Mănăstirea Războieni

Cum de m-a lovit ideea să ajung la Mănăstirea Războieni (Valea Albă), chiar nu ştiu. Cred că, plictisindu-mă cumplit de cele dimprejurul meu, m-am apucat să caut pe net monumente din judeţul Neamţ pe care nu le văzusem şi aşa am dat de biserica pe care a ridicat-o Ştefan cel Mare la Valea Albă, la 20 de ani de la bătălia pierdută cu turcii.

Am vrut să văd pe google earth cum e drumul pînă acolo, dar detaliile se opresc cînd ţi-e lumea mai dragă. Oricum, din bătătura blocului pînă la valea cu pricina sunt vreo 30 de kilometri şi sute de ani buni, la care se adaugă uitarea din şcoală şi istoria de doi bani care ne-a fost predată în vremea comuniştilor.

Primăria din Războieni are o pagină de internet, unde scrie despre monument, dar în viaţa reală nu au catadicsit să amplaseze un indicator cît de cît vizibil, singurul fiind de mărimea unui bloc de desen pentru clasele I-IV.

Am patrulat cu maşina în sus şi în jos, pînă să dăm de mănăstire, aflată pe o uliţă, la dreapta, cum ieşi din drumul naţional, mergînd spre nu ştiu unde.

IMG_2798

Aşa am nimerit în spatele mănăstirii şi nu la intrarea ei şi primul lucru pe care l-am văzut au fost nişte măicuţe cu fundul în sus care scociorau pămîntul.

Lîngă mănăstire e un aşezămînt de boli psihice şi singurul om care mi-a dat o indicaţie preţioasă asupra locului a fost unul din pacienţii de acolo, ieşit la promenadă prin mijlocul uliţei.

mainileO măicuţă la fel de bătrînă ca mănăstirea spărgea o nucă din cele noi, la fîntîna din sat. A rîs la mine şi abia acum mă întreb cu ce le mînca miezul, frate, că nu avea niciun dinte în gură. Putea să le înghită cu totul, că tot aia era.

O femeie frumoasă şi cu piept bogat scotea apă cu găleata. Măicuţa voia să bea, dar nu avea din ce. M-am oferit să-i aduc de la maşină un pahar de plastic, dacă mă lasă să-i fac poză, dar femeia l-a chemat pe Vasîlicî, un sfirjit cu părul în toate direcţiile, care i-a adus în alergare o cană de tablă cu toartă, să dea babei, să i se ducă nuca din gît. 

Din toate mănăstirile din Neamţ, asta a fost cea mai alandala, dar şi cea mai simpatică. Măicuţele, puţine la număr şi îmbrăcate de lucru, o maică trupeşă care plimba prin curte un ditamai castronul cu curechi şi biserica măritului Ştefan închisă ermetic şi pe dinăuntru, şi pe dinafară, în care am intrat după lungi tîrcoale şi o cerere către măicuţa cu varza murată.

Cîteva căsuţe în jurul curţii, pline de iarbă înaltă şi de flori pitice şi cam asta a fost tot. De ce nu aveau indicator la drum? Duceţi-vă si-l întrebaţi pe primar! ăsta a fost răspunsul pe care mi l-a dat toată lumea, de la măicuţe la mireni. Despre biserică, în general, găsiţi pe net. Pozele îmi aparţin, dar le puteţi folosi oriunde şi oricînd.

În locul ăla au murit, în bătălia de la Valea Albă, foarte mulţi moldoveni.

biserica razboieni 1

Biserica a fost clădită pe osemintele lor, care se găsesc sub lespede, de la naos pînă la altar. E o construcţie fără turle şi fără abside laterale, aşa încît senzaţia pe care o ai cînd intri e că începe deodată şi se termină brusc.

După ce mi-au deschis, pe măicuţe le-a lovit dragul de rugăciune, aşa încît au stat tot timpul cu ochii pe mine să nu fac poze în biserică.

A început să bată clopotul şi prin firida de geam săpată în pereţii groşi de un metru, se prelingea o şuviţă de miere de salcîm. Am fixat aparatul pe burtă, l-am pus pe filmare şi am început să mă rotesc cu el, jur-împrejur, ca un titirez beat, preţ de jumătate de minut.

O măicuţă se holba la mine, dar am aflat după aceea că era oarbă. A ieşit o scena ca aia din filmul lui Tarkovski, Andrei Rubliov, cînd tătarii au atacat sfîntul locaş şi n-a mai scăpat nimeni.

IMG_2804

Traducerea pisaniei de pe zidul bisericii o puteţi găsi pe situl primăriei Războieni, dar am ales să o copiez din Istoria lui A. D. Xenopol, ca să nu rămîn dator primarului ăla cu nimic:

În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Ioan Ştefan voevod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voevod, la anul 6984 (1476)iar al domniei nostre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mohamed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab voevod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jăfuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns pînă aici la locul numit Pîrîul Alb. Şi noi, Ştefan voevod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dînşii mare război, în luna iulie în 26 zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgîni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit tătarii Moldova de cea lature. Pentru aceasta binevoit-a Ioan Ştefan voevod a zidi acest templu (hram) întru numele arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi, Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi întru amintirea tuturor drept credincioşilor creştini care au pierit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei noastre al 40-lea curgător, luna noemvrie 8.” (A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, vol. II, pag. 304-305) 

biserica rasboieni 2

Apoi, aşa cum se cuvine, am mulţumit Domnului că ne-a adus acolo şi am plecat cu inima plină de pace şi de o inexplicabilă tristeţe. 

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Mănăstirea Războieni&8221;

  1. Poante forte:
    „măicuţe cu fundul în sus”,„singurul…a fost unul din pacienţi”, „femeie frumoasă şi cu piept bogat”, „asta a fost cea mai alandala”, „Biserica…începe deodată şi se termină brusc”, „se holba la mine, dar am aflat după aceea că era oarbă.”
    Tare de tot, mai ales ultima! 🙂

  2. Interesant „loc de pelerinaj” ţi-ai găsit, Răsvan! Ceva… „premoniţie”? Şi tot interesant e că acelaşi sentiment de pace amestecată cu tristeţe am încercat şi eu când am plecat de la mănăstirea Prislop! Şi nici pe noi nu ne-au lăsat să fotografiem în interiorul bisericuţei! O fi vreun „pact”? 😦

  3. Dragă Marinel,
    NU ştiu ce să zic. Trăim în epoca dronelor, şi ăstora le e frică să nu le pozăm altarele. 🙂
    Maica care părea mai răsărită, aia de căra varza murată, ne-a spus că ne lasă să pozăm biserica pe dinafară (!) dacă promitem că nu facem pliante să le vindem cînd ieşim.
    Cred că s-au molipsit de la Daniel, patriarhul, aşa-zisul gospodar, care e un zgîrcit fără pereche şi un megaloman.
    Nu ştiu ce are primăria de acolo cu mănăstirea, poate să nu fie nimic, dar la Agapia, de exemplu, e scandal mare cu sătenii, peste o sută de familii, pe chestii cu pămînturile. E o ruşine pentru mănăstirea aia, pentru că n-au dreptate. Nu sunt terenuri confiscate de comunişti, ci aiureli de pe la centru.

  4. Răsvane, tu trebuia „să te faci” povestitor 🙂
    De ce nu scrii o carte? Sau ai scris deja şi eu nu ştiu? 😀
    Gânduri bune!

Comentariile nu sunt permise.