Dixitland. Învăţătură de minte

Învăţarea pe de rost a versetelor a fost talentul lui. Dincolo de poruncă, plăcerea de a ieşi în faţa adunării, recitînd cu o viteză incredibilă pentru un copil de vîrsta lui, a fost mîndria familiei şi a bisericii din care făcea parte.

Ovaţiile lumeşti se transformaseră, după cum era obiceiul, în aminuri sfîşietoare, ochi daţi peste cap şi săruri lacrimale în colţurile ridate ale pleoapelor din primele rînduri. Din amin şi din lacrimi, băiatul a crescut ca apa tare.

A spus poezii, la fel de repede, doar că mai lungi decît versetele, a cîntat cu logodnica, cu nevasta şi, în final, au cîntat toţi, nu mulţi la număr, pentru că Domnul a fost zgîrcit cu el în problema respectivă.

Bunicul a fost paharnic la cină, în timp ce străbunica fusese cea dintîi femeie din sat care reuşise să citească biblia fără să ştie ce carte era.

Prima minune de care a avut parte a fost la botez, cînd era să se înece de emoţie. Deşi ştia să înoate, şi-a dat seama că mişcările din braţe, chiar dacă te ţin la suprafaţă, au nevoie şi de picioare în fund, ca să te ţină pe val.

Şcoala a făcut-o pe sărite: cînd la el la ţară, cînd în altă ţară. Acolo a învăţat să vorbească la amvon de sus, celor de jos, fără să ameţească pe cei din mijloc.

Nevasta nu şi-a ales-o singur. Ea a fost darul lui Dumnezeu. Şi, după cum spune proverbul, calul de dar nu se caută în dinţi. Din cauza fusului orar, nu au făcut decît doi copii, unul în fiecare emisferă.

Copilăria a trecut ca un fum, tinereţea ca un abur. Cheagul a venit după aceea. Acum se uită în urmă şi vede în faţă.

Pe perete, are multe poze cu el, soţia, copiii şi grupul lor de îmbinare. Pălăriile de cowboy pe care le purtau toţi în toate pozele le dădeau un aer oarecum sărac cu duhul, care i-a ajutat la colectarea de ajutoare pentru turma de acasă, care rămăsese uitîndu-se jalnic în sus, la înălţare.

Au adus ceva dolari din împărăţia cerurilor. Din ei au făcut o farfurie zburătoare ultramodernă, cu trei etaje în sus şi două în jos, aşa încît să fie pregătiţi de oriunde ar veni sfîrşitul.

Pastorul s-a sacrificat, urcînd pe treptele cele mai de sus, ca să nu-L obosească pe Dumnezeu la răpire.

De atîta mers cu avionul, de la oceanul îngheţat de nord la cel la fel de îngheţat din sud, căpătase o îndemînare neobişnuită la zbor cu elicea, aşa încît, în timp ce toată lumea îşi vărsa maţele la căderea aparatului în gol, lui îi creşteau acţiunile, ca aripile la îngeri.

Bunavestire i-a venit cînd l-au făcut preşedinte. Atunci şi-a amintit de cuvintele profetice ale străbunicii sale, prea înţelepte ca să fie adevărate, care i-a zis că mai bine mulgi o vacă, decît patru capre.

Strănepoate, i-a spus ea, caprele au ţîţa tare. După care a pus mîinile pe piept şi nu se mai ştie cît a mai trăit.   

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Dixitland. Învăţătură de minte&8221;

  1. Daca te apucai de scris garantat ai fi cistigat bani frumosi. Impletirea povestii cu realitatea plus umorul tau sint de nota 10. Imi trece ziua mai usor.

  2. Draga Rasvan,
    Din cate constat, baptistii nu stiu sa scrie nimic altceva decat articole de opinie, ca si cum toti ceilalti mor de curiozitate sa le afle parerea lor. In engleza exista o zicala: „Opinions are like assholes. Everyone has one”. Ceva informativ fara sa va prezentati opiniile se poate?

  3. Sigur că se poate:

    „Informez pe această cale cititorii că numitul DORIAN are două nume pe un singur IP. Presa din localitate bănuieşte că este vorba despre Dorian Grey, cel cu portretul ascuns în pod. Nu avem nicio opinie în acest sens.”

    OSCAR WILDE

    Vă recomand, de asemenea, o postare mai veche, care a avut mare succes la vremea ei. Noutăţile de atunci sunt la fel de valabile şi azi.
    https://rasvancristian.wordpress.com/2009/09/16/hota-noutatilor-1-dragostea-cu-bobul-mare/#more-4254

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s