lui D. Branzei vs. d-nii Manastireanu, Ton ori barbosu, dar intre cele doua subiecte nu e o legatura. Nu cred ca-l puteti face sa spuna mai mult, la cine s-o fi referit. Tot el spune in primul articol ca nu mai e „tensiunea de altadata”. Desigur ca e o istorie la intilniri si exista precedente si pot exista suspiciuni. Incercati sa obtineti mai mult.

  4. Doru Radu, s-ar putea sa nu ai dreptate. Tensiuni au existat dar cei care au incercat sa ridice vreo problema au fost pusi repede la punct. Am incercat sa las un comentariu citeva ore in urma de pe telefonul pe care scriu si nu am reusit. O sa mai incerc.

  5. Vindecatorule:
    -E drept sa nu scrieti pt mine si va multumesc ca mi-ati dat atita atentie creind postari. Ar fi culmea sa m- astept sa scrieti pt mine. Ideea de-a da si o alta parere mi-a venit si mie comentind la remarcile despre Conventie. Asa l-am copiat pe “clasic” fara sa-i cer parerea.
    – D. Branzei mi-e simpatic dar nu ma intreseaza in special pe cine sustine. Si eu m-am purtat cu manusi cu Barbosu si am si spus de ce. Despre Ton am scris prea mult ca sa ma reiau. Cu Danut M. m-am tamponat des la el acasa. Evident ca dvs scrieti din ce pct de vedere credeti dvs. Iar eu am raspuns cum am crezut de cuviinta.
    -Mia scrie lucruri despre care eu nu stiu. Desigur ca ma intreseaza putin-nu prea tare- Conventia pt ca traiesc in America.
    -Va inteleg neincrederea in lideri. Eu nu am incredere in organizatii, de exemplu Asociatia. De ce? Pt ca e o organizatie. E necesara si dupa intelegerea mea n—ar trebui sa aiba o putere prea mare (nici nu are). Rezultatul ar fi ca nici liderii ei nu au o influenta mare, daca nici organizatia nu are.
    – Discutia cu dvs m-a facut aproape sa scriu consideratii despre zituatia bisericilor baptiste romanesti din America, dar m-am oprit.
    – Nu stiu sa-l citesc pe D. Branzei in raport cu personajele descrise de dvs. Cred insa ca vrea sa aiba bunavointa; mai ales pt Barbosu care e mai tinar. Probabil se conduce dupa principiul sa nu ne impuscam oamenii. Pe D. Manastireanu cred ca a renuntat sa mai incerce sa-l schimbe; n-ar putea oricum. Il iubeste asa cum e, neconditionat! Un prieten din tinerete de-a lui DM spunea: “Danut pe care l-am cunoscut eu cindva nu mai exista”. Cu “problema Tzon”, D. Branzei s-a aratat extrem de aspru pe vremea intilnirii de la Atlanta. Atunci era presedinte (parca); acum e neoficial. Iar Tzon, e un hot potato desi in Romania –si pe bloguri- se bucura de mult mai multa atentie decit in America. Credeti neaparat ca e fatarnicie sa gindesti inrtr-un fel ca individ si intr-altul ca lider de organizatie? Ca si lider de organizatie esti obligat sa reprezinti si interesele acesteia chiar daca nu esti total de-acord cu ele. Nu credeti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s